Postat pe 10 octombrie 2011 în Articole

Hramul Bisericii Sfânta Cruce din Bucureşti

Impunătoarea şi inedita siluetă modernă a Bisericii Sf. Cruce, construită pe Şos. Mihai Bravu din Bucureşti între anii 1992-1998,  în data de 14 septembrie 2011, devenise neîncăpătoare.

Seara, la ora 18.00, enoriaşii parohiei şi nu numai, au participat la Sf. Liturghie solemnă, prezidată de Pr. Ioan Ciobanu, parohul Catedralei Sf. Iosif. Preoţii au înaintat cu greu spre Sf. Altar. Au fost momente emoţionante, înălţătoare putem spune, văzând în faţa procesiunii celor 20 de preoţi care au concelebrat Sf. Liturghie, ministrantul purtând crucea, însoţită de lumânări aprinse.

Induioşătoare a fost predica Pr. Ioan Răileanu,  primul preot-fiu al parohiei noastre. Era imposibil să nu mişte şi cele mai împietrite suflete. Atât de frumos, convingător ne-a vorbit despre Sf. Cruce, subliniind că de fapt când privim Crucea, nu ne gândim la o bucată de lemn, ci la Isus răstignit pentru răscumpărarea noastră. Cu atâta dăruire a vorbit şi despre Sf. Fecioară Maria, care este şi Măicuţa noastră, îndemnându-ne să ne rugăm la Sf. Maria, Mijlocitoarea noastră la Fiul ei, Isus.

La sfârşitul Sf. Liturghii, Pr. Ionel Pojum, parohul bisericii, a mulţumit predicatorului, Pr. Ioan Răileanu, pentru deosebita predică, a mulţumit preoţilor pentru participare la solemnitate, a mulţumit corului pentru pregătirea specială pentru acest eveniment. Ne-a relatat şi unele trăiri din pelerinajul cu un grup de 35 de enoriaşi, în Ţara Sfântă, accentuând mulţumirea sufletească că au făcut Calea Sfintei Cruci, mergând pe drumul străbătut de Isus.

Indemnăm trecătorii bucureşteni şi nu numai, să intre în acest lăcaş de cult măreţ (al cărui ctitor este Episcopul Auxiliar al Arhidiecezei de Bucureşti, Cornel Damian) pentru a spune în gând o rugăciune şi pentru un moment de linişte.

Ca încheiere, parafrazez cuvintele Fer. Papă Ioan Paul al II-lea: „Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă, dar nu disperaţi; persecutaţi, dar nu abandonaţi; doborâţi, dar nu ucişi”.

Irma Manoliu

Pelerinaj pe urmele lui Isus şi ale Mariei

Gândul că în dimineaţa aceasta te trezeşti în patul tău, iar diseară îţi aşterni perna aproape de grajdul în care s-a născut Mântuitorul, este unul care oricăruia dintre noi i-ar da fiori de bucurie şi aşteptări.

Dar, când mi se propune un pelerinaj, iar acesta mai este şi în Ţara Sfântă, adică în Israelul de astăzi, nu se poate să nu te încerce un gând de reţinere. De ce?

Vorba unor colegi, Israelul, nu-i aşa?!, e un loc unde nu te-ai simţi in largul tău dacă urmăreşti ştirile unor televiziuni mult prea preocupate de a reda senzaţionalul decât realitatea pură. De altfel, fusesem întrebat înainte dacă mi-am luat în bagaj vesta antiglonţ şi casca militară.

În plus, mi-am tot pus întrebarea cine ne va fi ghid şi cum va fi grupul cu care împarţi o săptămână din viaţa ta. Întrebări fireşti pentru că de aceste variabile contează mult reuşita unui pelerinaj în locurile sfinte. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru grupul unit care am fost, pentru bucuria şi grija pe care fiecare a încercat să le împărtăşească şi celorlalţi.

Am avut, totodată, un lider de grup, pe Pr. Ionel Pojum, doritor şi el de a face un pelerinaj autentic, de rugăciune şi meditaţie (şi cum altfel când ai Liturghie acolo unde s-a făcut prima Liturghie a lumii sau unde Mântuitorul tău şi-a dat viaţa pentru tine, păşind pe locul unde sângele său s-a prelins pe pietrele de sub picioarele tale), dar şi de descoperire, de revelare a geografiei, a spaţiului pe care de multe ori le redai duminică de duminică la Liturghie şi pe care le predici, uneori fără să le înţelegi deplin. Exact ce îmi doream şi eu, o revelaţie, dar şi o întărire a credinţei, o înduhovnicire, cum ar spune prietenii noştri bizantini.

Cum rămâne cu siguranţa personală?

Mulţi dintre apropiaţi au considerat că exagerez, spunându-le ulterior că m-am simţit mult mai sigur în Israelul-Palestina de astăzi, decât acasă. Cum să nu, dacă vezi patrulând armata peste tot, cu controale foarte stricte peste tot în zonele sensibile, iar toată lumea interesată de a atrage cât mai mulţi pelerini europeni, de cele mai multe ori unica sursă de venit pentru o serie de urmaşi ai lui Avraam.

Pe unde ne-au purtat paşii?

Betlehem, Ierusalim, Iordanul, Marea Moartă, Ierihon, Nazaret, Galilea (cu muntele Tabor, Cana Galileii, Cafarnaum, lacul Tiberiadei şi plimbarea pe lac cu „Barca lui Isus”), Haifa şi Carmelul, Tel Aviv cu oraşul vechi Jaffa. Adică, mai mult sau mai puţin, tot ce e mai important.

