Postat pe 19 iulie 2009 în Predici

Oamenii sunt oameni si uita. Cel mai des uita de datoriile fata de suflet. Dar Domnul Dumnezeu nu uita ca omul nu poate trai si nu poate avea viata vesnica fara indeplinirea datoriilor sufletesti, de aceea se ingrijeste si-i trimite mereu cate un ceas desteptator, care sa-i trezeasca din somnul uitarii, nepasarii, negljentei si al pacatului, asa cum se deduce clar din prima lectura.
Eli, marele preot de la templul din Ierusalim, avea doi fii, pe Ofni si Fineas, preoti si ei, dar rai, adormiti in pacate grele. Dumnezeu ii cere lui Eli sa ia masuri, sa-si povatuiasca fiii in frica lui Dumnezeu, sa-i trezeasca la datoriile sfinte ale Legii. Eli intarzie si scandalul dat de feciorii sai creste. Iahve intervine cu putere si ii spune cu asprime: Voi taia bratul tau si bratul casei tatalui tau, asa incat nu va mai fi nici un batran in casa ta. Vei vedea un potrivnic al tau in lacasul meu. Voi lasa sa ramana la altarul meu numai unul dintre ai tai, ca sa ti se topeasca ochii de durere si sa ti se intristeze sufletul; iar toti ceilalti din casa ta vor muri in floarea varstei. Ofni si Fineas vor muri amandoi in aceeasi zi. Intr-o lupta cu filistenii se adevereste ceea ce Dumnezeu ii spusese tatalui lor, iar el, cand a aflat vestea trista, a cazut de pe scaun si a murit. Trei, Doamne, si toti trei, in aceeasi zi, cum spune poetul George Cosbuc.
De ce l-a pedepsit Dumnezeu atat de aspru pe Eli si casa sa? Raspunsul este: ca turma sa-si cunoasca si sa-si pretuiasca valoarea pe care o are in fata Domnului.
Iuda Iscarioteanul, chemat sa predice imparatia lui Dumnezeu, sa hraneasca turma Domnului cu mana cereasca a cuvantului datator de viata vesnica, uita de datoria sfanta si isi leaga inima de cele pamantesti. Dar le pierde pe toate. Pierde viata pamanteasca fiindca s-a spanzurat; pierde argintii pe care i-a aruncat in templu; pierde cinstea de apostol si devine, asa cum a spus-o Isus insusi, un diavol; pierde viata vesnica, fiindca, spune Isus: era mai bine de nu s-ar fi nascut.
Daca prin pedepsirea pastorilor rai, Dumnezeu ne arata grija sa fata de poporul sau si importanta misiunii apostolice, cu atat mai mult îi vom descoperi iubirea in randuirea pastorilor buni. El spune: Voi aduna ramasitele turmei mele din toate tarile. Voi pune peste acestea pastori care le vor paste si ele nu se vor mai teme si nici nu se vor mai pierde (lectura I-a).
In cine poate avea Tatal mai multa incredere decat in Fiul sau? Cui ii poate incredinta oile decat Fiului? Fiul, venind in lume, nu micsoreaza, ci nimiceste, distruge distanta dintre Dumnezeu si om. El spune: Eu sunt pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi da sufletul pentru oile sale. Am si alte oi care nu sunt din staulul acesta. Trebuie sa le aduc si pe acestea si ele vor asculta glasul meu si va fi o turma si un pastor. Si cand a vazut acea multime, i s-a facut mila, fiindca era ca o turma fara pastor. A uitat de oboseala si a reinceput munca apostolica, a inceput sa-i invete pe toti cei veniti sa-l caute.
Dupa ce a invatat multimile timp de trei ani, a randuit celor de pe pamant care il cauta cu bunavointa, un pastor al iubirii sale: Petre, ma iubesti? Paste mieluseii mei! Paste oile mele!. Si Isus s-a rugat sa nu scada credinta acestui pastor, sa nu adoarma in nepasare, dar sa-i intareasca pe fratii sai ca sa nu se teama.
Prin Cristos Isus, omul devine faptura noua si traieste pacea, se bucura de liniste, se odihneste sufleteste, este fericit, nu se mai teme, fiindca a fost daramat zidul: dintre trup si suflet, dintre om şi Dumnezeu, dintre om si oameni, dintre om si om, dintre popoare si popoare, dintre frate si frate, dintre parinti si copii.
