Postat pe 10 iunie 2012 în Noutăţi

–      Duminica aceasta, 10 iunie, după amiaza, la ora 16.00, va începe Procesiunea cu Prea Sf. Sacrament, de la Biserica Italiană până la Catedrala Sf. Iosif, unde se va încheia cu celebrarea Sfintei Liturghii prezidată de Păstorul Arhidiecezei noastre, ÎPS Ioan Robu. Suntem îndemnaţi să participăm în număr cât mai mare la această mărturisire publică de  credinţă în prezenţa reală a lui Isus în Sf. Euharistie! Este aşadar suspendată Sf. Liturghie de la ora 16.30!

 

–      Marţi, 12 iunie, la Sf. Liturghie de seară de la ora 18.00, vom încheia solemn devoţiunea de 13 marţi (trezena) în cinstea Sf. Anton de Padova. La sfârşitul Liturghiei, vom înălţa rugăciuni şi vom primi binecuvântarea cu moaştele Sfântului Anton.

 

–      Miercuri, 13 iunie: Sărbătoarea «Sf. Anton de Padova». Vom celebra trei Sf. Liturghii: la 8.00, 10.30 şi 18.00. La fiecare Sf. Liturghie, se vor binecuvânta copiii si se vor sfinţi crinii.

 

–     Tot miercuri, 13 iunie, în cadrul unei Sf. Liturghii solemne, de la ora 18.00, va fi sfinţită Biserica nouă închinată «Sf. Anton de Padova» din Colentina.

Sfinte Antoane de Padova, roagă-te pentru noi !

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>