-      17 şi 20 mai 2012 sunt Zile dedicate Slujitorului lui Dumnezeu, Mons. Vladimir Ghika.

Joi, 17 mai, la ora 18.00, se va celebra Sfânta Liturghie de comemorare a martiriului Mons. Vladimir Ghika, la Biserica Sf. Tereza din Bucureşti, urmată la ora 19.00 de recitarea Sf. Rozariu la mormântul Monseniorului (Cimitirul Belu Ortodox, parcela 19).

Duminică, 20 mai, la Biserica Franceză, dimineaţa, la ora 09.30, se va mai celebra o Sf. Liturghie în memoria Mons. Vladimir Ghika, urmând ca între orele 10.30 – 13.00, să se poată vizita Memorialul dedicat monseniorului Ghika, un muzeu amenajat în subsolul Palatului episcopal din incinta Catedralei Sf. Iosif.

-      A sosit ultimul număr al Revistei Actualitatea Creştină. Deoarece pe 20 mai 2012, în Duminica a 7-a a Paştelui, Biserica Catolică serbează a 46-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, acest număr al revistei conţine multe articole pe această temă. Însă articolul cel mai interesant şi totodată important pentru noi, este cel despre Părintele Sebastian (Ivan Petre) care a slujit şi comunitatea noastră şi a rămas în gândul şi rugăciunea multora dintre D-voastră. Nu vă dezvăluim mai multe, lăsându-vă pe Dvs să le descoperiţi!

-      Cei interesaţi, puteţi ridica de la biroul parohiei DVD-ul cu filmarea şi CD-ul cu fotografii de la Prima Sfântă Împărtăşanie!

-      Săptămâna aceasta avem Prima Vineri şi Prima Sâmbătă a lunii. Atât vineri, cât şi sâmbătă, Adoraţia în faţa Prea Sf. Sacrament expus începe la ora 17.00. Vă reamintim că Adoraţia din Prima Sâmbătă este dedicată în chip deosebit familiilor din parohia noastră, pe care le invităm cu drag să participe.

-      Cei interesaţi, puteţi ridica de la biroul parohiei DVD-ul cu filmarea şi CD-ul cu fotografii de la Prima Sfântă Împărtăşanie!

• Tot astăzi, după amiază, la ora 15.00, în Catedrala „Sf. Iosif”, se celebrează o Sf. Liturghie solemnă cu ocazia încheierii Novenei în cinstea Divinei Milostiviri, iar seara, la ora 19.30, tot în catedrală, are loc un concert de muzică religioasă cu ocazia căruia este organizată o colectă specială pentru terminarea lucrărilor la Biserica „Sf. Francisc” de aici, din Bucureşti.

• Duminica viitoare, 22 aprilie, în cadrul Sfintei Liturghii de la 10.30, un grup de copii ai parohiei noastre va prima pentru prima oară Taina Sfintei Împărtăşanii. Noi, preoţii, vă invităm cu drag să participaţi la acest eveniment deosebit din viaţa lor.

Ambele momente sunt de origine biblică, cum se poate vedea mai sus, aşa cum fiecare moment are la bază, ca dată a sărbătoririi sale, un eveniment lunar (astronomic) pentru calculul Paştelui şi o suferinţă care este încununată glorios. În calendarul creştin, Paştele cade întotdeauna în prima duminică cu lună plină după echinocţiul de primăvară (mod de calcul stabilit prin Conciliul de la Niceea din 325), după calendarul gregorian în Biserica latină şi iulian în cea bizantină (astfel se explică modul de calcul diferit), în timp ce la evrei calculul începe la luna nouă din martie şi se termina cu luna nouă din aprilie, putând să cadă în fiecare zi din săptămână.

