Postat pe 24 decembrie 2009 în Predici

Mai multă bucurie

Isus a pus la temelia împărăţiei lui Dumnezeu iubirea, bucuria şi fericirea. Împărăţia începe aici, pe acest pământ şi se prelungeşte acolo unde se desăvârşeşte, în cer. Mântuitorul, în predica de pe munte, proclamă în mod solemn învăţătura sa despre cei care se înscriu în noua împărăţie: săracii cu duhul, cei blânzi, cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, cei milostivi, cei cu inima curată, făcătorii de pace şi cei prigoniţi pentru numele lui Isus. Toţi aceştia sunt declaraţi fericiţi şi lor le este adresat îndemnul: Bucuraţi-vă şi vă veseliţi! fiindcă împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt, spune apostolul neamurilor, sfântul Paul.

Acum, în preajma Crăciunului, ni se cere să ne revizuim starea sufletului răspunzând cu sinceritate la următoarele întrebări: 1) Facem parte din împărăţia lui Dumnezeu? 2) Ne încadrăm cel puţin în una dintre cele opt fericiri? 3) Ne este suficientă fericirea pe care o avem pentru a înfrunta greutăţile materiale şi spirituale?

Oricâtă fericire am avea, Crăciunul are menirea să ne-o mărească şi să ne-o sfinţească descătuşând-o din menghina materiei, fiindcă, aşa cum am auzit că ne spune sfântul Paul: Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, aşa cum încearcă să facă societatea de consum a zilelor noastre.

Toate lecturile de azi au aceeaşi temă: bucuria.

Profetul Sofonia cere Ierusalimului să se bucure, deoarece Domnul însuşi îşi va găsi bucuria în el, locuind în mijlocul poporului ales prin Mesia – Emanuel – Dumnezeu cu noi.

Sfântul apostol Paul cere credincioşilor din Filipi să se bucure că Domnul este aproape. Vine acum pentru a doua oară? Atenţie! Este aproape revenirea bucuriei de la prima lui venire şi, de fiecare dată când revine, această bucurie este mai mare, mai curată, mai sfântă.

Ioan Botezătorul ne dă motive de bucurie deosebit de mari: Mesia ne va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc şi va face dreptate adunând grâul în hambarele sale şi arzând pleava cu foc nestins. Aceasta este dreptatea împărăţiei lui Dumnezeu: adunarea grâului în hambare, punerea lui la adăpost. Pacea şi bucuria celor ce cred vor fi mereu sub aripile Duhului Sfânt, formând un singur tot: trupul mistic al lui Cristos. Pleava va arde cu foc nestins, adică toţi acei care nu vor face parte din trupul mistic, nu vor avea pace şi bucurie, nu vor avea sensul propriei lor existenţe, vor rătăci duşi de vântul istoriei.

Dacă ar trebui să definim creştinul în lumina Scripturilor de azi, nu-l putem defini altfel decât: omul bucuriei sfinte.

Cea mai veche carte de învăţătură creştină, în afară de Sfânta Scriptură, datează din secolul al II-lea şi se numeşte Păstorul lui Hermas. În ea găsim acest îndemn: Depărtează de la tine întristarea, căci ea este sora îndoielii şi a mâniei; ea îl supără pe Duhul Sfânt şi-l alungă. Îmbracă-te cu haina veseliei care întotdeauna este plăcută Domnului! Omul vesel face pururea bine, se gândeşte mereu la bine şi dispreţuieşte întristarea. Curăţă-te de răutatea întristării şi vei lăuda mereu pe Domnul! Ceva mai mult a spus sfântul Apoloniu. Să-l ascultăm: Fără veselie se stinge văpaia dragostei de Dumnezeu din sufletul omenesc. Iar cel care a fost o văpaie de iubire pe pământ, sfântul Francisc de Assisi, era supranumit sărăcuţul frate pururi vesel. El spunea deseori: Lasă-i pe cei care sunt ai diavolului să umble cu frunţile plecate! Nouă ni se cade să ne bucurăm şi să ne veselim în Domnul. Multă înţelepciune cuprind şi proverbele noastre populare. Unul dintre ele spune: Pentru orbi şi soarele este negru, adică pentru cei trişti, pentru cei care gem sub povara păcatelor, până şi bucuria drepţilor este un chin. Omul drept se bucură în toate împrejurările vieţii, favorabile sau nefavorabile, deoarece ştie că Dumnezeu, fără a cărui permisiune nu se întâmplă nimic, îi este Tată. Chiar când ne face să suferim, când ne pedepseşte sau ne încearcă, ştim că o face din iubire, nu pentru a ne respinge, ci pentru a ne atrage la el spre a ne mântui, fiindcă bucuria lui Dumnezeu este mântuirea omului, deoarece, aşa cum ne spune sfântul Irineu: Omul viu este gloria lui Dumnezeu. El ne binecuvântează mereu cu pace, fiindcă l-a trimis la noi pe Fiul său şi Cristos este pacea noastră. Cineva a spus un mare adevăr, şi anume: O bucurie continuă este o naştere continuă a lui Cristos în noi, adică o pace continuă cu sine, cu semenii şi cu Dumnezeu. Nu ştiu dacă a sintetizat cineva mai bine ce este bucuria şi care sunt roadele ei, ca maica Tereza de Calcutta. Ea spune: Bucuria este rugăciune, bucuria este putere, bucuria este iubire, bucuria este plasa iubirii cu care se pot prinde sufletele.

