Dumnezeu este Creatorul a toate. De aceea, „nu spuneţi nimănui tată pe pământ, căci unul este Tatăl vostru: Cel din ceruri” (Mt 23,9).

Despre creaţie este scris în Biblie, chiar în primele sale pagini. Minunat lucru este că Dumnezeu simte bucurie şi mulţumire în faţa creaţiei sale. De şase ori El vede că cele create „erau bune”, iar după crearea omului, că „erau foarte bune” şi simte o bucurie nemărginită în faţa lucrării sale, care era desăvârşită, precum o dorise. „Aşa a făcut cerul şi pământul cu toată oştirea lor” (Gen 2,1).

Neasemuit este faptul că Dumnezeu dă importanţă nu numai creaţiei în ansamblul ei, ci şi fiecărei făpturi în parte, dând atenţie fiecărei plante, fiecărui animal, fiecărui om; şi stăpâneşte întreg Universul, şi toate stelele le ştie cu rostul lor (cf. G. Danneels, Tatăl, Bucureşti, 1999, 26). În timp ce creează, Dumnezeu respectă infinita diversitate a speciilor, făcându-le pe toate „după soiul lor” (cf. Gen 1,25) şi lăsându-le să-şi urmeze viaţa prin propria-i sămânţă, cu ajutorul Lui. Iar primilor oameni, cea mai minunată lucrare a creaţiei Sale, le-a spus: „Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă, umpleţi, supuneţi şi folosiţi pământul” (Gen 1,28). Adam şi Eva au dat viaţă acestui îndemn, iar la naşterea primului lor copil, aducându-l pe lume pe Cain, Eva a exclamat: „Am dobândit om de la Dumnezeu” (Gen 4,1).

Astfel, omenirea întreagă creează împreună cu Dumnezeu, care este temeiul realizărilor sale. Omul se înmulţeşte, munceşte, poate progresa şi se poate desăvârşi prin ştiinţă, prin tehnică, prin cultură. Dumnezeu care este veşnic creator şi activ, care iubeşte munca, cere şi omului participarea sa, chiar i-o porunceşte; dar să nu uităm că atunci când omul nu-şi recunoaşte limitele, îl ignoră pe Tatăl Creatorul şi se îndepărtează de El, greşeşte şi îl mâhneşte cu nerecunoştinţa lui.

Tu, Doamne, în grija şi bunătatea Ta pentru noi, dai hrană pentru orice fiinţă, care-ţi cere de mâncare. „Deschizi mâna şi saturi orice făptură întru bunăvoinţa Ta” (Ps 144,16). „Toate de la Tine aşteaptă să le dai cele necesare, la vreme potrivită. Dacă le vei da, vor culege; dacă-ţi vei deschide mâna, se vor îndestula de bunătăţi” (Ps 103,28-29).

Dumnezeu ocroteşte creaţia Sa, ceea ce trebuie să facă şi omul, căci viaţa îi este dată în gestiune de către Dumnezeu. Suntem administratori şi nu proprietari, trebuie să valorificăm bine talanţii care ne-au fost încredinţaţi (cf. Mt 25,14-29). Într-o epocă în care ştiinţa morţii îşi extinde stăpânirea destructivă tot mai departe, trebuie să ne îndreptăm privirea spre Dumnezeu Creatorul şi Tatăl nostru, spre Cel care, din pură bunătate, ne-a chemat la existenţă şi care-şi află bucuria în noi. Astfel, Dumnezeu se îngrijeşte de fiecare fiinţă – om, animal, plantă – şi respectă orice făptură, cât de măruntă, o pune în mişcare şi îi acordă încredere şi iubire, ca să trăiască şi să crească (cf. G. Danneels, o.c., 28).

Dumnezeu acordă omului o anumită autonomie, ca să-I poată sluji în deplină libertate şi statornicie, respectând legile Sale; dar atunci când încalcă voinţa divină şi săvârşeşte răul, omul contravine creaţiei dumnezeieşti, care este bună şi sfântă de la început, şi este pedepsit după păcatul lui, ca să se căiască şi să se convertească.