Din punct de vedere etimologic, Paştele provine din latinescul Pascua (suferinţă), de la evreiescul Pesach (פֶּסַח = trecere) şi din grecescul Páscho (Πάσχα = suferinţă). După cum limpede se poate observa, chiar dacă sărbătorile coincid ca importanţă, ele semnifică evenimente importante diferite, din însăşi semnificaţia lor, purtând aceeaşi denumire şi suprapunându-se în perioada Învierii lui Cristos (Cristos învie în sărbătoarea azimilor). Dacă ar fi să reducem retorica la una interpretativă, Învierea lui Isus poate semnifica eliberarea de lanţurile robiei şi ale morţii, prin suferinţa îndurată de Cristos pe lemnul crucii. În fapt este vorba de două momente de suferinţă, a evreilor care suportă cu greu umilirile la care erau supuşi în Egipt şi a lui Cristos care îndură suferinţele pricinuite de moartea pe lemnul crucii în agonie şi pentru păcatele lumii. Ambele momente putem spune că sunt încununate de succes, evreii ieşind din robia Egiptului, iar Cristos, biruitor asupra morţii, învie glorios. În ambele momente vorbim de materializarea planului lui Dumnezeu.

Înalt Prea Sfinţitul Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, în pastorala Excelenţei Sale cu ocazia Paştelui din acest an, vorbeşte despre acest moment, astfel: ”Lecturile sfinte ce urmează îndată după vestirea solemnă a Învierii ne cheamă să medităm principalele etape ale istoriei mântuirii, care pornind de la păcatul lui Adam se îndreaptă spre momentul în care Dumnezeu Tatăl ne destăinuieşte iubirea Sa prin Jertfa Fiului Său, Unul Născut. Evanghelia după Sfântul Marcu şi sfinţirea apei de Botez, împreună cu reînnoirea făgăduinţelor de la Botez, liturgia euharistică, toate fac din această noapte de veghere şi de rugăciune o noapte cu adevărat sfântă. În acelaşi timp, însă, toate acestea gravitează în jurul unui punct în care aşteptările şi speranţele omului se întâlnesc cu planul lui Dumnezeu, plan care poate fi cu totul diferit de cel al omului şi de aceea şi neaşteptat” (Scrisoarea Pastorală de Paşti a ÎPS. Ioan Robu, Bucureşti, 2012).

Să ne pregătim şi noi cum se cuvine, în această sărbătoare în care Cristos Biruitor asupra păcatelor şi a morţii învie glorios. Şi să nu privim la planurile noastre, ci la planul pe care îl are Dumnezeu cu noi, să ne pregătim pentru ca speranţele noastre să se întâlnească cu planul lui Dumnezeu, în care suferinţa să se transforme în bucurie aşa cum moartea şi păcatul se transformă în izbândă.

Marius Oanţă

Această scenă pune o întrebare profundă: ce este creştinismul, acea religie care a fascinat lumea în ultimii 2000 de ani?  În decursul istoriei unii au spus că e un sistem vast de doctrine în care trebuie să credem cu toată inima.  Pentru alţii creştinismul e un mod de a trăi, ca un fel de filosofie.  Este a trăi într-o cultură creştină.  Cele două definiţii sunt incomplete.  Scena celor doi oameni confruntându-se în tăcere în curtea palatului ne spune ce este creştinismul.  Este, în esenţă, o relaţie vie cu o Persoană vie.  Este întotdeauna o relaţie a omului răscumparat cu persoana lui Isus Cristos în credinţă, încredere, iertare şi iubire – în toate felurile care leagă o persoană de alta.

În acest context putem inţelege ce s-a întâmplat în curte.  În timp ce Petru stătea la foc, căutând siguranţa şi respectul uman, jurând fals ca să se bucure de căldură şi de acceptare din partea oamenilor, el a rupt relaţia sa cu Domnul său.  A renunţat la această relaţie.  S-a întors împotriva Prietenului său.  Şi când Prietenul s-a întors spre Petru şi l-a privit, el şi-a dat seama ce făcuse.  A văzut ce a aruncat, ce a uitat, ce a negat, ce a trădat.  Nu a negat o doctrină, nu şi-a făcut de râs cultura.  A rănit o relaţie.  Nu i-a mai rămas nimic de făcut decât să alerge clătinându-se, orbit de lacrimile ce-l ardeau, înfricoşat şi singur, pentru a nu uita niciodată momentul său de ruşine.  Peste câtva timp va auzi din nou, pe lac, vocea Prietenului său, caldă, convingătoare, vindecându-l: “Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?”

