Prietenia este ca si vinul: se face mai buna cu trecerea timpului
 
Biserica Sfânta Cruce - exterior
Despre :: Activităţi la Sfânta Cruce

Pentru a vedea unele activităţi desfăşurate la Sfânta Cruce, poţi accesa Galerie imagini.

Scrisoare către bătrâni

"Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori numărul anilor. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vărsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată." (Înţ 4, 8). "Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinsteşti faţa bătrânului" (Lev 19, 32).

Cinstirea bătrânilor comportă faţă de ei o triplă datorie: primirea, asistenţa, valorificarea calităţilor lor. Trebuie să ne convingem că este specific unei civilizaţii să-i respecte şi să-i iubească pe bătrâni, pentru ca ei să se simtă parte vie a societăţii. Deja Cicero făcea observaţia că "povara vârstei se simte mai uşoară pentru cel care este respectat şi iubit de tineri". De fapt, spiritul uman, deşi participă la îmbătrânirea trupului, rămâne într-un anumit sens mereu tânăr, dacă trăieşte orientat spre veşnicie.

Dea bunul Dumnezeu ca societatea să-i aprecieze pe deplin pe cei în vârstă, care în unele regiuni ale lumii sunt stimaţi pe bună dreptate drept "biblioteci vii" de înţelepciune. Dacă este adevărat că în general au nevoie de ajutor, este tot prin vârsta lor înaintată.

© Parohia Romano-Catolică Sfânta Cruce · Contact
Pentru probleme şi sugestii privind site-ul contactaţi webmasterul: vlad.rusu@gmail.com
Ss. Elisabeta a Ungariei, călug. **; Florin, pr.