Adventul este timpul întoarcerii la Dumnezeu, timpul în care pregătim mai intens calea venirii împărăţiei sale. Rugându-ne zilnic Tatăl nostru, spunem: Vie împărăţia ta! Împreună cu întreaga Biserică, facem ca această împărăţie să se apropie tot mai mult de sufletele oamenilor, astfel ca nimeni să nu o poată opri.
Înţelegem care este rolul nostru în această operă măreaţă de instaurare a împărăţiei lui Dumnezeu? Rolul nostru este de a stabili o dată exactă.
Iată un exemplu în această privinţă! Este vorba de Clara Boothe Luce care ne-a lăsat scrise următoarele: Din ziua următoare a convertirii mele, mă gândeam să-mi conving prietenii prin cuvinte şi argumentări, ca să mă urmeze. Dar a trebuit să mă conving că, ceea ce îi va convinge sunt cele scrise mai jos şi nu discursurile mele. Voi fi mulţumită, senină, veselă? Totdeauna? Voi fi tot mai atentă cu prietenii mei? Voi progresa în ataşamentul meu faţă de religia catolică? Cu cât zel? Numai faptele mele vor avea o putere reală de a convinge pe prietenii mei ca să mă urmeze. Această convingere trebuie s-o avem şi noi: numai faptele bune, începute la o dată fixă şi continuate cu zel, vor contribui la venirea împărăţiei lui Dumnezeu.
Convertirea cuprinde în primul rând o deschidere faţă de cuvântul lui Dumnezeu.
Augustin din Tagaste şi prietenul său Alypius cunoşteau Scripturile mai bine decât noi, şi totuşi continuau să rămână păgâni. Citeau Scripturile ca pe un manual de şcoală. Dar, din clipa în care şi-au pus problema în mod serios dacă Scriptura este cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu, fiecare şi-a zis: mie ce-mi spune? Au deschis Sfânta Carte ca să audă ce le spune Domnul şi le-a apărut citatul din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani: Umblaţi cuviincios, ca în timpul zilei; având o comportare decentă: fără petreceri şi fără beţii, fără desfrâu şi fără necuviinţe, fără certuri şi fără invidie!. Din clipa în care şi-au deschis inima pentru a primi cuvântul, s-au convertit o dată pentru totdeauna.
La discursul lui Petru, ţinut înaintea centurionului roman Corneliu, iată că Duhul Sfânt coboară asupra tuturor celor din casă care ascultau cuvântul şi toţi s-au convertit. Aşadar, prima noastră datorie este să ne deschidem inima spre a primi cuvântul Domnului care înfăptuieşte lucruri minunate prin Duhul Sfânt.
În al doilea rând, convertirea este o întoarcere de la păcat la virtute.
Israelul prin păcat s-a îndepărtat de Dumnezeu şi ca urmare, Ierusalimul a rămas pustiu, poporul fiind dus în robie. Bucuria, care va izvorî din această convertire prin întoarcerea la Dumnezeu, va fi atât de mare încât însăşi natura înconjurătoare va lua parte la dânsa: Pădurile şi toate plantele plăcut mirositoare vor face umbră lui Israel, iar Isus va spune şi mai mult: Mai mare bucurie va fi în cer pentru un păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au trebuinţă de pocăinţă.
Păcatul este haina întristării, fricii, suferinţei, laşităţii şi a morţii în cele din urmă, pe când virtutea este veşmântul gloriei lui Dumnezeu, haina de nuntă, garanţia învierii. La acestea ne îndeamnă Baruh să ne gândim. Omul se poate îmbrăca el însuşi cu această haină a gloriei lui Dumnezeu şi poate umbla fără frică, deoarece Dumnezeu va face ca înaintea lui să se plece munţii înalţi şi stâncoşi, să se umple văile, să-i netezească drumul, ca omul, care se întoarce la Tatăl, să poată alerga la îmbrăţişarea lui şi să-i spună cu smerenie: Tată, am păcătuit!
