Postat pe 12 iulie 2009 în Predici

Profetii stingheresc pe cei care isi fac din aceasta lume un scop al existentei; iar acestia din urma cauta inlaturarea lor, impingandu-i dincolo de granitele vietii de pe acest pamant. Profetul Amos ne sta drept exemplu, asa cum reiese din prima lectura.
Cei care isi au ca tinta a vietii ceva mai presus de aceasta lume se simt cuprinsi de o bucurie sufleteasca de nedescris, asa cum reiese din lectura a II-a.
Isus vrea ca toti oamenii sa ajunga la bucuria de a se simti fericiti ca fii adoptivi ai lui Dumnezeu si mostenitori ai vietii vesnice. Din acest motiv ii trimite pe apostoli doi cate doi sa predice evanghelia, sa scoata pe diavoli si sa vindece pe cei bolnavi, asa cum reiese din lectura a III-a.
Sa patrundem putin in taina misiunii apostolice! Cata grija a pus Isus cand i-a ales! A iesit din oras; s-a retras pe munte si acolo s-a rugat toata noaptea, in ziua urmatoare i-a ales pe acei pe care Tatal i-a voit. Din aceasta zi incepe pregatirea lor, luandu-i cu sine oriunde mergea: din cetate in cetate, din sat in sat, le desluseste in particular sensul misterios al parabolelor, facandu-i sa inteleaga tainele imparatiei cerurilor. Timp de doi ani si jumatate i-a facut martori, nu numai la minunile cele mai stralucitoare, la sublimitatea invataturilor sale, dar chiar la viata sa cea mai intima cu Tatal si cu dreptii din Vechiul Testament care trecusera de mult din aceasta lume, precum Moise si Ilie. A voit sa-i convinga de transcendenta firii sale divine, de Fiu al Tatalui, sa le dea siguranta mesianitatii lui, ca atunci cand il vor vedea injosit, alungat, in postura profetului neinteles, murind pe cruce, sa creada in iubirea lui.
Cata grija a pus Isus cand i-a trimis doi cate doi, ca atunci cand unul cade, celalalt sa-l ridice; cand unul afirma, celalalt sa confirme; sa fie mereu doi adunati in numele lui Isus, ca sa aiba siguranta ca el este mereu intre ei; ca de pe aceasta sa cunoasca lumea ca ei sunt ai lui: de pe dragostea care ii uneste in aceeasi misiune de iubire divina. Cea mai convingatoare predica este pacea si iubirea dintre cei doi, viata traita pentru acelasi ideal. Ii trimite fara aur, fara argint si fara bani, fara incaltaminte si chiar fara toiag. De ce asa? Ca sa inteleaga importanta misiunii lor; ea nu trebuie compromisa cu nimic. Fariseii si carturarii isi compromiteau predicile si invataturile lor tocmai prin ceea ce aveau sau pretindeau de la ascultatori. Isus ii trimite pe ucenicii sai mai saraci decat ultimul sarac, ca sa le arate ca misiunea lor este atat de importanta incat insasi Providenta se va ingriji de toate in cele mai mici amanunte, chiar pazindu-i de caini, fiind fara toiag.
Sfantul Luca adauga ca Isus le-a mai spus la plecare sa nu salute pe nimeni pe cale; adica sa se grabeasca atat de mult incat sa nu piarda timpul cu binetele, fiindca la evrei acestea se prelungeau destul de mult, mai mult chiar de un sfert de ora. Sfantul Ambrozie face aceasta remarca; Frumos este salutul, dar mai frumoasa este graba. Ea trezeste mai mult interesul trecatorilor si-i face cu luare aminte la misiunea lor. Cine nu-i curios sa afle de ce fuge unul sau altul si mai ales cand fug mai multi impreuna? Graba arata urgenta unui lucru important care nu sufera amanare.
Isus le mai spune: In orice casa veti intra, ramaneti acolo pana la plecare si Nu umblati din casa in casa. Misiunea nu permite pierderea timpului cu umblatul, cu vizitele, asa cum spune un cantec popular destul de bine: Cine umbla prin vecini, nu mai prinde radacini, nu-si mai poate intocmi o gospodarie ca lumea; pe cand misiunea lor este de a pune bazele unei noi imparatii dumnezeiesti.
