Postat pe 3 aprilie 2010 în Predici

La Cina cea de Taină, Isus, Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului, formând o unitate de natură cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în divinitate, dar având comună cu noi natura umană, ne-a lăsat ca moştenire un dar întreit: Euharistia, noua poruncă a iubirii şi taina sfintei Preoţii, spre a realiza încă de pe pământ unitatea indisolubilă dintre divinitate şi umanitate. Euharistia ne este dată pentru a realiza noua poruncă a iubirii; această poruncă ne este dată pentru a realiza euharistia comunitară, adică trupul mistic; Preoţia, ca sacrament, ne este oferită pentru slujirea trupului mistic, spre a forma din toţi credincioşii preoţia regească, poporul nou al lui Dumnezeu menit să aducă mereu jertfe spirituale spre slava lui Dumnezeu.

Cu toate că Isus nu şi-a atribuit titlul de preot, spre a nu fi confundat cu preoţia tribului lui Levi, totuşi s-a folosit de termeni preoţeşti pentru a-şi defini mai bine misiunea sa mesianică. În mod deosebit apare ca preot când vorbeşte despre moartea sa. Moartea, pentru duşmanii săi, apare ca o pedeapsă bine meritată pentru păcatul blasfemiei; pentru ucenici apare ca un faliment total; dar pentru el, moartea este o jertfă plină de măreţia unui mister divin şi o descrie folosindu-se de imaginile jertfelor celor mai măreţe din Vechiul Testament; o compară o dată cu jertfa de ispăşire a slujitorului lui Iahve, altă dată cu jertfa de alianţă adusă de Moise la poalele muntelui Sinai; iar sângele vărsat în timpul Paştelui evocă pe cel al mielului pascal. Această moarte, care îi este impusă, Isus o acceptă şi o oferă Tatălui cresc, aşa cum preotul oferă victima şi ca urmare realizează ispăşirea păcatelor, instaurarea noii împărăţii printr-o nouă alianţă care aduce mântuirea poporului său. Pe scurt: el este preotul propriei sale jertfe.

A doua funcţie a preotului din Vechiul Testament era slujirea Torei (Legii). Poziţia lui Isus faţă de Legea lui Moise este clară: a venit să o desăvârşească. Fără să fie legat de litera ei, îi pune în lumină valoarea profundă cuprinsă în prima şi cea mai mare poruncă şi în a doua care îi este asemenea: legea iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Acest aspect al ministerului său îl continuă pe cel al preoţiei Vechiului Testament, dar îl întrece din orice punct de vedere, deoarece cuvântul lui Isus constituie revelaţia supremă, evanghelia mântuirii, care desăvârşeşte definitiv Legea.

Isus lasă misiunea sa preoţească drept moştenire ucenicilor săi la Cina cea de Taină când le dă, nu numai puterea, dar şi porunca de a aduce aceeaşi jertfă a trupului şi sângelui său: Faceţi aceasta în amintirea mea! şi de a împlini porunca sa cea nouă: V-am dat exemplu ca, precum v-am făcut eu vouă, să faceţi şi voi.

Apostolii l-au înţeles pe Învăţătorul; devenind preoţii noii alianţe prin preoţia lui Isus, la rândul lor stabilesc urmaşi ai misiunii ce le-a fost încredinţată, pe care sfântul Paul îi numeşte administratorii tainelor lui Dumnezeu şi miniştri ai noii alianţe , iar predica apostolică o numeşte drept un serviciu liturgic.

Şi toate acestea pentru ce şi cine?

Isus adresează o chemare specială pentru fiecare ales ca să participe la preoţia sa, arătând că orice ucenic trebuie să-şi ia crucea, să bea paharul asemenea lui, să-i ducă mesajul în lume până la marginile pământului şi să-i dea mărturie până la moarte. Isus, făcând să participe toţi cei botezaţi la titlurile sale de Fiu şi de rege-Mesia, le conferă preoţia comună, ca să aducă jertfe spirituale. Apostolii vor continua acest gând al lui Isus prezentând viaţa creştină ca pe o liturgie, ca pe un act de cult de o mare valoare. Aşa, de exemplu, sfântul Paul consideră credinţa celor botezaţi ca pe o jertfă; ajutoarele materiale pe care le primeşte de la Biserica din Filipi sunt un parfum de mireasmă plăcută, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu. Pentru el toată viaţa creştinilor constituie un act preoţesc; îi invită pe toţi să-şi ofere trupurile ca pe o hostie vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul spiritual pe care voi trebuie să-l oferiţi, spune Paul romanilor. Acest cult constă atât din laudele aduse Domnului, cât şi din binefacerile izvorâte din punerea bunurilor personale în folosul tuturor.

