Postat pe 28 noiembrie 2010 în Noutăţi

IMG_3019
1) Pe 8 decembrie 2010, în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, în Catedrala Romano-Catolică din Iaşi, vor fi sfinţiri de diaconi. De ce acest anunţ? Deoarece pentru comunitatea noastră parohială este un eveniment deosebit, unic în istoria ei, din cele ştiute de noi. Unul din tinerii care vor fi hirotoniţi diaconi, este din parohia noastră: RĂILEANU MIRCEA-IOAN. Îl însoţim cu rugăciunea noastră ca să fie un slujitor bun al Domnului şi al Bisericii. Dacă cineva ar cunoaşte vreo piedică în acest drum al său, trebuie să anunţe la biroul parohial.
IMG_2798

2) Săptămâna aceasta avem Prima Vineri şi Prima Sâmbătă a lunii cu devoţiunile cunoscute. Adoraţia în faţa P.Sf.Sacrament expus începe atât vineri, cât şi sâmbătă, la ora 17.00. Vă reamintim că Adoraţia de Prima Sâmbătă este a Familiilor şi ca să fie cât mai rodnică, avem colaborarea activă a câtorva familii din consiliul parohial şi din Comunitatea Emanuel.

3) Duminica viitoare, 5 decembrie 2010, după Sf. Liturghie de la 10.30, în sala de cateheză a parohiei, va avea loc o Tombolă a Familiilor. Dacă aveţi lucruri prin casă, bune, de care nu vă mai folosiţi, gândiţi-vă că pot fi de folos cuiva.

4) Ca în fiecare an, cu motto-ul creştinesc „Mai mare bucurie este în a da, decât în a primi”, îndemnăm pe toţi enoriaşii comunităţii noastre să ofere din puţinul lor şi celor mai nevoiaşi ai parohiei.
La picioarele Sf. Anton, Părintele săracilor, Vă aşteaptă zilnic un coş în care puteţi oferi pentru cei mai săraci ai parohiei, alimente neperisabile: ulei, zahăr, făină, orez, conserve, etc.
În ultima săptămână din Advent, vom duce acasă la cei nevoiaşi aceste daruri ale D-voastră împreună cu gândul cel bun de Sf. Sărbători.
Facem un apel la bunăvoinţa D-voastră de a ne sprijini financiar, ca în fiecare an, şi pentru Pomul de Crăciun pentru copiii parohiei noastre.
În numele lor, Vă mulţumim pentru generozitatea D-voastră şi Domnul să vă răsplătească cu tot harul şi binecuvântarea!

5) Vă anunţăm încă din această duminică, iubiţi credincioşi, că pe 12 decembrie 2010, în duminica a 3-a din Advent, pe parcursul întregii zile, vor fi prezente în biserica noastră moaştele Sfintei Faustina. Mai multe, vă vom anunţa duminica viitoare.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>