Şi noi, ce facem? Cât mai amânăm?
În al treilea rând, convertirea reclamă o întoarcere de la bine la mai bine.
Sfântul Paul se ruga cu bucurie pentru credincioşii săi din Filipi, fiindcă au participat la propovăduirea şi propăşirea evangheliei, ca să crească în iubire, să poată alege cele ce sunt de folos, fiind tot mai curaţi, mai plini de roadele dreptăţii, împlinind dorinţa Duhului Sfânt: Cine este sfânt, să se sfinţească şi mai mult, fiindcă până la desăvârşirea pe care o are Tatăl, şi pe care Isus ne cheamă să ne-o însuşim, este o cale atât de lungă încât niciodată nu vom putea spune că am făcut destul.
În al patrulea rând, convertirea constă în a ne înscrie în istoria mântuirii cu o dată fixă. Ioan Botezătorul s-a înscris în istoria lui Isus cu datele exacte ale fiinţei sale. S-a înscris în timp: În anul al cincisprezecelea al domniei împăratului Tiberiu; în dimensiunea politică: Pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisania tetrarh al Abiliniei; în dimensiunea geografică: În pustiul Iudeii; în dimensiunea religioasă: În zilele arhiereilor Ana şi Caiafa; şi, în sfârşit, în dimensiunea divino-umană, fiindcă s-a deschis şi: cuvântul lui Dumnezeu s-a îndreptat spre Ioan, fiul lui Zaharia.
Data exactă în convertire este motiv de mare bucurie: numele convertiţilor sunt scrise în ceruri. Am întâlnit oameni care mi-au spus cu bucurie victorioasă: Părinte, am împlinit opt ani şi patru luni de când n-am mai pus ţigara în gură! sau: Am douăzeci de ani de când n-am mai pus alcool pe limbă! Bucuria că de la data fixă au trecut ani şi ani, creşte pe măsură ce timpul trece şi, cu cât perioada de biruinţă este mai lungă, dă garanţia victoriei finale.
Data fixă a convertirii: din a doua duminică din Advent, anul….. nu voi mai înjura, blestema, îmbăta etc. dă siguranţa mântuirii. Da, mântuirea este cuprinsă în această convertire de patru feluri: deschiderea inimii spre cuvântul lui Dumnezeu, care dă tăria credinţei; renunţarea la păcat, care readuce speranţa vieţii; creşterea în virtute, care înflăcărează iubirea; şi, în sfârşit, înscrierea curajoasă în istoria mântuirii cu dată fixă, care, putem spune fără teama de a greşi, ne predestinează pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Pe când romancierul Thomas Merton era încă protestant, într-o zi, împins de har, a intrat într-o biserică catolică. Să ascultăm ce ne povesteşte el! Primul lucru pe care l-am observat a fost o tânără frumoasă de cincisprezece sau şaisprezece ani care se ruga cu multă fervoare, stând în genunchi. Am rămas impresionat de a vedea o tânără în acea ţinută atât de naturală în biserică şi de a se ruga cu atâta căldură, fără să fie văzută de cineva. Era evident că ea intrase aici, nu pentru a se face remarcată, ci numai pentru a se ruga; şi se ruga cu reculegerea sfinţilor într-o biserică goală. Se ştie că apoi Thomas Merton s-a convertit şi s-a făcut călugăr trapist. Acea tânără, prin ţinuta ei, prin prezenţa în biserică şi scufundarea în intimitate cu Dumnezeu prin rugăciune, a constituit data fixă a unei mari convertiri, fără să-şi dea seama. Iată ce minuni săvârşesc faptele, când le facem în ascuns de ochii oamenilor şi le revelează numai Tatăl ceresc; el, care vede în ascuns, aşteaptă cu răbdare infinită data convertirii noastre.
Să o stabilim azi (a se menţiona ziua respectivă) pentru totdeauna. Amin.