Scrisoarea sfântului Iacob enumeră actele concrete care constituie un adevărat cult: stăpânirea limbii, vizitarea orfanilor şi a văduvelor, reţinerea de la întinările lumii.

Scrisoarea întâi a sfântului Petru şi cartea Apocalipsei sunt şi mai clare, ele atribuie poporului creştin o preoţie regală, de care se bucura mai înainte poporul lui Israel, adică de a duce popoarelor păgâne cuvântul adevăratului Dumnezeu, asigurându-i cultul care îi place în spirit şi adevăr.

Prin urmare, preotul este omul lui Dumnezeu pentru formarea poporului creştin, a Bisericii, trupul mistic al lui Cristos, înzestrat cu preoţie regală, de a fi lumină călăuzitoare pentru neamurile păgâne. Preotul este sfinţit Domnului prin rugăciunea cea mai fierbinte a lui Isus: Părinte sfânt, păstrează-i în numele tău! Pentru ei mă consfinţesc pe mine însumi ca ei să fie consfinţiţi prin adevăr.

Jertfa totală a lui Cristos – holocaustul – pe lemnul crucii recere o jertfă totală din partea preotului, dar şi din partea poporului lui Dumnezeu care este înzestrat cu preoţia regească, fiindcă fără jertfă nici o rugăciune nu are valoare sfinţitoare, mântuitoare. Când preotul celebrează sfânta Liturghie, trebuie să se ofere pe el însuşi lui Dumnezeu, unindu-se cu victima nepătată, cu Isus. Când rosteşte cuvintele Acesta este trupul meu, trebuie să jertfească propriul trup: plăceri, comoditate, mortificaţii, suferinţe etc.; când rosteşte Acesta este potirul sângelui meu, trebuie să ofere grijile pastorale şi toate necazurile care îi vin din partea oamenilor şi, dacă este necesar, chiar propriul său sânge, spre a adeveri cuvintele prin propria jertfă.

Preotul, luat dintre oameni şi pus pentru oameni în cele ce privesc pe Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate, are misiunea de a sluji, de a curăţi de păcate, de a hrăni şi de a împodobi mireasa lui Cristos, sfânta Biserică, cu o viaţă sfântă, cu practicarea celor mai alese virtuţi, ca să-şi trăiască cu adevărat preoţia regească în lume. În cadrul acestui popor sfânt al lui Dumnezeu, preotul are rolul inimii care nu are odihnă zi şi noapte, care bate mereu şi pompează sângele, seva dătătoare de viaţă, în toate mădularele. Alte mădulare au dreptul la odihnă, inima nu. Preotul, inimă în inima Bisericii lui Cristos aduce părerile diferite ale credincioşilor la o armonie cât mai perfectă, face ca în comunitate nimeni să nu se simtă străin sau marginalizat, oferă oamenilor siguranţa că în mijlocul lor este un om al lui Dumnezeu şi trăieşte bucuria pascală.

Mulţumind lui Dumnezeu pentru darul întreit al Joii Sfinte, să-l rugăm ca să păstreze pe preoţii Bisericii lui Isus uniţi în dragoste, să fie pentru toţi o Euharistie vie, fiecare să se simtă omul lui Dumnezeu pus pentru oameni, cât mai asemenea cu Cristos: sfânt, nevinovat, nepătat, deosebit de cei păcătoşi şi mereu să avem pe buze rugăciunea sfintei Tereza a Pruncului Isus: O Isuse, veşnic şi mare preot, primeşte-ţi preoţii în adăpostul inimii tale, acolo unde nimeni să nu le mai poată face nici cel mai mic rău! Păstrează nepătate mâinile lor, care ating în fiecare zi preasfântul tău trup! Păstrează nepătate buzele lor, care sunt înroşite de preţiosul tău sânge! Păstrează neprihănite şi curate inimile lor pecetluite de sublimul semn al glorioasei tale preoţii! Fă-i să crească în dragoste şi în fidelitate faţă de tine şi apără-i de contactul cu lumea cea rea! Dă-le, o dată cu puterea de a transforma pâinea şi vinul şi puterea de a schimba inimile în mai bine. Binecuvântează faptele lor cu roade îmbelşugate şi dăruieşte-le apoi coroana vieţii veşnice! Amin.

http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=152

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>