Postat pe 17 decembrie 2011 în Articole

Cu opt zile înainte de Crăciun, liturgia ne propune lecturi biblice care ne pregătesc pentru sărbătoarea Naşterii Domnului şi ne revelează adevărul întrupării.

Lecturile din timpul Novenei de Crăciun ne prezintă cele mai importante extrase din Vechiul şi Noul Testament, în care ni se anunţă şi se argumentează venirea lui Cristos pe pământ, tot aşa cum, după Înviere, Cristos se arată ucenicilor pe drumul spre Emaus, „ şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el.” (Lc 24,27)

17 decembrie: Genealogia lui Isus care deschide Evanghelia după Matei, porneşte de la Abraham şi merge până la Iosif, logodnicul Mariei, trecând prin 42 de  generaţii, care indică o profundă înrădăcinare a evenimentului principal din istoria mântuirii (venirea lui Isus), în istoria omenirii. Această genealogie este anunţată încă din Geneză, de către patriarhul Iacob, care anunţă: “Nu se va depărta de la Iuda sceptrul de domnie, nici toiagul de cârmuitor de la seminţia lui, până când va veni cel care trebuie să vină. El va fi aşteptarea popoarelor

18 decembrie: Nu te teme să iei la tine pe Maria! Nu este o misiune uşoară aceea pe care Dumnezeu o încredinţează lui Iosif: să accepte situaţia cu totul neaşteptată şi să fie tată pentru Fiul lui Dumnezeu, care a fost zămislit de Duhul Sfânt, dar care trebuia să se nască într-o familie obişnuită. Însuşi Dumnezeu intervine în acest sens prin intermediul îngerului, ca Iosif să o primească pe Maria în casa lui, ceea ce în ambientul  iudaic al timpului, însemna a celebra căsătoria. Însă semnificaţia nespusă, şi implicită, este faptul că Isus va avea un tată legal în Iosif, “fiul lui David”. Dificultatea misterioasă în care s-au aflat Maria şi Iosif cu pericolul de a se despărţi este depăşită prin medierea lui Dumnezeu, care a provocat-o: Iosif şi Maria se unesc fără să se împreuneze; Maria dă naştere fără a zămisli în mod uman, ci “de la Duhul Sfânt”; Iosif îi dă nume, şi deci îl recunoaşte ca al său, unui copil fără a fi al său.

19 decembrie: Vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul. Atât lectura întâia, cât şi a doua, ne vorbesc despre intervenţia lui Dumnezeu în viaţa celor care se roagă cu credinţă, “căci pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. Atât  Samson, cât şi Ioan Botezătorul erau “fiii  sterilităţii”, dintre cei care devin rod al harului lui Dumnezeu, o manifestare a atotputerniciei sale, oameni cu o misiune specială de îndeplinit. Atât naşterea lui Samson cât şi cea a lui Ioan sunt vestite de către un înger al Domnului, aşa cum va fi vestită şi naşterea lui Isus de către îngerul Gabriel (în ebraică: Gabri-El = Dumnezeu este luptător puternic), care este unul dintre îngerii superiori şi are posibilitatea să vadă gloria Domnului. El este vesitorul timpurilor mântuirii.

20 decembrie: Vestirea naşterii lui Isus din Fecioara Maria ne este anunţată deja de către profetul Isaia: “Pentru aceasta însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi”. La Nazaret, Maria pronunţă acel “fiat” care îi va permite lui Dumnezeu să întoarcă pagina evenimentelor umane care devin maturitate, îi permite să-l trimită pe Fiul Său pentru a ne mântui. Maria se caracterizează ca aceea care ascultă Cuvântul. Femeie a ascultării şi a credinţei, Maria a zămislit Cuvântul mai întâi în inima sa şi apoi în sânul ei feciorelnic.  Da-ul Mariei ni-l aduce pe  “Dumnezeu-cu-noi”, pe Cuvântul făcut trup.

