Toate stările noastre de viaţă, în fapt, pot deveni, prin lucrarea harului şi cu angajarea şi perseverenţa fiecăruia, căi de sfinţenie.

I.1. În lumina harului pe calea sfințeniei

După moarte, omului i se oferă trei posibilităţi: iadul, purgatoriul şi paradisul; purgatoriul este ceva trecător, un loc de purificare; iadul şi paradisul, însă, sunt veşnice. Sărbătoarea de ieri îi are în centru pe toţi cei care au ajuns în paradis, fiind, în acelaşi timp, o sărbătoare a bucuriei şi, concomitent, o sărbătoare a speranţei. Pentru unii, acum zece sau douazeci de ani, pentru altii, cu mulţi ani în urmă, la picioarele altarului, am fost însemnaţi prin botez cu “sigiliul lui Dumnezeu”. Atunci, cu toţii am primit un nume, un nume al unui sfânt din calendar, pentru a ne servi ca model şi patron în pelerinajul nostru pe acest pământ. Astfel, puterea lui Dumnezeu ne-a unit pe noi cu cei care ne-au precedat în credinţă. Din păcate, se observă astăzi cum mulţi oameni se îndepărtează din zi în zi mai mult de Dumnezeu şi pierd contactul cu realităţile de dincolo. Lumea de astăzi nu mai urmează exemplul sfinţilor propuşi de Biserică. Ea şi-a creat proprii ei “sfinţi”: ei sunt eroi de cinema, actori de filme, cântăreţi, sportivi. Lumea de astăzi nu mai priveşte la Biserică decât ca la o instituţie ca oricare alta. Învăţăturile propuse de ea nu mai au niciun ecou pentru mulţi dintre creştini. Însă Dumnezeu nu ţine seama de nerecunoştinţa oamenilor şi îşi revarsă necontenit iubirea sa asupra noastră. Aceasta ne leagă pe noi între noi, şi pe noi cu cerul. Ura şi persecuţia pe care lumea o dezlănţuie împotriva creştinilor sunt o dovadă ca aceştia nu îi aparţin ei (lumii). “Creştinii sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Creştinii trăiesc pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului”. Cu alte cuvinte, ei fac parte din comunitatea sfinţilor, din comunitatea tuturor celor credincioşi, a celor care au plecat prin moarte de pe pământ şi a celor care se mai află încă în această vale de lacrimi în drum spre “ţara promisă”.

Scripturile numesc această ţară promisă “cer”, pentru a arăta că ea constă în comuniunea cu Dumnezeu, care este spontan identificată cu cel care locuieşte deasupra omului. Alteori, o numesc “Împărăţia lui Dumnezeu” deoarece împăcarea naşte recunoaşterea domniei universale a lui Dumnezeu. E numită şi “viaţă veşnică”, “glorie”, “fericire”, termeni mai abstracţi desemnând aceeaşi comuniune cu Dumnezeu. Mai este numită, în sfârşit, “paradis”, cuvânt de origine persană, ce semnifică “grădină” şi face trimitere la grădina Edenului sau la paradisul terestru.

Conform Sfintelor Scripturi, paradisul a fost inaugurat de învierea lui Cristos. El însă nu numai că există în mod real, dar are o dată de naştere precisă, prima zi a Învierii, care a văzut transformarea definitivă a lui Cristos dintr-un fragment de pământ într-un fragment de cer capabil de a-i atrage la sine pe toţi oamenii, pentru a face din ei fragmente de cer asemănătoare lui. Paradisul constă în mod esenţial în a fi cu Cristos, în a poseda în el comuniunea sa cu Dumnezeu, cu lumea întreagă şi cu fraţii.

Paradisul rămâne un loc inefabil, despre care noi nu reuşim să spunem ceva clar. Sfântul Paul, sfânta Tereza de Avila, André Frossard, Paul Claudel, vorbind despre viziunile şi extazele lor, afirma ca nu au putut exprima în cuvinte omeneşti frumuseţea realităţilor eterne.