Dumnezeu Tatăl nu numai că ne-a creat şi ne-a dat viaţă, dar a făcut din noi, prin Isus Cristos care ne-a răscumpărat, fiii Săi adoptivi, o mare familie creştină şi moştenitori ai Împărăţiei Sale.

Să-L imităm şi să-L urmăm totdeauna în bunătate, înţelegere şi iubire faţă de semenii noştri, iertând noi mai întâi, ca astfel să-I aducem slavă, mulţumire şi recunoştinţă lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile cu care ne-a copleşit gratuit, fără să fim vrednici de ele. Să luptăm împotriva avortului, anticoncepţionalelor şi altor mijloace care pun piedici creării de noi fiinţe omeneşti şi de noi familii. Dumnezeu se bucură nespus la naşterea fiecărui copil şi ne copleşeşte cu multe haruri, ca să ne putem bucura de el, căci Creaţia Domnului e desăvârşită în toate, la fel cu Iubirea Lui.

Dumnezeu îmbogăţeşte şi conduce permanent înnoirea vieţii pe pământ, lucrează şi participă, de obicei într-un mod neştiut de noi, la toate realizările şi progresele minunate ale tehnicii şi ştiinţei moderne. Să nu ne însuşim meritele Sale şi să fim adevăraţi fii iubitori, recunoscându-i participarea în toate realizările noastre, după strădania şi munca noastră, dar mai ales, din marea Sa generozitate (în familie, în societate, la servici, în sănătate, propăşirea materială şi spirituală).

În tot ceea ce face omul, contribuţia lui Dumnezeu este cea mai importantă; iar sufletul său nemuritor are mare nevoie de prezenţa şi iubirea lui Dumnezeu, pentru care a fost creat. „Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi de la El, spune Domnul” (Mt 21,22).

Să nu uităm că:

1.   În marea familie creştină toţi suntem fiii Tatălui din ceruri, care ne-a dat viaţă şi ne-a ocrotit prin părinţii noştri naturali. Cel ce se teme de Domnul cinsteşte pe părinţii săi. „Cine cinsteşte pe tatăl său primeşte iertarea păcatelor şi cine cinsteşte pe mama sa, este omul care strânge comori. Cine cinsteşte pe tatăl său va avea bucurie în copiii săi şi rugăciunea sa va fi ascultată de Domnul. Cine cinsteşte pe tatăl său va avea viaţă lungă şi cine ascultă de Domnul face bucurie mamei sale” (Ben Sirah 3,3-6). „Iată, aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul” (Ps 127,4).

2.   În marea familie creştină toţi suntem fraţi în Isus Cristos. De aceea, „mai presus de toate îmbrăcaţi-vă cu dragoste, căci ea este legătura desăvârşirii” (Col 3,14). Iar Isus Cristos şi-a dat viaţa din dragoste faţă de noi.

3.   Duceţi viaţa de familie în Domnul. „Orice faceţi, prin cuvânt sau faptă, toate să le faceţi în numele Domnului Isus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl” (Col 3,17). Căci, „dacă Domnul nu zideşte casa noastră şi nu locuieşte în ea, noi ne străduim în zadar” (cf. Ps 126,1).

Isus Cristos ne-a arătat prin învăţătura Evangheliei şi prin pilda Sa, ce să facem şi cum să trăim această viaţă plină de încercări şi nevoi. Să-L urmăm pas cu pas pe drumul ce-l avem de parcurs, ca să devenim, în marea familie creştină, adevăraţi fiii ai lui Dumnezeu şi moştenitori, împreună cu El, ai Împărăţiei Cereşti.

 

Părinte sfânt,

Condu-mi paşii pe acest pământ.

Nu mă lăsa să calc legile Tale, şi

Nu-ţi întoarce faţa de la mine niciodată,

Căci, ce m-aş face fără Tine,

Dumnezeul meu şi Creatorul meu, desăvârşit în toate.

 

Maria-Doina Paşca

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>