Postat pe 26 aprilie 2010 în Articole

Nu a trecut prea mult timp de când am participat cu toţii la Patima Domnului şi am trăit bucuria Învierii.

Niciodată nu lipseşte bucuria de-a lungul anului liturgic, fiindcă ea se leagă, într-un fel sau altul, de solemnitatea pascală, dar numai în aceste zile bucuria se manifestă în mod special. Prin Moartea şi Învierea lui Cristos am fost răscumpăraţi şi eliberaţi din robia păcatului, a diavolului şi a morţii veşnice. Paştele ne aminteşte de naşterea noastră supranaturală în Botez, prin care am fost făcuţi copii ai lui Dumnezeu, şi este o imagine a propriei noastre învieri.

Dar în acelaşi timp, Paştele este o invitaţie de a-l urma pe Cristos, de a ne duce crucea de fiecare zi cu demnitate, din iubire către Tatăl, aşa cum a făcut-o El.

La Ultima Cină, Domnul nu le-a ascuns Apostolilor împotrivirile care aveau să îi aştepte, dar, nu este mai puţin adevărat că le-a promis şi că tristeţea li se va schimba în bucurie: Iată, acum şi voi sunteţi trişti, dar vă voi vedea din nou şi inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi (In 16,22). Acele vorbe, care atunci ar fi putut părea de neînţeles, se împlinesc acum pe deplin. Şi la puţin timp după aceea, cei care, până în acel moment fuseseră înfricoşaţi, vor ieşi din Sinedriu fericiţi că înduraseră ceva pentru Domnul (cf. Fap.5,40). În iubirea de Dumnezeu, Tatăl nostru, în iubirea pentru ceilalţi, precum şi în uitarea de sine ce decurge de aici, se află originea acestei bucurii profunde a creştinului. Iar acest lucru este normal pentru acela care îl urmează pe Cristos. Pesimismul şi tristeţea trebuie să ne fie întotdeauna străine.

Pentru un ucenic al lui Isus, a visa la o viaţă la adăpost de orice prigoană înseamnă a dezerta din rândul ucenicilor lui Isus: „M-au prigonit pe mine şi pe voi vă vor prigoni, căci nu poate fi ucenicul mai presus de învăţătorul său”.

„Dacă eşti ucenic adevărat al lui Isus Cristos – scrie Sf. Augustin – aşteaptă-te la necazuri în această lume şi nu aştepta lucruri liniştite şi comode. Nu-ţi promite ceea ce Isus nu ţi-a promis, dar aşteaptă-te la ceea ce el ţi-a prezis. Dar această realitate nu ne sperie, nu ne întristează, nu ne tulbură bucuria inimii, ci dimpotrivă, ne-o înteţeşte. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, spune Isus”.

Prigoana este condiţia normală de existenţă a Bisericii. Când aceasta lipseşte, avem motive să fim îngrijoraţi: înseamnă că rodnicia crucii a fost înlocuită cu sterilitatea diplomaţiei umane, cu compromisul, cu oportunismul, cu cancelarismul, cu cameleonismul.

–  Cum merge Biserica, Sanctitate? Îl întreabă într-o zi un cardinal pe Papa Ioan al XXIII-lea.

–  Merge bine, suferă, răspunde Sfântul Părinte.

Dintre toate cărţile Sfintei Scripturi, Faptele Apostolilor e singura neterminată: ea se încheie brusc în mijlocul unei fraze. Nici nu putea fi încheiată, căci prigonirea şi eroismul primilor creştini, descrise în această carte, se perpetuează până în zilele noastre şi nu vor înceta până la sfârşitul veacurilor. Cartea se cere continuată!

Dănuţa Peculea

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>