Dumnezeu îl iubeşte pe acela care dă cu bucurie. Dă mai mult acela care dă cu bucurie, fiindcă pe lângă pomană, dă ceea ce este mai scump, fiindcă bucuria dă iubirea şi iubirea dă cu bucurie.

Calea noastră cea mai bună, pentru a ne arăta recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, este de a accepta toate cu bucurie.

O inimă mulţumită este rezultatul normal al unei iubiri mari.

Nu lăsaţi să intre în voi nimic din ceea ce v-ar putea aduce întristarea, ceea ce v-ar putea face să uitaţi de bucuria lui Cristos cel înviat.

Toţi suspinăm după locuinţa lui Dumnezeu, dar este în puterea noastră de a sta în cer cu el chiar acum, de a fi fericiţi cu el chiar în această clipă. A fi fericiţi cu el acum înseamnă a iubi cum iubeşte el; a ajuta cum ajută el, a da cum dă el, a sluji cum slujeşte el, a salva cum salvează el, a sta 24 de ore cu el, a-l găsi pe el sub vălul durerilor umane cu care s-a acoperit. Cu astfel de îndemnuri le sfătuia maica Tereza pe fiicele carităţii.

Ce cuvinte frumoase şi câtă bogăţie de învăţături sfinte! Bucuria este rugăciune, putere, iubire, dăruire dublă, recunoştinţă, mulţumire etc., dar mai presus de toate este descoperirea lui Isus sub vălul suferinţelor umane. Pe Isus îl găseşte înfăşat şi culcat în iesle numai acela care îl caută cu bucurie. Nici păstorii nu l-ar fi găsit, dacă nu s-ar fi bucurat la vestea îngerului; aşa cum nimeni dintre noi nu-l poate găsi, dacă nu se bucură când ascultă proclamarea cuvântului lui Dumnezeu din partea apostolului Paul care zice: Bucuraţi-vă mereu în Domnul!

Motivul principal, pentru care noi nu avem mai multă bucurie, îl constituie faptul că nu ne socotim păcătoşi. Din acest motiv viaţa noastră spirituală este superficială, mărturisirile fără roade, rugăciunile fără evlavie şi zel. Cel autosuficient se crede drept, îşi caută bucuria în sine, şi, fiindcă pe cei din jur îi vede doar ca pe nişte atentatori la fericirea lui, se izolează şi-i marginalizează. Bucuria cea mai mare o are acela care îi are mereu în faţa ochilor pe toţi oamenii şi-i priveşte în lumina iubirii lui Dumnezeu, în lumina creaţiei, că toate erau foarte bune, fiecare persoană umană este un diamant, o stea strălucitoare în planul creaţiei şi numai acela care priveşte planul divin cu bucurie le descoperă menirea, sensul. Numai întristarea constituie orbirea care împiedică delectarea din planul creaţiei.

Dar noi ce trebuie să facem? întrebau cei care veneau la Ioan Botezătorul.

Faceţi pocăinţă! îi îndemna el.

A face pocăinţă înseamnă a se adăpa la izvorul fericirii. Cel dintâi indiciu al unei pocăinţe adevărate este milostenia. Ioan spunea tuturor: Cel ce are două haine să împartă cu cel care nu are nici una şi cine are provizii de alimente să facă la fel! Al doilea indiciu este dreptatea. Ioan spunea vameşilor: Să nu cereţi nimic mai mult peste ceea ce v-a fost poruncit să luaţi! Al treilea criteriu este solidaritatea cu cei care suferă. Ioan spunea soldaţilor: Să nu asupriţi pe nimeni şi nici să nu învinuiţi pe nedrept! Al patrulea indiciu este recunoaşterea valorii autorităţii lui Dumnezeu printr-o smerenie profundă, asemenea lui Ioan, care spunea despre sine: Eu nu sunt vrednic nici să-i dezleg cureaua încălţămintelor. Al cincilea criteriu al pocăinţei adevărate este acceptarea şi trăirea de zi cu zi a Botezului, păşind pe urmele lui Isus, pentru a fi părtaşi de Botezul său în Duh Sfânt şi foc, pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu care este: dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Amin.

Un comentariu la “Duminica a III-a din Advent”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. Mat spune:

    Ce surpriza!!! Multumesc! In timp ca ii astlucam pe baietii de la Directia 5 si suflam in lumanarile de pe tort, ma gandeam ce repede trece timpul. Parca ieri eram si eu de varsta ta! Sara, o sa strang toate darurile primite ieri intr-o cutie pe care o voi deschide de fiecare data cand ma va coplesi tristetea. Si stii ce dar m-as bucura sa imi faci?!… Sa nu mai pierzi timpul scriind doamna…spune-mi pur si simplu Adica…asa imi spun nepotii mei.Pupici si imbratisari

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>