Cum putem aplica acest fragment evanghelic în viaţa noastră?  Noi nu am negat o doctrină, nu am ofensat o filosofie, nu ne-am facut de râs cultura, dar am rupt legătura personală de iubire dintre Isus şi noi.  Şi noi ne-am încălzit la foc, căutând aprobarea lumii şi am cumpărat-o cu preţul negării Prietenului nostru, Isus Cristos, Fratele si Mântuitorul nostru.  Negări ca ale lui Petru şi ca ale noastre au întotdeauna patru părţi.

Mai întâi, ne punem într-o situaţie periculoasă.  Înainte de toate, Petru nu ar fi trebuit să fie în acel loc.  În jurul focului erau adunaţi oameni dubioşi.  Numai o persoană cu totul deosebită ar fi putut să reziste în faţa grupului de păgâni atât de provocatori.  Petru nu a putut rezista.  Nici noi nu putem.  Şi punându-ne într-o situaţie periculoasă—o companie imorală, prietenia tovarăşilor de baut, a celor ce urmăresc materiale pornografice, a celor care iau în râs religia, a celor ce caută numai să urce pe scara socială ori interesele materiale—este primul pas spre negare.

În al doilea rând, apare un moment în care uităm cât de slabi suntem.  Dorim aşa de mult să fim acceptaţi, să facem parte dintr-un grup, încât uităm de slăbiciunile noastre.  Uităm cine suntem şi ne lăsăm descoperiţi, fără apărare în faţa provocării ( a ispitei).

În al treilea rând, întotdeauna apare căderea.  În cele din urmă, spunem ceva sau facem ceva care prin natura sa este o trădare a Domnului şi Prietenului nostru.  Luăm drogul, bem paharul, vizionăm filmul, furăm banii, repetăm gluma.  Sau, şi mai rău, omitem să spunem ceva ori să facem ceva, iar astfel ne dăm consimţământul şi răul continuă să se răspândească, fără ca noi să ne opunem.

A patra şi ultima etapă este Privirea.  Întotdeauna, fără excepţii, ne apare privirea lui Isus.  S-ar putea să treacă mult timp până ne apare şi apoi mult timp până o recunoaştem, însă Isus e aproape de noi şi ne priveşte—cu ochi rugători, plini de dor şi de iubire.  Câteodată priveşte la noi în momentele noastre de tăcere când ne întrebăm doar în treacăt ce facem cu vieţile noastre, ce devenim.  Câteodată priveşte la noi când ne amintim de inocenţa pierdută, când ne vedem copilul dus la Botez ori la Prima Sfântă Împărtăşanie, lucruri pe care noi le-am neglijat de prea mult timp.  Câteodată priveşte la noi în vieţile noastre distruse: căsătoria nostră ce se destramă, sănătatea care se deteriorează, problemele financiare.  Câteodată priveşte la noi prin ochii închişi ai morţii, când experimentăm moartea unui cunoscut pe care l-am îndrăgit sau iubit.  Câteodată priveşte la noi prin prezenţa unui prieten, prin exemplul unui vecin, printr-un cuvânt al Bibliei.  Neaşteptat, într-un moment pe care trebuie sa-l preţuim, mai devreme sau mai târziu, Isus ne priveşte pe toţi—când suntem ocupaţi până peste cap, în mijlocul activităţilor noastre, când suntem preocupaţi de carieră, de examene, de ziua de mâine ori doar să facem bani, când ne distrăm sau călătorim—şi în acea privire ne spune că ne jucăm cu focul, că înfingem sabia durerii în sufletul său încă o dată, că îl rănim, pe El care este cel mai bun prieten pe care îl avem.