21 decembrie: Maria o vizitează pe Elisabeta. Cuvântul din Cântarea Cântărilor : “Ridică-te, prietena mea, frumoasa mea şi vino”, răsună în “Ridicându-se, în grabă, a pornit la drum”. Da, Maria se îngrijeşte să caute semnul a ceea ce Dumnezeu este capabil să realizeze. Elisabeta, sterilă şi înaintată în vârstă, este figură a Israelului îndreptat spre Mesia al său. Întregul eveniment biblic constă în acest drum al Domnului către poporul său, de la cer spre pământ. Drumul Mariei spre Elisabeta este în acelaşi timp drumul Fiului lui Dumnezeu către poporul său, în persoana lui Ioan. Sfânta Fecioară Maria este mamă a Fiului lui Dumnezeu nu pentru sine ci pentru lume, nu pentru bucuria ei de mamă, ci pentru gloria Tatălui, pentru revelarea Fiului, pentru revărsarea Duhului Sfânt.

22 decembrie: Magnificat, modelat după cântarea Anei din psalmul responsorial prin care ea îi mulţumeşte Domnului pentru naşterea lui Samuel, este celebrarea plină de bucurie care rezumă întreaga istorie a mântuirii şi este un minunat imn de recunoştinţă pentru Dumnezu. “Magnificat” este cântarea celor mântuiţi, cântarea noului Israel. Maria mărturiseşte că Dumnezeu a făcut lucruri mari, dar în acelaşi timp exprimă în mod deplin conştiinţa micimii şi a slăbiciunii sale. Privind cu credinţă la pruncul pe care îl poartă în sân, Maria a înţeles marea noutate cu care este răscumpărată lumea: nu planurile omului mântuiesc,ci Dumnezeu ajută, prin intermediul unui prunc. Întruparea inaugurează o omenire nouă, care demască orice proiect de samavolnicie, falsele siguranţe în bani, zadarnicele ambiţii de putere. Astfel, pentru slujitorii lui Dumnezeu, Domnul apare în toată puterea sa: el face lucruri mari, pentru că îi umple pe cei săraci şi umili din toate timpurile nu cu putere sau cu bogăţie, ci cu milostivire, cu privirea sa de iubire, care reprezintă adevăratul bine.

23 decembrie: Naşterea lui Ioan Botezătorul este prefigurată de către profetul Malahia prin revenirea profetului Ilie: “Iată, vă voi trimite pe Ilie, profetul, înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare şi înfricoşătare. El va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, pentru ca atunci când voi veni să nu lovesc ţara cu blestem”. Dumnezeu împlineşte promisiunile de mântuire atât de  mult aşteptate. Într-un fel, acest lucru este arătat de semnificaţiile numelor celor trei persoane mai apropiate de  Isus: Elisabeta sau “alianţa lui Dumnezeu”; Zaharia, care înseamnă “Dumnezu şi-a amintit”, şi Ioan, ”Dumnezu şi-a făcut milă”. Numele pe care îl primeşte Ioan de la Dumnezeu prin vestirea îngerului, este dovada prezenţei harului lui Dumnezeu în lume. Ioan nu numai că va purta în identitatea sa de om semnul că Domnul şi-a amintit de poporul său şi îl vizitează cu milostivirea sa, dar el însuşi va fi mesagerul, îngerul alianţei, noul Ilie, care va indica iubirea lui Dumnezeu în Isus şi va fi martorul lui.

24 decembrie: Benedictus. După o lungă stare de muţenie, bătrânul Zaharia găseşte cuvinte. În Benedictus îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru acţiunile mântuitoare care se împlinesc în promisiunile făcute lui Abraham şi lui David.  Profeţia lui Natan despre care ne vorbeşte prima lectură este clară: nu David îi va face casă lui Dumnezeu, ci Dumnezeu îi va da lui David o dinastie. În aceasta se află măreţia lui David: primeşte de la Dumnezeu o împărăţie stabilă pentru totdeauna, semn al unei legături indisolubile de filiaţie. Legătura dintre Dumnezeu şi om, oricât s-ar îndepărta acesta din urmă, este pentru totdeauna. Zaharia redescoperă toate acestea după naşterea neaşteptată a lui Ioan şi intonează o cântare de laudă, dând naştere unei alte profeţii care deschide  spre “vizita” iubirii lui Dumnezeu prin intermediul trupului lui Isus.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>