Postat pe 22 noiembrie 2009 în Predici

În timpul activităţii sale publice, Isus nu a cedat niciodată entuziasmului mesianic al mulţimilor atât de îmbibat de sentimente pur omeneşti şi de speranţe pământeşti. Când, la înmulţirea minunată a pâinilor, mulţimile voiau să-l răpească şi să-l facă rege, el se ascunde, dar nu refuză actul de credinţă mesianică a lui Natanael, care declară atât de solemn: Tu eşti regele lui Israel; ca să-şi dea seama de ce fel de rege este el, Isus îi îndreaptă privirile spre împărăţia sa din Parusie, spre cea de-a doua sa venire. O singură dată s-a lăsat purtat de entuziasmul mulţimii care îl proclama rege, în ziua intrării triumfale în Ierusalim, la Florii, demonstrând din plin împlinirea profeţiei lui Zaharia, că Mesia va fi un rege blând şi smerit, cu totul altfel decât regii din această lume. Dar acest triumf îi va grăbi ziua pătimirii şi a morţii. La Cina cea de Taină, când ceasul agoniei bătea la uşă, Isus vorbeşte ucenicilor săi despre împărăţia sa în perspectivă pur escatologică. În timpul procesului religios, pe care i l-au intentat arhiereii, cărturarii şi fariseii, capul de acuză a fost calitatea sa de Mesia şi de Fiu al lui Dumnezeu. În opoziţie cu acest proces religios, duşmanii îi intentează şi un proces laic, civil, în faţa lui Pilat, în care capul de acuză este regalitatea sa. Evangheliştii scot în evidenţă tocmai această situaţie paradoxală: duşmanii îl acuză de una, de hulă şi îl dau pe mâna lui Pilat pentru alta, pentru pretenţia la tronul cezarului. Întrebat de Pilat: Tu eşti regele iudeilor? , Isus nu tăgăduieşte că acest titlu i se cuvine, dar ca şi lui Natanael, tot aşa şi lui Pilat, îi îndreaptă gândul spre o împărăţie de ordin superior cu specific îngeresc.

În lumea aceasta domneşte împărăţia morţii; împărăţiile lumeşti se bazează pe nimicirea altor împărăţii. Dacă împărăţia mea, spune Isus, ar fi de aici, oamenii mei s-ar lupta (ar lovi şi ar ucide) ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. El nu este pretendent la tronul lui Cezar. De fapt, Isus nu s-a opus nici autorităţii lui Irod, care îl suspecta de pretenţie la tron, şi nici împăratului roman, căruia i-a plătit chiar tribut. Dar în orbirea necredinţei lor, autorităţile evreieşti ajung până acolo că îi recunosc împăratului roman puterea politică în totalitate, deşi aceasta era strâns unită cu puterea religioasă, împăratul era considerat de neam divin; prin urmare, pentru a respinge mai bine regalitatea lui Isus, duşmanii se leapădă până şi de suveranitatea religioasă a lui Iahve.

Isus Cristos a intrat, prin înviere, în adevărata împărăţie mesianică. El s-a străduit atât de mult să-i facă pe ai săi să înţeleagă natura acestei împărăţii, atât de diferită de cea pe care o aşteptau iudeii. Nu este vorba de o reinstaurare a monarhiei lui David în avantajul lui Israel, ci împărăţia sa va prinde rădăcini prin vestirea evangheliei şi practicarea virtuţilor, că împărăţia sa este a celor smeriţi, fiindcă el este regele şi Domnul celor umili. La Cina cea de Taină, smerindu-se, le spală picioarele şi îi aprobă pentru faptul că îl numesc învăţător şi domn, dar acela care îl înalţă şi îi dă un nume, care este mai presus de oricare alt nume, ca în numele lui să se plece tot genunchiul, este Dumnezeu; că împărăţia lui este împărăţia adevărului şi a vieţii, sfinţeniei şi harului, dreptăţii, iubirii şi păcii (Prefaţa) Ce este adevărul? l-a întrebat Pilat.
Cristos este rege, nu numai pentru că din iubire ne-a creat împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt şi s-a jertfit pentru mântuirea noastră, dar el este creatorul unui popor nou pe care îl face părtaş la misiunea sa sacerdotală. Ce înseamnă că a făcut din noi o împărăţie de preoţi? A creat o mulţime imensă de suflete care să se jertfească pentru triumful credinţei, speranţei şi mai ales al iubirii. Împărăţia lui Cristos, care nu este din această lume, trăieşte dintr-o iubire nouă, divină (agapan), care este menită să învingă moartea.

Purtându-ne crucea zilnică pe urmele lui Isus, putem ajunge în rândul martirilor, deoarece, aşa cum spune sfântul Paul, purtăm chipul lui Cristos: Pe acei pe care (Dumnezeu) i-a cunoscut mai înainte, pe aceia mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea icoanei Fiului său… iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceia i-a şi îndreptăţit, iar pe care i-a îndreptăţit, pe aceia i-a şi preamărit, destinându-i pentru înviere şi viaţă veşnică.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>