Şi dacă acea privire ne ajută să ne deschidem ochii, să vărsăm lacrimi de regret, de ruşine şi de căinţă, atunci suntem pe drumul spre un nou răsărit şi găsim răspunsul la întrebarea sa: “Petru (Maria, Ionel …), mă iubeşti?”  Şi când cu sufletul îndurerat, ori plângând, asemenea lui Petru, Magdalena, Paul, Augustin şi toată pleiada pocăiţilor din istorie, dăm din cap că da, îl iubim, El e din nou acolo, nu ca un Prieten trădat, dar ca un Prieten apropiat, Domnul şi Eliberatorul.  Căci privirea lui Isus, aşa cum Petru avea să afle, e o privire plină de dragoste înţelegătoare.  Această privire, niciodata uitată, l-a condus pe Petru să bată ţărmurile Mediteranei predicându-l pe Isus.  Acestă privire l-a dus pe Petru la Roma unde în anul 64, 30 de ani după acea noapte, un foc izbucnea.  Dar în jurul acestui foc, Petru nu l-a mai negat pe Isus, dar l-a proclamat şi a murit pe cruce cu capul în jos într-o arenă romană, de data aceasta credincios Prietenului său.  Şi dacă e adevarat că muribunzii îşi văd viaţa într-o clipă, atunci cred ca ştiu ce a văzut Petru în acea noapte: trădarea sa, lacrimile şi, mai ales, privirea Prietenului său.  Puterea acelei priviri l-a adus acum în această ridiculă poziţie cu capul în jos şi cu lacrimi în ochi.  Numai că de data aceasta erau lacrimi de bucurie şi de aşteptare.  Isus, Prietenul său, va veni pentru totdeauna cu privirea sa iertătoare şi iubitoare, iar curând, foarte curând de acum, nu vor mai fi lacrimi, nici tradări, nici noapte.

Va fi numai Isus privind la el în veşnicie.

Traducere şi prelucrare: pr. Lucian Păuleţ

(1 aprilie 2012)

08⁰⁰,10³⁰,18⁰⁰:

LUNI-MIERCURI:

(2-4 aprilie 2012)

08⁰⁰,18⁰⁰:

17³⁰:

Amintim tuturor datoria creştinească de a ne spovedi şi împărtăşi de Sf. Sărbători.

JOIA SFÂNTĂ (5 aprilie):

(CINA DOMNULUI)

17³⁰:

18⁰⁰:

SF. LITURGHIE (Instituirea Euharistiei şi a Preoţiei) Dimineaţa nu se celebrează Sf. Liturghie, fiind invitaţi la Catedrala “Sf. Iosif”, la Liturghia Sfinţirii Uleiurilor, de la ora 9⁰⁰.

După Sf. Liturghie de seară, suntem îndemnaţi să rămânem în biserică pentru un moment de adoraţie în tăcere. VINEREA SFÂNTĂ (6 aprilie):

(PATIMA DOMNULUI)

15⁰⁰:

18⁰⁰:

PATIMA DOMNULUI şi ADORAREA CRUCII Zi de post şi abstinenţă.

Colecta din timpul Adorării Sfintei Cruci este pentru Ţara Sfântă.

