Postat pe 31 decembrie 2011 în Articole

Cu cât se apropia timpul sa nască, Maria era, fără îndoială, stăpânită de această întrebare: “Copilul pe care îl port în sânul meu este Mesia. Cum va fi venirea lui pe lume?” Pentru că ea cunoştea cu siguranţă, prezentarea venirii lui Yahve din Psalmul 18: “El vine călare pe un heruvim, zburând, plutind pe aripile vântului. La sosirea lui pământul se zguduie şi se cutremură, temeliile muntilor se clatină. Din nările lui se ridică fum, din gura lui iese un foc mistuitor şi ţâşnesc cărbuni aprinşi. Cu glasul lui tună în ceruri făcând să cadă pe pământ grindină şi cărbuni de foc. Cu săgeţi de foc, cu lovituri  de trăsnet şi cu vuietul suflării nărilor sale îi nimiceşte total pe vrăjmaşii săi ”. Dar, surpriză totală. Acest Dumnezu puternic, stăpânul absolut şi Creatorul universului, se naşte ca orice alt copil, cu desăvârşire neajutorat. El plânge de foame şi de frig. Dar profetul vestise: “Mesia va stăpâni de la o mare la alta şi de la un Râu până la marginile pământului…” Şi cu nouă luni înainte, îngerul Gabriel îi spusese că “el va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt. Şi Domnul Dumnezu îi va da tronul de domnie al tatălui său David. Va domni peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit” (Lc 1,32-33). Acolo, în faţa copilului din iesle, Maria a înţeles ceea ce Sfântul Paul avea să scrie cu vreo şaptezeci de ani mai târziu, corintenilor: “Cunoaşteţi bunătatea Domnului nostru Isus Cristos. El, deşi era bogat s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia lui voi să vă îmbogăţiţi” (2 Cor 8,9). Iar filipenilor le scria: “Fraţilor, să aveţi în voi aceleaşi sentimente care erau în Cristos Isus. El, rămânând Dumnezeu, nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dumnezeu, dar s-a înjosit pe sine luând firea sclavului şi devenind asemenea oamenilor… S-a umilit, făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce… să nu faceţi nimic din spirit de ceartă sau din mărire deşartă” (Fil 2,5-8; 3).

Iată lecţia pe care ne-o dă Fiul lui Dumnezeu care ia chip de sclav. Umilinţa! Dintre toţi Sfinţii părinţi, dintre toţi scriitorii Bisericii, nimeni nu a scris atât de frumos despre umilinţă ca Sfântul Augustin. Comentând cuvintele lui Isus: “învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima” – Sfântul Augustin scrie o pagină de o extraordinară frumuseţe: “Cristos nu a spus: învăţaţi de la mine să creaţi lumea sau să înviaţi morţii, ci învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima. O, mântuitoare învăţătură! O, Învăţător şi Domn al muritorilor, cărora moartea le-a fost oferită şi pusă în cupa mândriei. Nu a voit Învăţătorul să propună altceva decât ceea ce el însuşi făcea. Te văd, Isuse bune, cu ochii credinţei  pe care tu însuţi mi i-ai deschis, strigând către neamul omenesc reunit parcă în adunare generală:” Veniţi şi învăţaţi de la mine!” O, Fiu al lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut… te întreb: să venim să învăţăm de la tine ce? Iar el răspunde: că sunt bland şi smerit cu inima. Aici sunt aşadar, adunate toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei pe care le-ai ascuns în tine, de vreme ce trebuie să învăţăm de la tine ca pe un lucru sublim că tu eşti blând şi smerit cu inima? Este aşa de mare lucru să fii mic, încât nu poate fi absolut învăţat, dacă nu l-ai fi realizat tu însuţi, care eşti atât de mare? Fără îndoială! Într-adevăr, omul nu-şi poate găsi liniştea în alt mod decât distrugând acea  chinuitoare tumoare datorită căreia se crede mare, când în ochii tăi nu este decât o boală ”.

Mândria nu este un păcat, este mama tuturor păcatelor! Iată o parte din lista păcatelor care izvorăsc din mândrie, pe care o face Sfântul Ioan Gură de Aur: violenţa, invidia, certurile, calomniile, acuzele, minciunile, ipocrizia, intrigile, satisfacţia la insuccesele colegilor, întristarea pentru succesele lor, dorinţa de a fi lăudat, dorinţa  de onoruri, lăudăroşenia, servilismul, dispreţul faţă de alţii, critici şi atacuri pe la spate, lipsa curajului de a spune adevărul în faţă, vanitatea în îmbrăcăminte, în comportament, în felul de a vorbi, lipsa de curaj în a-ţi recunoaşte greşelile şi a-ţi cere scuze.

(Din „Maria în Misterele Rozariului” de Pr. Claudiu Dumea, Arhiepiscopia Romano – Catolică Bucureşti, 1997)

Un comentariu la “Naşterea Domnului”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. Magdalena ''Mimi'' spune:

    Nasterea Pruncului Isus
    Sa coboare peste noi
    Si sa lumineze calea
    Ca steaua ce stralucea
    La marea vestire a sa.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>