Postat pe 13 octombrie 2013 în Noutăţi
  •  Marţi, 15 octombrie 2013, începem Novena (devoţiunea de 9 marţi) în cinstea Sf. Anton de Padova.

Toţi aceia care aleargă la ajutorul Marelui Făcător de Minuni şi doresc să urmeze devoţiunea celor 9 marţi, îşi pot exprima intenţia (acatistul) lor de rugăciune la biroul parohiei.

Timp de 9 săptămâni, în fiecare marţi seară, după Sf. Liturghie cu predică, la care sunt pomenite toate intenţiile (acatistele), urmează: rugăciuni în cinstea Sf. Anton de Padova, binecuvântarea cu moaştele Sfântului şi venerarea lor.

 

  • Vineri, 18 octombrie 2013, fiind a 3-a vineri a lunii, după Sf. Liturghie de seară de la ora 18.00, avem Lectio Divina în sala de cateheză a parohiei. Vom proclama, explica și medita Evanghelia Duminicii următoare, Duminica a 29-a de peste an, din Evanghelia după Sf. Luca 18, 1-8.

Vă așteptăm cu drag, pe cât mai mulți, să ne rugăm și să medităm împreună ”Cuvântul lui Dumnezeu”!

 

  • Duminică, 20 octombrie 2013, Ziua Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă.

 

Ora 13.45: adunarea Credincioșilor, a Persoanelor Consacrate, a Ministranților și a Preoților în fața Monumentului Fericitului Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București (la intersecția străzilor Bd. Schitu Măgureanu cu Str. Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cișmigiu).

 

Ora 14.00: Recitarea Sf. Rozariu în fața Monumentului.

 

Ora 14.30: Procesiunea spre Catedrală: Crucea procesională; Icoana Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea; Relicva Fericitului Ioan Paul al II-lea; Ministranții; Persoanele Consacrate; Preoții; Episcopii și Toți Credincioșii.

 

              Ora 15.00: Sf. Liturghie Solemnă în cinstea Fericitului Ioan Paul al II-lea în Catedrala „Sf. Iosif”.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>