SÂMBĂTA SFÂNTĂ: (7 aprilie 2012)

SF. LITURGHIE SOLEMNA

A ÎNVIERII

(8 aprilie 2012)

LUNI-MARŢI

(9-10 aprilie 2012):

08⁰⁰,10³⁰,18⁰⁰:

17³⁰:

Sf. Rozariu ]]> http://www.sfantacruce.ro/blog/2012/03/31/frs/feed/ 0 http://www.sfantacruce.ro/blog/2012/03/20/sfantul-iosif-in-evangheliile-noului-testament/ http://www.sfantacruce.ro/blog/2012/03/20/sfantul-iosif-in-evangheliile-noului-testament/#comments Mon, 19 Mar 2012 21:38:01 +0000 Pr. Ionel Pojum http://www.sfantacruce.ro/blog/?p=1683 Scrierile despre Sfântul Iosif nu sunt bogat documentate. Din cele patru evanghelii canonice doar trei îl menţionează. În prima evanghelie după Marcu, numele lui Iosif lipseşte cu desăvârşire, fiind menţionat, ce-i drept în treacăt, în evangheliile după Luca, Matei şi Ioan. Sfântul Iosif apare în toate ipostazele, în umbra lui Cristos, ca purtător de grijă. Astfel, avem opt menţionări ale Sfântului Iosif în Evanghelia după Matei, şapte menţionări în Evanghelia după Luca şi doar una singură în cea după Ioan. Din cele şaisprezece menţionări, putem identifica cronologic, şi nu istoric, dacă de referim la etapele scrierilor neo-testamentare, ordonate în funcţie de perioada apariţiilor lor, legătura dintre Iosif şi viaţa lui Isus. Prima menţiune se referă la naşterea lui Isus, care se petrece în timpul lui Cezar Augustus (62 î.Cr. – 14 d. Cr.), şi la porunca acestuia de a recenza toţi nou născuţii în cetatea de baştină. Iosif aflând de porunca imperativă a Cezarului se deplasează din Nazaretul Galileii către Betleem “pentru că [aceasta, n.n.] era din casa şi seminţia lui David”, iar conform uzanţelor timpului trebuia ca recensamântul să se facă în locul naşterii sale. (Cf. Luca, cap. 2, verss. 1-7; în continuare menţionările vor fi notate cu cifre romane ). Cea de-a doua şi a treia menţionare cronologică sunt în fapt două genealogii ( Matei, cap. 1, verss. 1-17; Luca, cap. 3, vers. 23, menţionările II şi III), din care reiese regalitatea lui Isus, ca moştenitor al lui Avram prin David,  în prima menţionare, şi descendent din Adam în cea de-a doua. Anunţarea veştii naşterii lui Cristos, precum şi logodna lui Iosif cu Maria, cronologic anterioară naşterii lui Isus, dar posterioară ca menţionare, din care aflăm că “Maria care era logodită cu Iosif (…) s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”, în timp ce Iosif, “om neprihănit nu vroia să o facă de ruşine înaintea lumii” (Matei, cap. 1, vers. 18 şi 19; Luca, cap. 1, vers. 27, menţionarea IV),  motiv pentru care vroia să o lase pe ascuns. Doar apariţia îngerului Domnului în vis îl va convinge să renunţe la gândul acesta. Vizita îngerului este descrisă în Evanghelia după Matei, fiind reiterată descendenţa din David, regele, din se va naşte Regele Regilor, Cristos. (Matei, cap. 1, verss. 20 – 21; menţionarea V). Vizita în cetatea Betleemului, vizita păstorilor şi anunţarea naşterii lui Isus, a “pruncul[ui] înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle”, este descrisă în Evanghelia după Luca, fără a se menţiona numelui lui Iosif, dar care se deduce din anterioara menţionare a descendenţei din regele David. (Luca, cap. 2, verss. 8 -15; menţionarea VI). După ce îngerul anunţă numele pe care trebuie să îl poarte descendentul lui David, nume pe îngerul Domnului îl rosteşte cu prilejul vizitei sale nocturne din visul lui Iosif, noul născut se va numi Isus.( Cf. Matei, cap.1, vers.25; menţionarea VII). Naşterea lui Isus, este descrisă de Evanghelistul Luca, când se menţionează că „atunci când s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria”, Iosif era prezent la naşterea pruncului din iesle. (Cf. Luca, cap. 2, verss.6 şi 7, menţionarea VIII). După obiceiul evreilor, acela al tăierii împrejur, Maria şi Iosif se prezintă la templul din Jerusalim, pentru a împlini cererea îngerului şi a-i da numele noului născut, aşa cum prevedea tradiţia, în cea de-a opta zi după naştere. (Cf. Luca, cap. 2, verss. 