Postat pe 22 februarie 2011 în Articole

Biserica are nevoie de figuri proeminente. Figuri pe care Dumnezeu în fiecare etapă istorică i le-a oferit pentru a-i servi la edificarea Bisericii Sale. O astfel de figura proeminentă este şi Părintele Ivan Petre.

Părintele Ivan Petre (cunoscut ca părintele Sebastian, după numele pe care îl dobândeşte în Ordinul Carmelitan Desculţ) se naşte la 18 august 1898, purtând numele tatălui, Petre, într-o familie foarte numeroasă, fiind unul dintre cei opt copii ai familiei. A trăit până la o vârstă venerabilă (a murit la 26 aprilie 1993); o viaţă dăruită în întregime lui Cristos şi Bisericii Sale. Cei care l-au cunoscut vorbesc despre Sfinţia Sa ca despre „un sfânt care nu apare în calendar”, dar care, prin simplitate şi dăruire, a păstorit cu abnegaţie comunităţile în care a activat ca: preot romano-catolic, misionar sau capelan. Atât ca paroh la Ploieşti, călugăr carmelitan desculţ, în primii ani în care a fost consacrat preot, cât şi ca preot capelan în ultimii ani de viaţă în bisericile filiale din ”Bucureştii Noi” sau ”Sfânta Cruce”, nu s-a sfiit niciodată să îi încurajeze pe cei aflaţi în nevoie.

Trecând prin perioade critice, în primii ani de preoţie în fosta Iugoslavie, supusă „Coroanei Austro-Ungare”, decimată de Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) şi plină ca şi astăzi de conflicte inter-etnice, cotinuând în mănăstirea carmelitană din Cracovia, în anii premergători izbucnirii celui de-al doilea război mondial, părintele Sebastian se află mereu în mijlocul unor comunităţi supuse presiunilor exterioare din partea regimurilor şi tratatelor usturătoare. Pentru a înţelege mai bine contextul politic, economic,  ori social în care „Biserica Romei” fiinţa în Europa de Est, este important să înţelegem răsturnările politice care afectează bisericile particulare din perioada premergătoare începerii primului război mondial, în perioada desfăşurării primului război mondial, celui de-al doilea război mondial, noua împărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, situaţia cultelor din ”Lagărul comunist”, ori supravieţuirea Bisericii în anii crunţi ai regimului opresiv. Părintele Sebastian a supravieţuit acestor evenimente. A trecut prin două războaie mondiale, numeroase schimbări de regim şi a supravieţuit cenzurii şi neajunsurilor perioadei comuniste. Nu s-a plâns niciodată, şi-a acceptat menirea şi a purtat turma în anii grei ai comunismului spre libertate, în rugăciune şi sacrificii.

A fost un om cumpătat, care nu vorbea prea mult despre sine, era foarte modest deşi cunoştea şapte limbi străine, fiind descris de cei care l-au cunoscut ca o bibliotecă ambulantă, un păstor care îşi iubea turma considerând-o familia sa. Iar când vorbea despre sine, în puţinele momente când o făcea, îşi amintea de perioada misionară din Polonia în care l-a avut ministrant pe Karol Wojtyła (viitorul papă Ioan Paul al II-lea), spunând pe un ton hazliu: ”Nu mă gândeam niciodată că ăsta mic va ajunge papă!”. Acest fapt este istorisit de toate persoanele care l-au cunoscut.

Cel de-al doilea război mondial îl găseşte în Ploieşti, în parohia „Cristos Rege”, în mijlocul bombardamentelor, în adăposturile anti-atomice, în rugăciune. Rugăciune pe care o va continua în biserica neafectată de bombardarea rafinăriilor din Ploieşti, în 3 aprilie 1944. Se spune că se ruga intens, îndemnându-i şi pe ceilalţi să se roage la fel. Iar faptul că biserica nu fusese bombardată, pe o ceaţă densă în care reflectoarele nu s-au aprins pentru a lumina biserica, a fost considerat o minune a lui Dumnezeu. Nu se sfia niciodată să se roage. Spunea întotdeauna celor care se plângeau: “Dragă, Dumnezeu ne dă crucea, dar ne dă şi putinţa ca să o ducem.”

