Postat pe 24 decembrie 2009 în Articole

Când cel dintâi om a căzut în păcatul primordial şi a fost alungat din raiul pământesc, Dumnezeu i-a promis un Răscumpărător, pe Cristos. El care trebuie să mântuiască pe cei din vechime, cât şi pe cei care vor urma, crează o punte de legătură între Vechiul şi Noul Testament. Istoria omenirii, prezentul şi viitorul au sens numai dacă ne raportăm la Cristos. El este istoria, cu El începe şi cu El se termină; venirea lui Cristos reprezintă anul de debut al istoriei celei noi (anul zero, este anul naşterii Sale) şi începutul unui ciclu al istoriei, iar lumea se sfârşeşte tot cu el, când se vor împlini Scripturile şi va veni a doua oară. Naşterea Pruncului din Betleem, este cel mai aşteptat moment; Vechiul Testament vorbeşte despre această manifestare a bucuriei (Isaia, cap. 9, vers. 1-6), iar Noul Testament ne prezintă momentul Naşterii Sale, când în faţa lui se prezintă magii care îi aduc: aur, smirnă şi tămâie, semne ale bogăţiei, regalităţii, pietăţii şi rugăciunii care se înalţă către Creator. Deşi se naşte într-un grajd sărac, el este un rege, un rege diferit de ceilalţi regi ai lumii care se nasc în palate şi bogăţie, poate că acesta este marele paradox, ca regele regilor să se nască în condiţii mizere în staulul oilor. Alături de el stau oameni simpli, animale care din căldura lor animă atmosfera. El străluceşte precum steaua care i-a condus pe magi către locul naşterii Sale. Astfel se împlinesc Scripturile care spun: Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte un fiu şi numele Lui va fi Lui Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi (Matei, Cap. I, vers. 23).
Etimologic, cuvântul Crăciun este disputat, însă cei mai mulţi cercetători consideră că el provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem prin care se înţelegea convocarea poporului de către preoţii păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunţarea sărbătorilor din luna respectivă. Alţi cercetători consideră că derivă din etimonul creatio (cu acuzativul creationem, în latina populară creation/creatiun) deci ziua creării sau a facerii lui Cristos.
Hotărârea celebrării Crăciunului la 25 decembrie a fost luată în perioada Bisericii primare, mai precis în secolul IV, moment în care se dorea înlocuirea unor practici păgâne care ameninţau însăşi esenţa creştinătăţii (vezi spre exemplu Enciclopedia Britannica, on line, 2007). Prima atestare a Crăciunului este din anul 336, în timpul pontificatului Papei Marcu (18 Ianuarie 336 – 7 Octombrie 336), când se ia hotărârea ca Naşterea Domnului să se celebreze în Occident pe 25 decembrie şi în Orient pe 6 ianuarie, probabil datorită diferenţei dintre calendarul gregorian şi cel iulian (sau recalcularea anului calendaristic, care nu coincidea cu anul astrologic), care s-a dorit ajustată în anul 325, în timpul Primului Conciliu de la Niceea, care prevedea ca şi data Paştelui să fie aceeaşi pentru toate Bisericile creştine. Crăciunul s-a sărbătorit la aceeaşi dată, ceva mai târziu şi în Occident şi în Orient, deşi data nu se ştie cu exactitate, Paştele însă nu.
O practică ce datează din perioada pre-creştină, este împodobirea bradului, interesantă pentru simbolistica sa. Mulţi văd o reprezentare a arborelui lumii, alţii văd o reprezentare a arborelui paradisului. Fostul Papă Ioan Paul al II-lea vorbeşte despre bradul verde de Crăciun, ca un simbol al vieţii oferit de Cristos, darul suprem al lui Dumnezeu oferit omenirii. Papa a explicat semnificaţia bradului în mesajul său dinaintea rugăciunii Angelus, rostit în faţa credincioşilor aflaţi în ziua de duminică, 19 decembrie 2004, în Piaţa San Pietro. Fie ca Maria să ne ajute să trăim Crăciunul ca o ocazie de a simţi bucuria dăruirii de sine către fraţii noştri, în special către cei mai nevoiaşi, a încheiat Papa Ioan Paul al II-lea.
Despre Cel care vine în mijlocul nostru, copilul minunat, care se naşte pentru a ne mântui, Sfântul Augustin scrie: Cel care ţine Universul este culcat într-o iesle, cel care este hrana îngerilor este nutrit de o femeie. Atotputernicia s-a făcut slăbiciune, ca slăbiciunea să devină putere. Un mare medic s-a coborât din cer, pentru că pe pământ este un infirm greu bolnav pe care-l vindecă, luând asupra sa slăbiciunea noastră. Iar Sfântul Paul zice: Isus bogat fiind s-a făcut sărac, pentru ca noi să ne îmbogăţim prin sărăcia Lui.
Începutul Evangheliei lui Marcu ne vorbeşte despre venirea lui Isus şi pregătirea venirii Lui, când despre El vorbeşte Ioan Botezătorul ca despre Cel care: Vine în urma mea, Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor (Marcu, cap. I, vers. 1-7). Ioan înţelege foarte bine misterul Naşterii Domnului, el se recunoaşte mic şi neputincios în faţa măreţiei Creatorului, când Dumnezeu hotărăşte să-L trimită pe însuşi Fiul Său şi să se nască în Betleem. El se naşte din neamul lui David, fiind aşa cum ne istoriseşte Sfântul Evanghelist Matei al patruzeci şi doilea într-o ordine cronologică de la Avraam, aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Cristos sunt paisprezece neamuri (cf. Matei, cap. I, vers. 1-17).
Crăciunul este un moment de bucurie pentru toţi creştinii, indiferent de confesiune, este un moment de manifestare a harului, şi o împlinire a promisiunii făcute de Dumnezeu oamenilor, a acelei promisiuni care spunea că va trimite un Răscumpărător, care să mântuiască oamenii. Biserica sărbătoreşte acest moment al harului în fiecare an, ca un motiv de aducere aminte, în care Cristos vine între noi în chip de Prunc Ceresc, şi se dăruieşte nouă pentru a ne împlini. Oare pentru creştini poate exista o bucurie mai mare?…
Bucuria Crăciunului este deosebită, îngerul a vestit Naşterea Domnului spunând: Iată vă vestesc vouă o bucurie mare care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut astăzi Mântuitorul, care este Cristos Domnul, în cetatea lui David (Luca, cap. 2, vers. 10-11).
Aşadar să ne bucurăm şi noi împreună cu îngerul, în sărbătoarea Naşterii Domnului, când Biserica se îmbracă în straie de sărbătoare şi când celebrează în fiecare an, acest moment de bucurie şi beatitudine al naşterii Aceluia care vine să ne mântuiască, şi a Cărui aşteptare se împlineşte astăzi.
Marius Oanţă

Un comentariu la “Crăciunul – împlinirea aşteptării”

Pentru a schimba imaginea de la avatar, accesează site-ul gravatar.com.
  1. mmary spune:

    Sarbatori fericite si binecuvantate impreuna cu dulcele Isus va doresc tuturor!

    Fiti binecuvantati!

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>