Postat pe 31 mai 2014 în Articole

Este foarte cunoscut faptul că, Duhul Sfânt este a treia persoană dumnezeiască. El participă alături de Tatăl şi de Fiul la facerea lumii. Deşi participă la procesul creaţiei, acţiunea Sa se manifestă încă înainte de întemeierea lumii când: ”Duhul lui Dumnezeu plutea peste ape” (Cartea Genezei cap.1, vers. 2). Tatăl şi Fiul sunt revelaţi de Duhul Sfânt căci: ”Înainte de Paştele său, Isus vesteşte trimiterea unui alt Apărător, Duhul Sfânt” (Catehismul Bisericii Catolice, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, 1993, 243, pag. 63). Acest lucru se întâmplă la Rusalii, când, ne povesteşte Cartea Faptele Apostolilor, Duhul Sfânt în ziua cinzecimii, s-a coborât asupra apostolilor adunaţi împreună. Deodată a venit din cer un sunet foarte puternic ”şi a umplut toată casa în care stăteau ei, nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una peste fiecare dintre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească” (Faptele Apostolilor, cap. 2, vers 2- 4). Această imagine este foarte sugestivă, Duhul Sfânt coboară asupra ucenicilor în cea de-a cincizecea zi de la Învierea Domnului. Conciliul de la Florenţa, din 1439, ne spune Catehismul Bisericii Catolice, trasează pricipalele linii directoare afirmând că: ”Duhul Sfânt îşi trage esenţa şi fiinţa subzistentă deopotrivă de la Tatăl şi de la Fiul şi El purcede din veşnicie atât de la unul, cât şi de la celălalt ca de la un singur principiu şi printr-o singură aspiraţie”. Această dizertaţie, cunoscută sub numele de Filiogue”, nu a fost prezentă în simbolul de credinţă mărturisit în anul 381 la Constantinopol, fiind totuşi de tradiţie latină şi alexandrină, enunţată dogmatic în 447 de Sfântul Papă Leon. Această formulă a intrat treptat în Crez, liturghia latină continuând să fie un punct de divergenţă cu Bisericile ortodoxe.

Cât priveşte Rusaliile, aceasta este o sărbătoare foarte importantă în toate bisericile creştine şi provine din latinescul ”Rosalia”, care aminteşte de coborârea Duhului Sfânt în cea de-a cincizecea zi de la Învierea Domnului. În vechime, Rusaliile erau o sărbatoare agricolă în care se ofereau roadele pământului şi de care aminteşte Vechiul Testament; cu timpul, ea a devenit o sărbătoare creştină, aşa cum este prezentă şi astăzi. Semnificaţia Rusaliilor creştine este foarte bogată în esenţă, ea cuprinde: revărsarea escatologică a Duhului Sfânt, adunarea comunităţii mesianice vestită de profeţi, începutul misiunii Bisericii, deschiderea Bisericii către toate popoarele şi încununarea Învierii lui Isus Cristos prin revărsarea Duhului Sfânt asupra apostolilor. Căci ”pentru a realiza (mântuirea la toate popoarele) Cristos a trimis de la Tatăl pe Duhul Sfânt, ca să împlinească dinlăuntru lucrarea sa mântuitoare şi să stimuleze Biserica să se răspândească. Fără îndoială, Duhul Sfânt lucra deja în lume şi înainte ca Cristos să fie glorificat. Totuşi în ziua Rusaliilor, a coborât asupra ucenicilor pentru a rămâne cu ei în veac”. (Conciliul Vatican II, Decretul privind activitatea misionară a Bisericii „Ad Gentes”, Apud, Eduard Ferenţ, Pneumatologia, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1999, pag.108). Într-adevăr activitatea apostolilor începe la Rusalii, activitatea Bisericii începe şi ea odată cu revărsarea Duhului Sfânt, şi aşa cum limbile au fost împrăştiate la Babel, în ziua de Rusalii, Duhul Sfânt coborât sub limbi de foc, face cunoscut la toate popoarele lucrarea mântuitoare a Fiului, Isus Cristos. Duhul Sfânt „uneşte Biserica întreagă în comuniune şi slujire şi o înzestrează (…) cu diferite daruri ierarhice şi carismatice, dând viaţă, precum sufletul, instituţiilor bisericeşti şi insuflând credincioşilor acelaşi spirit misionar care L-a însufleţit şi pe Cristos însuşi”  (Conciliul Vatican II, Decretul privind activitatea misionară a Bisericii „Ad Gentes”, cap. I, pct. 4, Misiunea Duhului Sfânt).

Aşadar, să ne rugăm lui Dumnezeu să îl trimită pe Duhul Sfânt asupra noastră aşa cum a coborât asupra apostolilor în ziua de Rusalii, pentru ca în toate momentele să ne lumineze şi să ne facă să vestim tuturor popoarelor Cuvântul Său, să ne entuziasmeze să vestim Învierea glorioasă a Fiului pentru ca la final să ne bucurăm împreună cu El în slavă.

 

Marius Oanţă

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>