Postat pe 22 mai 2014 în Articole

 Iata, a venit in sfarsit luna preafrumoasei noastre Mame


Astfel scria odata Padre Pio din Pietrelcina la inceputul lunii mai. Tocmai asa este. De veacuri, de acum, luna mai este luna Mariei prin excelenta, luna preafrumoasei noastre Mame. Este luna cea mai frumoasa a anului, pentru splendoarea primavaratica pe care o imbraca; de aceea este inchinata Aceleia pe care Biserica o preamareste ca Trandafir Tainic.

Luna mai – scrie Sf. Parinte Paul VI – ne aminteste de bucuria de copii cu care mergand la scoala, duceam flori pentru altarul Maicii Domnului. Lumanari, cantece, rugaciuni si buchete dadeau un chip luminos evlaviei noastre fata de Preasfanta Fecioara Maria, care ne aparea atunci ca Regina primaverii, primavara naturii si primavara sufletelor.

Luna mai este numita si luna harurilor si a slavirii Mariei, pentru ca in aceasta luna se primesc haruri imbelsugate, celebrand slava Mamei ceresti si a Reginei universului. Mai ales pentru roadele spirituale pe care le aduce, luna mai canta cele mai inalte cununi de slava ale Mariei – Mijlocitoarea tuturor harurilor. Sunt haruri felurite pe care Ea le daruieste cu iubire celor care o cinstesc in aceasta luna: haruri de progres spiritual, de reinnoire a vietii, de convertire, haruri temporare pentru sanatate, pentru  munca, pentru invatatura, pentru locuinta, pentru familie. Cate haruri in aceasta luna binecuvantata! Cu atat mai mult cu cat ea se incheie cu sarbatoarea Sfintei Fecioare a harurilor. Care dintre noi nu are nevoie de aceste haruri?

Sf. Maximilian Kolbe, pentru a-l ajuta pe fratele muncit de chinuitoarele primejdii spirituale si materiale in care se afla, nu a gasit un ajutor mai puternic decat sa-i recomande cu grija sa ia parte la devotiunea lunii mai. Astfel i-a trimis carti folositoare pentru a-l face sa urmeze aceasta devotiune zi de zi.

Participarea la devotiunea lunii mai inseamna deci a dobandi haruri, a rezolva probleme si situatii dureroase, inseamna a primi ocrotirea Mamei lui Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica, papii, sfintii au recomandat cu staruinta celebrarea cu evlavie a lunii mai. Sf. Parinte Paul VI a publicat in anul 1965 o Scrisoare Enciclica despre “Luna mai anume pentru a reafirma ca Biserica o considera drept luna cea mai rodnica de rugaciune si haruri ceresti pentru toate trebuintele omenirii si ale Bisericii.

Tocmai pentru ca luna mai ne da aceasta puternica invitatie la o rugaciune mai staruitoare si mai increzatoare si pentru ca in ea rugaciunile noastre gasesc mai usor acces la Inima Milostiva a Fecioarei, predecesorii nostri au obisnuit sa aleaga cu drag aceasta luna inchinata Mariei, pentru a chema poporul crestin la rugaciuni publice ori de cate ori au cerut-o trebuintele Bisericii sau vreo primejdie amenintatoare apasa asupra lumii.

Sa nu pierdem aceasta mare ocazie de har. Sa cautam ca si altii sa n-o piarda. Sa-i chemam pe cei dragi noua si sa-i indemnam pe prietenii nostri sa participe la devotiunile lunii mariane. Sfanta Fecioara Maria nu va lasa pe nimeni sa plece cu mainile goale. Sa ne amintim ca Ea insasi a aparut cu mainile din care proiectau fascicole de raze luminoase,  spunand Sf. Ecaterina Labourre: Aceste raze sunt simbolul harurilor pe care le revars asupra persoanelor care mi le cer. Si Sf. Ecaterina Labourre, dupa exemplul lui Filip Neri, a Sf. Camil, a Sf. Alfons de Liguori si a atator alti sfinti, voia mai ales in luna mai sa se intensifice rugaciunea mariana, staruinta smerita catre Aceea care sade pe tronul harurilor, pentru a obtine mila si har in nevoi.(Ev 4,16)

La picioarele Mariei gasim izvorul tuturor harurilor si al sfinteniei!

Din Luna mai – Traducere din limba italiana de pr. Alois Donea O.F.M. Conv. 1997, Editura Serafica nr. 46 Roman 1999

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>