22-24; menţionarea IX) Cel de-al doilea vis al lui Iosif în care îi apare îngerul este acela al atenţionării de a fugii în Egipt, pentru că „Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare”, fiind cea de-a zecea menţionarea a numelui lui Iosif. (Matei, cap. 2, vers. 13; menţionarea X). Ascultător, Iosif, ia pruncul şi fuge în Egipt îndeplinind ceea ce îngerul îi ceruse. Pentru că magii au plecat de la pruncul Isus pe o altă cale, nespunându-i lui Irod locul naşterii noului rege al evreilor, acesta s-a hotărât să omoare toţi pruncii până la 2 ani. Imediat după moarte regelui Irod, a cărui viaţă şi activitate par destul de suspecte şi discutabile istoric, inclusiv omorârea pruncilor nevinovaţi, ea neputând fi determinată cu certitudine spaţial, Iosif, istoriseşte evanghelistul Matei, se va întoarce cu pruncul în ţara lui Israel (Matei, cap.2, verss.19 şi 20; menţionarea XI). Când Iosif a auzit că în Iudea, în locul tatălui său Irod, domneşte Arhelau, va lua cu sine pe Maria şi Isus şi se vor aşeza în Galileea, la Nazaret. (Matei, cap.2, verss. 21 şi 22; Luca, cap.2. vers.39; menţionările XII şi XIII). Aici va creşte Isus. O altă menţionare a lui Iosif se referă la vizita pe care o face alături de Fecioara Maria, în sărbătoarea Paştelui, la Jerusalim, vizită pe care o făceau anual conform obiceiului evreilor, în care se celebra ieşirea acestora lui robia Egiptului. Cu prilejul acestei vizite, Evanghelistul  Luca ne spune ca Isus, pe atunci în vârstă de doisprezece ani, va rămâne în Cetatea Jerusalimului. Părinţii săi nu au băgat de seamă lipsa lui crezând că este alături de tovarăşii de călătorie. Motiv pentru care, când au aflat lipsa lui, au început să-l caute pe la prieteni şi cunoscuţi. După trei zile de căutări îl vor găsi în mijlocul învăţătorilor, în templu, punându-le întrebări şi ascultându-i. (Luca, cap.2. verss. 41 -52, menţionarea XIV). Dacă ar fi să ne îndoim asupra descendenţei lui Isus trebuie să ne gândim că, Iosif era de origine din Cetatea Betleemului, după cum ne spune Evanghelistul Luca, descendent din regele David al doilea rege al evreilor. (Luca, cap.2. vers. 4; menţionarea XV). De acest fapt, care menţionează originea lui Isus, iudeii se îndoiau, Evangelistul Ioan insistă pe această imagine biblică, în care Isus este descris de către compatrioţii săi ca fiind ”Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem”. (Ioan, cap. 6, verss. 41 -42; menţionarea XVI). Fără să vrea, aceştia recunosc regalitatea lui Isus, prin menţionarea numelui purtatorului său de grijă pe care îl numeşte, tată, recunoscând originea lui care decurge din acest fapt care nu poate fi tăgăduit. Prezentarea acestor elemente, din cărţile Noului Testament, nu este deloc întâmplătoare ele reliefează caracterul lui Iosif şi manifestările iubirii sale faţă de Cristos. Iosif este prezent în toate momentele importante ale vieţii lui Isus, pornind de la naşterea Sa, prezentarea la templu, fuga din calea lui Irod. Iosif este prezentat ca o persoană curată şi feciorelnică, „om neprihanit”, care le poartă de grijă Mariei şi lui Isus, întregind tabloul celui care va deveni sfânt. Biserica în înţelepciunea sa l-a declarat pe Iosif sfânt, recunoscându-i meritele în economia mântuirii, ca purtator de grijă a lui Isus şi al Mariei, pezent în momentele esenţiale ale vieţii sale. Să ne rugăm şi noi ca prin mijlocirea Sfântului Iosif să dobândim de la Dumnezeu prin Fiul Său harurile necesare stării noastre spirituale, pentru a putea să  accedem cu inima curată în Împărăţia Regelui Veşnic.

