Postat pe 21 aprilie 2010 în Articole

Sfântul Gheorghe sau George (versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor»; născut cca. 275/280 – decedat 23 aprilie 303) este un sfânt pomenit de aproape toate Bisericile tradiţionale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui număr de ţări, regiuni şi oraşe printre care al Angliei.

Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuţi şi onoraţi sfinţi ai creştinismului. Cu toate acestea istoria vieţii sale este foarte puţin cunoscută; multe legende care îl au ca erou, au apărut de-a lungul timpului.
El este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă cât şi de cea Romano-Catolică (fiind totodată patronul Angliei), imaginea sa fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită şi credinţa în biserica creştină până la sacrificiul suprem.

Tot ce se ştie cu siguranţă despre Sf. Gheorghe, este faptul că el a fost soldat, şi că a murit ca martir. S-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând nici un document al epocii care să conţină date despre viaţa sa. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu.
Cercetările istorice mai recente par să indice că Sf. Gheorghe a murit ca martir în Palestina la Diospolis lângă Lydda cu puţin timp înaintea domniei lui Constantin.

Se pare că tatăl său a fost general roman, iar la vârsta de 30 ani, Sf. Gheorghe a devenit la rândul său general în armata lui Diocleţian. Sf. Gheorghe s-a ridicat împotriva hotărârilor anti-creştine ale Consiliului de la Nicomedia (303), ceea ce i-a adus persecuţii din partea lui Diocleţian. A fost chinuit în cele mai cumplite chipuri, otrăvit şi mai apoi decapitat, întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism.

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorhe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se încreştineze. Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.

În credinţa populară, Sf. Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului. Această legendă datează din secolul XII şi una din variantele sale este „Legenda Aurea”.
Se povesteşte cum un balaur imens şi feroce a apărut lângă oraşul Selena din Lybia. Locuitorii trebuiau să-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut-o pe fata împăratului. Atunci a apărut un viteaz creştin care s-a oferit să răpună balaurul.
În unele icoane timpurii, fata împăratului este înfăţişată în gura balaurului, în timp ce un viteaz cu o suliţă se lupta cu acesta.
După ce a străpuns balaurul cu suliţa, tânărul a dus-o pe prinţesă la palatul împăratului, care i-a oferit mâna ei şi jumătate din împărăţie. Viteazul a refuzat spunând că mai are multe alte lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru apărarea bisericii şi ajutorarea săracilor şi nedreptăţiţilor; apoi le-a spus că numele lui este Gheorghe şi a plecat.
Misterul şi legenda care învăluie pe Sf. Gheorghe nu vor dispare niciodată, la fel cum cauza sa nobilă va genera întotdeauna admiraţie şi respect.

Poate cea mai corectă afirmaţie despre Sf. Gheorghe este aceea făcută de un ierarh din secolul V: „Numele Sfântului Gheorghe este onorat de credincioşii de pretutindeni, dar adevăratele sale fapte sunt ştiute numai de Dumnezeu„.

Prelucrare de Dănuţa Peculea.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>