• Joi, 8 decembrie, avem Solemnitatea: Neprihănita Zămislire a Sf. Fecioare Maria. Este sărbătoare de poruncă. Vom celebra trei Sf. Liturghii: la 8.00, 10.30 şi 18.00.
  • Duminica viitoare, a III-a din Advent, ca în fiecare an, colecta de la toate Sfintele Liturghii va fi pentru ajutorarea celor mai nevoiaşi prin Caritasul diecezei noastre.
  • A sosit ultimul număr al Revistei Actualitatea Creştină. Pe prima pagină avem cuvântul de zidire sufletească a Păstorului Arhidiecezei noastre, pentru a petrece cât mai rodnic acest timp al Adventului, Postul Crăciunului.

Imediat, pe a 2-a pagină, avem discursul-intervenţie a Arhiepiscopului nostru, din data de 24 noiembrie, în Aula Academiei Române, cu ocazia lansării primului volum din seria: “România, 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea”.

Urmează câteva ştiri-noutăţi din viaţa bisericii noastre locale, cum ar fi: expoziţia inedită din Catedrala Sf. Iosif, cu imagini din viaţa Mons. Ghika; conferirea Sf. Mir la Smârdioasa (o comunitate din jud. Teleorman); hramul Bisericii din Ploieşti; consacrarea altarului bisericii închinată Sfântului Leonard Murialdo de la Popeşti-Leordeni; din nou un articol despre cazul Cathedral Plaza; concertul de colinde de anul acesta care va avea loc la Biserica Sacre Coeur (Biserica Franceză), în data de 17 decembrie; un Dossier intitulat “Adventul, drumul spre Betleem”, cu articole pline de învăţătură despre Advent, Coroana de Advent, cu simbolismul ei şi al lumânărilor; ca şi două articole despre Mons. Vladimir Ghika.

Nu ar fi putut să nu consemneze revista noastră, în acest număr, şi un eveniment bisericesc deosebit pentru Biserica Greco-Catolică din România, şi anume numirea unui nou episcop greco-catolic pentru Arhiepiscopia Majoră de Blaj, în persoana Părintelui Claudiu Pop, rectorul Colegiului Pio Romeno de la Roma.

Găsiţi în acest număr şi noutăţi din viaţa Bisericii Universale, printre care menţionăm Întâlnirea episcopilor catolici orientali din Europa la Oradea între 3 şi 6 noiembrie.

  • Tuturor Vă dorim o binecuvântată Duminică de Advent!

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>