Marius Oanţă

-      Mâine, luni, 19 martie 2012, avem Solemnitatea: Sf. Iosif, Soţul Sfintei Fecioare Maria, Patronul Bisericii Universale. Este sărbătoare de poruncă. Vom celebra trei Sf. Liturghii: la 8.00, 10.30 şi 18.00. Este şi Patronul catedralei noastre, Sfântul Iosif. Sf. Liturghie solemnă de hram, seara, la ora 18.00.

-      Marţi, 20 martie 2012, vom începe, ca în fiecare an, Trezena (devoţiune de 13 marţi) în cinstea Sf. Anton de Padova.

Toţi aceia care aleargă la ajutorul Marelui făcător de minuni, Sf. Anton de Padova, şi doresc să urmeze devoţiunea celor 13 marţi, îşi pot exprima intenţia de rugăciune (acatistul) la biroul parohiei.

Timp de 13 săptămâni, în fiecare marţi seara, după Sf. Liturghie cu predică, la care sunt pomenite toate intenţiile (acatistele), urmează: rugăciuni în cinstea Sf. Anton de Padova, binecuvântarea cu moaştele sfântului şi venerarea lor.

-      Mulţumind tuturor celor care anul trecut au răspuns apelului nostru, vă îndemnăm şi anul acesta, iubiţi credincioşi, să direcţionaţi cei 2% din impozitul anual pe venit, către parohia noastră.

Găsiţi Formularul 230, completat cu datele parohiei, pe măsuţa din biserică sau pe site-ul parohiei: www.sfantacruce.ro

Apoi acest formular 230, completat cu majuscule, trebuie (până pe 25 mai 2012) depus sau trimis prin poştă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire) la administraţia financiară a sectorului de care aparţineţi cu domiciliul; sau îl aduceţi la parohie!

Vă mulţumim că sunteţi alături de necesităţile bisericii noastre!

Precizăm că această acţiune nu se adresează pensionarilor şi nu are legătură cu plata contribuţiei sau cultul (1% din venit) pentru biserică!

Toţi aceia care aleargă la ajutorul Marelui făcător de minuni, Sf. Anton de Padova, şi doresc să urmeze devoţiunea celor 13 marţi, îşi pot exprima intenţia de rugăciune (acatistul) la biroul parohiei.

Timp de 13 săptămâni, în fiecare marţi seara, după Sf. Liturghie cu predică, la care sunt pomenite toate intenţiile (acatistele), urmează: rugăciuni în cinstea Sf. Anton de Padova, binecuvântarea cu moaştele sfântului şi venerarea lor.

-      Mulţumind tuturor celor care anul trecut au răspuns apelului nostru, vă îndemnăm şi anul acesta, iubiţi credincioşi, să direcţionaţi cei 2% din impozitul anual pe venit, către parohia noastră.

Găsiţi Formularul 230, completat cu datele parohiei, pe măsuţa din biserică sau pe site-ul parohiei: http://www.sfantacruce.ro/doilasuta.php

Apoi acest formular 230, completat cu majuscule, trebuie (până pe 25 mai 2012) depus sau trimis prin poştă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire) la administraţia financiară a sectorului de care aparţineţi cu domiciliul; sau îl aduceţi la parohie!

Vă mulţumim că sunteţi alături de necesităţile bisericii noastre!

Precizăm că această acţiune nu se adresează pensionarilor şi nu are legătură cu plata contribuţiei sau cultul (1% din venit) pentru biserică!