Un mare artist a fost intrebat: Care este cel mai nebunesc lucru pe care l-ai vazut in viata? El a raspuns: Zidul din Berlin. Acesta, slava Domnului, a cazut, a fost daramat. Dar celelalte cand vor cadea? Cand va cadea zidul scandalos dintre Bisericile crestine? Cand vor cadea zidurile inchisorilor? Cand vor cadea gardurile ghimpate ale lagarelor? Cand vor cadea bornele care marcheaza granitele pazite de cazemate? Cand? Cand oamenii vor cunoaste puterea crucii lui Isus! Prin crucea lui Cristos omul se cunoaste pe sine. Teama de propria fata, prin crucea lui Cristos, il poate duce pe om la o mai mare incredere in bunatatea si atotputernicia divina, asa incat sa poata spune cu sfantul Paul: Cand sunt slab, atunci sunt tare. Iar cand ghimpele carnii il biciuieste, ca nu cumva sa se poata mandri cu darurile Domnului, poate auzi glasul dulce care sopteste: Iti este suficient harul meu, fiindca puterea mea se desavarseste prin slabiciune. Atotputernicia divina lucrează opere marete prin slabiciunea umana. Iata, acesta este un motiv de bucurie si nu de teama!
Prin crucea lui Cristos se darama zidul dintre om si oameni. Cu totii suntem frati de cruce. Iubirea celui care ne imbratiseaza de pe cruce, Isus, ne da tot mai multa incredere unul in altul, prin asigurarea pe care ne-a dat-o ca acolo unde vor fi doi sau trei adunati in numele lui, va fi si el in mijlocul lor.
Pentru ca suntem frati de cruce prin sangele lui Cristos, am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu, mostenitori ai libertatii si maririi lui. Fiindca Dumnezeu ne este Creator, Tata, ni l-a daruit pe Duhul Fiului sau, prin care revarsa in inimile noastre iubirea cea mai curata si sfanta, prin care il putem iubi asa cum este vrednic de iubire. Crucea ne uneste, ca pe soldati sub drapel, nu de dragul unirii pentru a fi multi, ci pentru a fi cat mai multi, chiar toti, pentru a apara valoarea divina: iubirea.
Daca il iubim pe Dumnezeu cu iubirea lui Dumnezeu, de cine ne-am mai putea teme?
Dat fiind faptul ca mai sunt multi dezbinati de multiple ziduri (rasa, religie, filozofie, politica etc.) si inca mai tremura de teama, ca niste oi fara pastor, inconjurate de lupi rapitori deghizati in piei de oaie, Domnul vrea ca fiecare dintre noi sa devina un daramator de ziduri, adica sa ne gasim odihna sufletului in oboseala apostolatului: ministerial pentru preoti si laic pentru toti credinciosii.
Sfantul misionar Teofan Venard scria surorii sale, Melania, in septembrie 1875, urmatoarele randuri: Draga sora, in anul acesta inundatiile au fost extraordinare: apa a intrat in casa mea si s-a ridicat inalta de un picior. Am vazut pesti, broaste raioase, raci, serpi furisandu-se prin odaia mea, pe cand eu stateam pe cateva scanduri la vreo cativa centimetri deasupra apei. Tu te ingrozesti, surioara, dar se intampla si mai rau: soarecii au venit sa se culce pe salteaua mea si intr-o noapte am avut nefericirea sa strivesc unul. Raul m-a făcut sa tresar, dar m-a scapat de o primejdie si mai mare, pentru ca, indepartandu-l, am descoperit o vipera veninoasa cu dungi albe si negre care se urcase fara zgomot in saracaciosul meu pat si se aciuase intr-un colţ, tocmai acolo unde imi intindeam eu picioarele.
Atatia misionari, asemenea lui Teofan Venard, se lupta azi cu zidurile despartitoare dintre om si Dumnezeu, dintre om si oameni, dintre trup si suflet si simt trebuinta unei odihne! Eu, tu, noi toti, prin rugaciunile, prin jertfele si prin toate faptele noastre bune, oferite pentru succesul misiunii lor, contribuim ca si chemare a lui Isus: Veniti si va odihniti putin si faptele bune le dau un nou avant. Viata noastra sa fie o ruga continua spre odihna si puterea lor. Pentru aceasta si noi vom lua plata apostolului: coroana nemuririi, alaturi de toti apostolii, din mana lui Isus, asemenea sfantului Paul, care spune: M-am luptat lupta cea buna; am ajuns la capatul drumului, am pazit credinta. De aici incolo, imi sta inainte cununa dreptatii, pe care Domnul mi-o va da in ziua aceea, el, dreptul judecator, si nu numai mie, ci si tuturor acelora care au iubit aratarea lui.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>