apr.
1
Postat pe 1 aprilie 2014 în Noutăţi
- Săptămâna aceasta avem Prima Vineri și Prima Sâmbătă a lunii, cu devoțiunile obișnuite. Vineri, 4 aprilie 2014, în cadrul Adorației Euharistice, care va începe la ora 17.00, vom urma și Calea Sfintei Cruci, iar sâmbătă, 5 aprilie 2014, tot de la ora 17.00, Calea Sfintei Cruci va fi condusă de câteva familii din parohie. Este sâmbătă, week-end, multe familii pot participa la această devoțiune a Postului Mare, ocazie sfântă de a adăuga la practica participării duminicale la Sf. Liturghie ceva mai mult în acest timp al postului.
- Duminica viitoare, 6 aprilie 2014, Sfânta Liturghie de seară de la ora 18.00, va fi urmată de un concert de muzică sacră, gregoriană din repertoriul specific Postului Mare.