Cine sunt sfinţii şi ce este sfinţenia? Catehismul Bisericii Catolice, ne spune că: “Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu şi care sunt perfecţi purificaţi, trăiesc pentru totdeauna cu Cristos… şi îl văd pe Dumnezeu «aşa cum este»” (1In 3,2). Cum se intră în prietenie cu Dumnezeu? O propunere ne-o oferă Isus în proclamarea fericirilor de pe munte. Isus îşi proclamă mesajul de pe munte. “Fericiţi!” spune el. Dar fericiţi cine? Nu cei bogaţi, nu prigonitorii, nu cei care umblă pe căi greşite, ci mai degrabă fericiţi cei săraci, cei întristaţi, cei prigoniţi. Cum putem noi să-i numim pe aceştia fericiţi? E foarte simplu: deoarece, în nenorocirea lor, ei îşi înalţă privirea spre Dumnezeu, i se încredinţează lui Dumnezeu, i se abandonează lui, se lasă salvaţi de el şi deci lor le este rezervată eterna fericire, Împărăţia cerurilor. Iar Isus, care ştie bine ce este fericirea, care ştie cât este de trecătoare această viaţă, îi proclamă pe aceştia fericiţi încă de pe acum.

Cei aproape patru sute de sfinţi pe care îi găsim în calendar ne dovedesc că sfinţenia este posibilă, urmând programul fericirilor, indiferent de naţiune, rasă, limbă sau poziţie socială. Între ei găsim numele Sfintei Fecioare Maria şi ale sfinţilor apostoli. Între ei se află reprezentanţi ai clerului: papi (Leon cel Mare, Pius al X-lea) şi episcopi (Policarp şi Augustin), preoţi (Ioan Maria Vianney, Maximilian Maria Kolbe) şi diaconi (Ştefan, Laurenţiu). Între ei se află mulţi sfinţi laici: regi (Cazimir al Poloniei, Ştefan al Ungariei) şi regine (Elena şi Irina a Portugaliei), medici (Luca, Cosma, Damian), tineri şi tinere simple  (Alois de Gonzaga, Dominic Savio, Cecilia, Lucia, Agneza), apoi Isidor agricultorul, Zita servitoarea, Iosif muncitorul.

Sărbătoarea tuturor sfinţilor ne face să înţelegem că sfinţenia trece dincolo de faptul de a face lucruri extraordinare. Icoanele, în general, ni-i prezintă pe sfinţi cu picioarele pe pământ, cu mâinile împreunate pentru rugăciune sau cu braţele pregătite pentru a sări în ajutorul aproapelui, iar cu ochii îndreptaţi spre cer.

Adevarata maretie a sfintilor consta in faptul ca ei, pe de o parte, au fost oameni asemenea noua, pe de alta parte, au devenit consecventi si crestini autentici: au trait efectiv ceea ce au recunosut prin credinta. De aceea, Dumnezeu i-a binecuvantat cu o putere deosebita, devenind modele pentru noi. Mulţimea sfinţilor se roagă pentru noi. Ei luptă, iubesc, speră, suferă împreună cu fraţii lor aflaţi încă pe drum. Ei ne aşteaptă şi ne încurajează pe fiecare: “Noi am reuşit, de ce nu aţi reuşi şi voi?”. În măsura în care vom depune efort pentru a împlini voinţa lui Dumnezeu şi datoriile stării proprii, ni se vor aplica şi nouă cuvintele lui Isus: “Bine slugă bună şi credincioasă… Intră în bucuria stăpânului tău”.