Lucruri pe care nu le poţi uita tot restul vieţii?

Fervoarea creştinilor la locurile sfinte, Golgota şi tot  complexul Sf. Mormânt; Calea Crucii şi toate locurile legate de momentul biciurii, batjocoririi şi condamnării lui Isus (cum să nu fii fericit când, dimineaţa, încă pe întuneric, deschizi ziua însoţind cu o cruce în spinare, precum Simon din Cirene, pe Isus în drumul său spre Calvar); tulburătoarea pictură din Biserica Catolică Armenească din dreptul staţiunii a 3-a, cu toată suflarea din Ceruri în plângere şi suferinţă acompaniind un Isus căzând pentru prima oară; Biserica Buneivestiri din Nazaret cu cupola sa deosebită în formă de crin (cu adevărat cea mai mare biserică din Ţara Sfântă); Biserica Nativităţii si Grota Laptelui din Bethlehem; Muntele Fericirilor cu biserica sa octogonală a celor 8 fericiri enunţate aici de Mântuitorul şi cu grădinile sale deosebite (cum să nu trăieşti cu bucurie Sf. Liturghie pe pietrele de aici, când ştii că Isus a definit aici poate cele mai tulburătoare motive pentru care omul să fie fericit); Biserica Naţiunilor de lângă Grădina Măslinilor pe locul unde Isus a asudat sânge; complexul Sancti Petri in Gallicantu de pe Muntele Sion, unde era casa lui Caiafa şi unde Isus a fost întemniţat, iar Sf Petru a abjurat de trei ori înainte de a cânta cocoşul; Bisericile din Ein Karem (în memoria naşterii Sf. Ioan Botezătorul şi a vizitei Sf. Fecioare la verişoara ei, Elisabeta); complexul Bayt Sahur (câmpul păstorilor de lângă Bethlehem cu biserica ei deschisă spre cer şi cu preamărirea lui Dumnezeu prin vocile noastre intonând un binemeritat Gloria in excelsis); Biserica Dominus flevit (Domnul a plâns soarta Ierusalimului atunci când, ucenicii săi, ca în zilele noastre, de pe dealurile Muntelui Măslinilor, admirau măreţia Oraşului Păcii, el prezicând dărâmarea sa); Muntele Tabor cu biserica franciscană a Schimbării la Faţă; Nazaretul în ansamblul său, biserica din Cana Galileii de pe locul unde Isus a făcut prima minune; complexul Tabgha cu hrănirea mulţimilor cu doi peşti şi cinci pâini, respectiv cu enunţarea primatului Sf Petru; Cafarnaum cu toate locaţiile sale: sinagoga veche (multe dintre învăţăturile lui Isus au fost făcute aici) şi casa lui Petru; Biserica Ortodoxă a Izvorului Maicii Domnului, pictată de români; Muntele Carmel cu biserica de referinţă a carmelitanilor; Muhraka cu biserica franciscană a sacrificiului lui Ilie. Şi poate multe altele pe care memoria de acum le-a uitat.

Trăiri personale intense?

Calea Crucii, de care am amintit deja, dimineaţa la ivirea zorilor; Sf. Liturghie pe locul Calvarului unde a fost atât de multă suferinţă; reamintirea botezului cu scufundarea în Iordan, precum primii creştini; surpriza spălării picioarelor în timpul Liturghiei din Cenacol, unul câte unul fiecare pelerin refăcând gestul umilinţei lui Isus către apostolii săi; ca şi reînnoirea jurămintelor de la căsătorie chiar în biserica din Cana Galileii.

Dar tot pelerinajul nu ar fi fost un succes, dacă nu am fi avut un preot care să ne ghideze şi să ne formeze în acest drum, alături de parohul cu care am plecat din ţară.

Când te gândeşti la un ghid turistic, poţi să îţi închipui o persoană care cunoaşte bine împrejurimile şi care încearcă să lege geograficul de istoric. Noi am avut parte de un părinte spiritual mai degrabă, adică o persoană care ne-a făcut să ne simţim mai aproape pe Cristos. Atent la detalii, la nevoile fiecăruia, calm, dar şi ferm când împrejurările o cereau. Adaptând şi improvizând uneori suficient de atent ca să beneficiem din plin de fiecare moment al pelerinajului, acest preot mi-a arătat ce înseamnă să fii dedicat, să îţi placă ce faci, deşi săptămână de săptămână e greu să rămâi constant cu fiecare grup pe care îl ai. Şi pentru că poartă un nume, vă recomand să mergeţi într-un pelerinaj prin Ţara Sfântă cu Pr. Cristian Văcaru. Nu o să regretaţi şi, precum musulmanul are între cei cinci stâlpi ai credinţei, un pelerinaj la Mecca, la fel, şi pentru noi, creştinii, ar fi o obligaţie morală un drum spiritual pe urmele lui Isus şi ale Mariei.

Florin Ardelean

Un comentariu la “Hramul Bisericii şi Pelerinajul în Ţara Sfântă”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. Eva Cecilia spune:

    Numai Drumul Crucii este calea pe care trebuie sa pasim, caci la sfarsitul calatoriei noastre pe acest pamant, El ne va astepta cu bratele deschise…sa nu-l mai facem sa planga din cauza pacatelor noastre ci sa incercam sa fim mai buni si toleranti…

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>