Acest fragment reprezinta un punct central al Evangheliei redactata de catre Sf. Luca. Este asezat intre inceputul activitatii misionare a celor doisprezece discipoli pe care Isus si-i alesese si formarea Bisericii. Putin mai inainte, in acelasi capitol (9), se vorbeste despre cum Isus ii trimite pentru prima data pe apostoli in misiune, dupa ce le da putere sa alunge diavolii si sa-i vindece pe cei bolnavi, fiind indemnati sa predice Imparatia lui Dumnezeu. Apostolii se intorc foarte entuziasmati de succesul pe care l-au avut in misiunea lor.

Apoi are loc minunea inmultirii painii si a pestilor din care se satura o mare multime, doar barbati fiind peste cinci mii. Episodul din Evanghelia de azi, are loc imediat dupa aceasta.  Pana atunci, Isus predicase vestea cea buna, facuse minuni, traindu-si misiunea in mijlocul oamenilor si al apostolilor. Din aceste relatari, ucenicii ar fi trebuit  sa  inteleaga destul de multe despre puterea mare a lui Isus si identitatea Sa. Ca de fiecare data cand se afla in momente decisive, Isus se ruga. El cerea in mod real ajutor Tatalui Sau, pentru a-si putea indeplini misiunea. In aceasta admosfera de rugaciune, aflandu-se in intimitate cu ucenicii, Isus, intr-un fel, ii testeaza punandu-le intrebarea: ”Cine spune lumea ca sunt eu?” Pare sa le ceara alor Sai o marturie de credinta clara. Nespunandu-le direct: Eu sunt Mesia, Isus se dovedeste a fi un pedagog deosebit, le lasa libertatea pentru ca fiecare sa-L descopere. Vrea ca ei sa-L recunoasca si sa-L vesteasca, pe Acela pentru care parasisera totul, pentru a trai o viata noua. Apostolii nu trebuiau sa se limiteze la o opinie publica, superficiala si schimbatoare, ci la o parere personala. Raspunsul dat de discipoli, vis-a-vis de lume, concludea ca oamenii au privirea orientata spre trecut. Pentru ei Isus este un om deosebit, un om cu o putere extraordinara, dar care nu reprezinta decat o reluare a figurii unuia dintre profetii din vechime.

Si astazi exista pareri diferite si gresite, cu privire la Isus. Multe minti nu au descoperit adevarata identitate a lui Cristos care traieste in mijlocul nostru. Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea comenta cu privire la aceasta: ”Noi toti stim ca nu este destul sa vorbim despre Isus repetand cuvintele altora, ca nu este destul sa transmitem o parere. Noi toti stim ca trebuie sa dam marturie si sa ne simtim angajati de ea, mergand apoi pana la capat, in asumarea consecintelor acestui angajament. Cei mai buni prieteni, ucenici ai lui Cristos, au fost intotdeauna cei care au simtit intr-o zi in sufletul lor intrebarea: ”Dar voi cine ziceti ca sunt eu?   Petru e cel ce “ia cuvantul”, aceasta intrebare avand un ecou deosebit in inima lui si raspunde in numele tuturor ucenicilor: “Mesia lui Dumnezeu”, sau dupa cum ne relateaza evanghelistul Matei: “Tu esti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Pentru a intelege cine este Isus, nu depinde numai de noi, de mintea noastra, ci de Dumnezeu insusi, care sa ni se descopere, sa ni se reveleze, in tacere, intr-un climat de rugaciune. Si noi, asemenea lui Petru, sa proclamam cu taria credintei noastre, ajutati de harul lui Dumnezeu ce nu lipseste: Tu esti Domnul si Stapanul meu, Doamne!

Isus vine sa-L cunoastem cu adevarat. Vine in centrul vietii noastre,  la fiecare om care se afla in cautarea lui Dumnezeu, se aseaza direct la inima noastra. Ne vorbeste fiecaruia in parte si ne cere un raspuns hotarat, promt: ”pentru tine personal, cine sunt Eu?” Viata crestina consta in a-L iubi, imita si a-L sluji pe Cristos. A-L urma indeaproape pe Isus inseamna a-i fi prieten. Crestinul care lupta pentru a se nega pe sine, care renunta la ”omul vechi” pentru a-L urma pe Isus asa cum El ne cere, va intalni o viata noua. Iar harul ne va transforma, ajutandu-ne sa dobandim aceleasi sentimente pe care Cristos le avea fata de oameni.

Isus nu putea sa accepte conceptia contemporanilor Sai despre El si chiar afirmatia lui Petru are nevoie de imbunatatire. Le spune ca acest Mesia nu a venit sa instaureze o imparatie in aceasta lume, careia sa-i fie beneficiari, asa cum unii ar fi dorit. Isus incerca sa le schimbe  mentalitatea ucenicilor, ale caror opinii le exprimasera putin mai inainte si care nu era diferita de cea a lumii, apoi le spune cuvinte care ii sperie, vorbindu-le despre patima, moartea si invierea Sa, deci le cere tuturor apostolilor o credinta neclintita referitoare la persoana Lui, o credinta deplina, o iubire totala, pana la cruce: “Cel ce nu-si ia crucea” nu se dovedeste a fi vrednic de El. Dumnezeu nu forteaza pe nimeni, respecta libertatea omului, ”cine vrea sa vina dupa mine”. Aceasta in schimb presupune renuntare la tot, o stergere totala a identitatii sale, avand ca semn de recunoastere crucea, semnul Fiului Omului si al  ucenicului lui Isus.

Deci aceasta noua identitate este o schimbare a directiei de mers: pe urmele lui Cristos, cu crucea in spate. Crucea trebuie purtata zilnic, nu din cand in cand. Crucea incercarilor, suferintelor, rastignindu-ne zilnic pornirile dezordonate. Isus continua sa poarte crucea pana la sfarsitul lumii cerandu-ne sa-i imprumutam umerii nostri.

 Viorica Pană

                                Rugaciune

Vreau sa te urmez, Isuse! Vreau sa-ti fiu un ucenic fidel, sa te insotesc pe cale, pe Calea Crucii si sa te recunosc in toti fratii. Vointa mea, Doamne, sa fie mereu vointa Ta. Fa ca si in incercare sa raman cu tine si sa nu te parasesc in veci! Amin!

Un comentariu la “Lectio Divina: Evanghelia Duminicii XII (Luca 9, 18-24)”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. viorica spune:

    Va multumesc!Domnul fie laudat si sfintia voastra parinte, binecuvantat.Daca i-L ai pe Isus, ai o comoara!

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>