I.2. Fecioara Maria, Regina tuturor sfințiilor

In majoritatea bisericilor catolice ori ortodoxe, se afla statuia sau icoana Maicii Domnului. Majoritatea o infatiseaza purtand coroana, ca pe Regina Cerului. Oamenii simpli sau personalitati marcante ale Istoriei unversale au avut-o drept exemplu pe cea care, prin mijlocirea materna, a fost sprijin si far in problemele vietii. Conciliul Vatican II considera ca, pentru a avea o vocatie crestina cu adevarat, trebuie sa cunoastem si sa intelegem taina vietii Mariei. Au existat pareri, mai ales in trecut, in care se considera ca aceasta si sfintii sunt la o distanta de neatins de mireanul de rand, inaccesibila, legendara. De fapt, ne apropiem de ea atunci cand o acceptam in viata noastra ca model si mijlocitor, cand vedem in ea modelul  si comportamentul corect al fiintei create in fata Creatorului. Si-a dat seama ca Dumnezeu este totul si in fata Lui, nu suntem nimic. A inteles si a raspuns: Iata sunt roaba ta, sunt gata, ca un potir spre a fi umplut si revarsat cu Iubire…si Dumnezeu a inundat-o cu har, Fiul lui a dospit intr-insa, aici gasind cel mai fertil si mai fecund loc din Univers. Maretia ei este fara hotar, simplitatea si umilinta a fost cu adevarat minunata…aceasta fiica a Evei a rascumparat greseala primordiala schimband istoria intr-un mod atat de tacut si linistit…lasand Cuvantul sa rodeasca in Sanul feciorelnic.

Da, cu adevarat suprafiresc pare totul, insa Taina intruparii ne arata calea pe care trebuie sa o urmam fiecare: sa devenim demni, roditori, sa ne lasam cotropiti spiritul de Cristos asemenea Mariei. Exemplul ei de a raspunde permanent ,,DA”, chiar si pe Cruce, este modelul ce trebuie urmat atunci cand falsele valori sau indemnuri ale vietii materiale, trendul lumii moderne ne abat de la adevarata valoare: Fiul Mariei, Isus Cristos Mantuitorul nostru. Desigur, Calea Mantuirii nu este usoara si multi se opresc pe drum, se abat ori esueaza, Cerul se castiga doar purtand povara Crucii, cu genunchii loviti, cu inima zdrobita  de incercarile vietii.

Fecioarei Maria, Regina tuturor Sfinţilor, să-i încredinţăm pelerinajul spre patria cerească, în timp ce invocăm pentru fraţii şi surorile răposaţi mijlocirea ei maternă.

 

I.3. Taina comuniunii sfinților

Cristos, care cu Tatăl şi cu Duhul este singurul Sfânt (Cf Fap 15,4), a iubit Biserica ca pe mireasa sa şi s-a dat pe sine pentru ea, în scopul de a o sfinţi (Cf Ef 5,25-26). Din acest motiv, toţi membrii poporului lui Dumnezeu sunt chemaţi să devină sfinţi, după afirmaţia apostolului Paul: „Aceasta, în fapt, este voinţa lui Dumnezeu, sfinţirea voastră” (1Tes 4,3). Deci, suntem invitaţi să privim la Biserică nu în aspectul ei temporal şi uman, marcat de fragilitate, dar aşa cum Cristos a voit-o, şi anume „comuniune a sfinţilor” .

 

Suntem tentati sa acordam o mai mica insemnatate misterului fraternitatii noastre universale. Formam o asemenea familie care cuprinde nu numai intreg pamantul, dar si purgatoriul si raiul. In lumina acestei mari familii, cea a comuniunii sfintilor, sa reflectam ca, desi nu suntem inca sfinti, Cristos, Sfantul prin excelenta, traieste in noi si ne cheama sa devenim asemenea Lui…Noi care traim deocamdata aici pe pamant, trebuie sa traim asemenea bobului de grau, care, umezit de Cuvantul vesnic, moare si se ridica la Inviere si Lumina vesnica! Odata ce este incalzit de razele soarelui, se dezvolta si aduce rod bogat. Suntem chemati, asemenea ogorului sadit cu grau, sa devenim,,Biserica lupatatoare”, cei care, prin cuvant si, mai ales, prin exemplu, sa aratam ca se poate trai in Comuniune. Suntem cei care cred ca Sufletul nostru este nemuritor, ca este rational sa credem asta, ca trupul va invia si el in ziua Judecatii Universale. De ce credem asta si o afirmam cu tarie? Pentru ca exemplul sfintilor este graitor, au fost oameni care au trait aici, printre noi, dar care au trait altfel…in prietenia lui Dumnezeu, devenind ,,Biserica triumfatoare” a celor care traiesc deja slava invierii in Paradis. Ei nu au fost insa separati definitiv de noi cei de pe pamant si nici de cei din Purgator, cei care apartin „Bisericii Suferinde”, cei care asteapta mai ales azi de la noi rugaciunile si jerfele care sa le scurteze timpul pana la care il vor putea contempla fata in fata pe cel care ne-a creat. Acestia asteapta de la noi ajutor, iar noi cerem ajutor de la Sfinti, sa mijloceasca la Dumnezeu pentru a nu pierde calea mantuirii,pentru a fi desavarsiti. Desigur avem multe nevoi umane, vremelnice, putem cere ajutor in acestea, mai ales cand suntem in stramtorare, in suferinta sau boala..sa nu uitam a multumi inainte de toate, pentru bogatia harului primit zi de zi desi, de atatea ori, nu l-am meritat…