De numele părintelui Sebastian se leagă cea mai lungă perioadă de păstorire a unui preot venit în parohia “Sfânta Cruce”, pe atunci capelă şi filială a parohiilor “Bărăţia” şi mai apoi,“Cioplea” (din 1956 până la moartea sa). Locuia într-o cămăruţă de deasupra casei parohiale de astăzi, doar cu strictul necesar. Avea un pat, o masă şi o bibliotecă simplă. Camera o transforma, la nevoie, în confesional pentru cele 40 – 50 de familii care frecventau capela “Sfânta Cruce” în anii regimului comunist. Avea pentru toţi cuvinte de îmbărbătare şi, deşi era un învăţat, folosea mereu cuvinte simple şi pline de substanţă. A trăit simplu şi a murit la fel. Chipul său blând zâmbeşte, parcă, din pozele care fac să suplinească penuria de izvoare istorice de care se loveşte orice cercetător la începutul oricărui demers analitic.

Undeva pe o colină din cimitirul Cioplea, se odihneşte trupul său istovit de vreme şi de timp. O poză mică, pe una dintre braţele crucii mari de marmură, în care un bătrân zâmbeşte senin, cu brâul roşu încins, aminteşte parcă de omul care a fost odinioară şi îi îndeamnă pe oameni la rugăciune şi contemplare. Nouă celor de astăzi ne revine obligaţia de a ne cinsti înaintaşii, de a ne ruga pentru ei sau împreună cu ei, de a face un apel la memorie şi de a-i prezenta şi celorlalţi care nu îi cunosc, de a le face cunoscută viaţa. Iar viaţa acestui prelat, îmbrăcat cu haină clericală şi încins cu un brâu roşu aprins, în perioada vieţii sale, trebuie făcută cunoscută. Şi pentru că a dus o viaţă simplă, fără să se mândrească cu asta, chiar dacă suportul lui intelectual l-ar fi îndreptăţit să o facă, folosind puterea exemplului, poate fi considerat: un lord la curtea Marelui Rege.

Marius Oanţă

* Acest articol a fost documentat pe baza interviurilor realizate,  în perioada 28.12.2010 – 10.02.2011, cu doamna Ana Lădan şi soţii Calotescu, Elena şi Armand (membrii ai comunităţii parohiale„Sfânta Cruce”), cărora ţin să le mulţumesc public pentru disponibilitatea de care au dat dovadă şi pentru informaţiile utile. Alături de informaţiile furnizate de respondenţi au fost folosite şi surse conexe. Mulţumirile se îndreaptă şi către preoţii parohiei, părintele paroh, Ionel Pojum, pentru disponibilitate şi susţinere, şi părintele vicar, Maricel Bulai, pentru ajutor şi informaţiile preţioase pe care mi le-a pus la dispoziţie.

17 comentarii la “Ivan Petre: un lord la curtea Marelui Rege”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. Tania spune:

    Efortul depus timp de atatea luni a dat un rod minunat: acest articol! 🙂

    • Ana Ladan spune:

      Sunt bucuroasa ca bunul Dumnezeu mia dat posibilitatea sa fiu contemporana aproape 35 de ani cu Sintia sa Parintele Sebastian. Si asa cum am spus si in interviu a fost „un sfant in viata”,un preot un duhovnic si un om desebit.Mare noroc pentru parohia noastra ca l-am avut printre noi. Multumim tuturor care sau gandit sa-i cinsteasca amintirea si poate in fell acesta mai sunt persoae, care l-au cunoscut ,iar dupa citirea articolului vor putea sa depuna marturie cu noutati despre perioada cand l-au cunoscut. Bravo Marius.

  2. Adi Iosif spune:

    Multumesc pentru articol.
    Nu cunosteam atatea amanunte. Mama e cea care imi mai vorbeste de parintele Sebastian cand ajungem pe la cimitirul Cioplea, ca de un preot cu mare har si care si-a lasat adanc amprenta in acele vremuri grele pentru credinciosi.
    Daca nu ma insel e si cel care i-a dat prima Sfanta Impartasanie mamei in momentul convertirii la religia romano-catolica.
    Si imi place sa cred ca e si cel care m-a si botezat … cine stie …

  3. mmary spune:

    Citind aceste randuri parca ma regaseam intre filele vietii Parohului din Ars…asa m-am simtit :)…Probabil ambii Parohi erau imbracati in aceeasi frumoasa haina a smereniei ,a iubirii si a daruirii de sine.

    Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele haruri care vor face ca Pacea , Iubirea, Bucuria si Indurarea Domnului sa fie asternut , continut si mangaiere inimilor voastre.

  4. Marius Oanta spune:

    Poate la smerenie se aseamana si simplitate, Mary, ca in rest nu prea!…Parintele Sebastian era foarte citit, parohul de Ars nu prea!…

    • mmary spune:

      Draga Marius , cred ca valoarea omului in fata lui Dumnezeu e data de smerenia, de iubirea , simplitatea si daruirea de sine in care si-a trait viata, si aici eu i-am simtit foarte asemanatori pe ambii Parohi.Ca Parintele Sebastian era foarte citit nu-mi permit sa neg sau sa minimalizez acest fapt, insa cred ca acest lucru e valoros doar in ochii nostri ai muritorilor; noi suntem cei care apreciem oamenii dupa „cat de cititi si invatati sunt” , dupa ” ce functii sau masini si vile au” sau dupa cat sunt „de frumos imbracati”…Dumnezeu ne apreciaza insa dupa alte criterii,iar eu in lumina acelora am spus ca cei doi Parohi sunt asemanatori.

      Domnul sa te binecuvanteze!

  5. Andreea spune:

    Frumos articol! Ma bucur ca in zilele de azi se mai ocupa cineva si de aceste lucruri. Multumesc de informatii!

  6. Magdalena ''Mimi'' spune:

    Pai din cate stiu,daca imi aduc bine aminte.Pe parintele Sebastian l-am prins si eu,dar eram mult mai mica.Pe atunci era micuta capela sf.Cruce.Pr.Sebastian predica foarte frumos,iubea foarte mult enoriasii.Mai mult de atat despre pr.Sebastian,nu mai stiu.Sper sa fie bine ceea ce am scris.

  7. Ana Ladan spune:

    Asi dori sa mai adaug inca un fapt meritoriu,care cred ca de acesata data revin Parintelui paroh Ionel Pojum si Parintelui vicar Maricel Bulai care au reusit sa creasca in Parohia Sf.Cruce din Bucuresti(ar putea fi enumerati aici toti preotii pe care ni i-a dauit Dumnezeu, dupa Parintele Sebastian) mult tineret care frecventeaza activ in biserica noastra si aici pot mentiona si Sceneta de Craciun- Scrisa tot de un tanar Anton Balint, si articolul de fata in memoria Parintelui Sebastian, facandu-ne pe noi cei care am trait istoria anterioara a Parohiei sa fim increzatori ca are cine sa faca parohia sa traiasca si sa creasca mereu,iar prin scrierile de fata nu vor uita nici istoria de la iceputurie ei si o vor putea duce mai departe si transmite si stranepotilor nostri.

  8. Cristina spune:

    Jos palaria pentru munca de documentare ! Si felicitari pentru expunerea complexa ! Keep going !

  9. Mariana spune:

    Foarte frumos articolul si de apreciat un asa preot…
    De apreciat e si faptul ca mai sunt persoane care ne amintesc ca au existat oameni ce au schimbat vietile celor cu care au intrat in contact si au daruit fara sa astepte nimic in schimb.
    Toata stima si respectul!

  10. marie-louise sebe spune:

    Foarte frumos articolul. Poate un pic mai didactic la inceput, ceea ce nu este neaparat rau. Eu am participat la liturghii celebrate de parintele Sebastian, si intotdeauna m-a impresionat seninatatea lui in durere si suferinta. O mare lectie pentru cei care l-au cunoscut.

    • Marius Oanta spune:

      Multumesc, trebuie sa fie un pic didactic pentru a scoate in evidenta anumite trasaturi ale parintelui Sebastian si contextul in care a trait!… Sper sa fie o lectie si pentru cei care vor veni!…

  11. Veronica spune:

    Frumos si interesant articol,eu am o amintire placuta cu parintele Sebastian,de la prima sceneta de Craciun de la biserica noastra,in aceasta sceneta a avut un rol si fiica mea Carmen,parintele era pe locul din fata si admira micii „artisti” cu fata lui blajina

  12. Rona Alexandru spune:

    Bravo Marius, mergi pe calea aceasta a talentului si a efortului si vei aduce multe bucurii si multumiri celor din jur. Felicitari!

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>