Sfinţii sunt fiinţe omenesti, ca şi noi, şi trăiesc printre noi. Nouă ne revine obligaţia să înţelegem acest lucru şi să le urmăm exemplul. Suntem tentati să căutăm sfinţii între persoanele cu o viaţă extraordinară, presărată de minuni, momente de extaz şi viziuni. Toate aceste elemente o însoţesc, dar nu o constituie. Sfânt este si un părinte care trudeşte zi de zi pentru familia lui. Sfântă este o mamă care, înţelegându-şi datoria sa maternă, îşi dă viaţa pentru naşterea copilului ei. Sfânt este cel care dă mărturie prin comportament de credinţa sa. Sfinţi sunt cei care îşi dau viaţa predicând Evanghelia în ţările de misiune, si exemplele pot continua.

I.4. Pomenirea credincioșilor răposați – Comuniunea cu Trupul Mistic al lui Cristos

Astazi, ii pomenim pe credinciosii raposati, pe toti aceia care ne-au precedat intalnirii cu TATAL. Este ziua in care ne amintim de cei care au trecut dintre noi, unul cate unul, discret sau dupa o lunga suferinta, pentru a intra in Imparatia celor drepti. Si noi suntem pe cale, sa nu uitam …avem posibilitatea ca Trecerea  sa ne gaseasca la Ceasul potrivit vrednici. Sa nu fim,,caldicei” sa evitam mediocritatea, sa evitam cursa celui rau ce ne sopteste: voi incepe de maine sa ma schimb, de maine sa invat, de maine sa muncesc mai bine,de maine sa fiu un bun cetatean, de maine sa ma spovedesc si sa ma impartasesc…Sfintii amntiti la inceputul adoratiei au raspuns prezent azi, acum! La Liturghia ce vine ne spalam hainele in sangele mielului si vom primi cununa invingatorului. Astazi voi da dovada de milostivire, aici si acum voi sti sa fac Binele, sa  iubesc fara incetare. Sa oferim credinciosilor raposati, celor stiuti sau celor la care nimeni nu se mai gandeste, rugaciunile si impartasaniile noastre, sa indemnam si pe altii sa o faca pentru ca si noi speram sa ajungem in Purgator…si sa nu zabovim prea mult acolo. Sa ne amintim de ei mai des, nu doar pe 2 noiembrie, sa le punem mai des o floare pe mormant, sa deschidem albumul cu fotografii sau sa ne gandim la ei si atunci cand ne bucuram si ei nu mai sunt fizic prezenti…sa nu-i vorbim de rau niciodata.

,,EU SUNT INVIEREA SI VIATA, cine crede in mine, chiar daca moare, va trai si oricine traieste si crede in mine nu va muri in veci!

Fam. Mărăcine Ramona și Stelian

2 comentarii la “Sfințenia – Vocația originară a fiecărui botezat”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. Marius spune:

    Foarte frumos, dragilor! Nu ma gandeam la faptul ca am sa citesc ce scrieti voi. Felicitari! 🙂

  2. Andreea spune:

    Minunat tot ceea ce ati scris mai sus! Mie una mi-au dat lacrimile citind, sunt cuvinte adevarate,sensibile care pot misca orice inima, pe a mea au impresionat-o in mod sigur!

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>