Misiunea lor este atat de importanta incat, pentru ducerea ei la bun sfarsit, Isus ii inzestreaza pe ucenici cu carisme deosebite. Mai clar decat Marcu o spune evanghelistul Matei: Mergeti, le zice Isus, vestiti ca se apropie imparatia lui Dumnezeu; vindecati pe cei bolnavi, inviati pe cei morti, curatati pe cei leprosi, alungati diavolii. In dar ati primit, in dar sa dati!
Misiunea lor este atat de importanta incat merita sa sufere oricat de mult, chiar oferindu-se pentru sacrificiul total. De aceea, Isus le-a spus: Iata eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Va vor trimite in judecata si va vor biciui in sinagogile lor.
Ca sa-si poata implini misiunea, ca ei sa aiba garantia succesului, Isus face o rugaciune plina de iubire catre Tatal, ca sa-i pazeasca de Cel Rau si sa-i sfinteasca intru adevar, adica sa nu-si caute in misiune propria marire, ci numai gloria numelui lui Dumnezeu.
Pentru o cat mai buna indeplinire a misiunii incredintate, Isus le fagaduieste cea mai mare rasplata, o imparatie la fel de mare si stralucitoare precum este cea pe care Tatal insusi i-a pregatit-o lui, ca sa se bucure la masa impreuna cu el si apoi, in ziua cea de pe urma, sa fie judecatori impartiali pentru cele douasprezece semintii ale lui Israel.
Iar cand ucenicii s-au intors si i-au spus plini de bucurie: Doamne, si diavolii ni se supun la numele tau, el le zice: Sa nu va bucurati ca vi se supun duhurile, ci pentru ca numele voastre sunt scrise in ceruri.
Misiunea apostolilor este atat de importanta incat, daca cineva nu le va da crezare si ascultare, va primi pedeapsa mai mare chiar decat aceea pe care o vor primi desfranatii din Sodoma si Gomora in ziua judecatii de apoi.
Aici ar trebui sa stam si sa ne gandim serios: cum primim noi mesajul evanghelic, mesajul mantuirii? Il cred? Il traiesc?
Inca nu am terminat expunerea despre importanta misiunii apostolice, fiindca Isus fagaduieste cea mai mare rasplata, nu numai lor, apostolilor, dar si acelora care ii vor ajuta sa si-o indeplineasca, zicand: Cine va primeste, pe mine ma primeste si cine ma primeste, primeste pe acela care m-a trimis (pe Tatal). Si cine va da chiar numai un pahar de apa rece unuia dintre acestia mici, pentru ca este ucenicul meu, adevar va spun, acela nu-si va pierde rasplata sa.
Trecusera doi ani si jumatate de cand Isus trimisese pe ucenicii sai, doi cate doi, pentru prima data ca sa predice, ca un fel de repetitie inaintea trimiterii definitive dinaintea Inaltarii. Isus le reaminteste de acest fapt, ca sa le dea mai mare incredere in cuvantul sau si le zice: Cand v-am trimis fara punga, fara traista si fara incaltaminte, ati dus lipsa de ceva? Iar ei i-au răspuns: De nimic.
Toate acestea le-a facut Isus pentru sufletele noastre; si s-a rugat nu numai pentru ucenici, ci si pentru toti acei care prin cuvantul lor vor crede si vor marturisi ca el este Domnul si se vor mântui.
Datoria noastra este de a crede in iubirea lui divină, care ne poarta de grija, ne vrea mantuiti, adica sa devenim instrumente muzicale vii care canta lauda lui Dumnezeu. Patriarhul Iacob a avut la Betel viziunea unei scari, care lega cerul cu pamantul, pe care ingerii coborau si urcau la tronul lui Dumnezeu. Betel inseamna Poarta Cerului. Cine traieste dupa cuvantul lui Dumnezeu predicat de apostoli, el insusi predica la Betel ca profetul Osea, va vedea poarta cerului deschisa si el insusi va urca spre tronul Celui Preainalt, fiindca fiii invierii vor fi asemenea cu ingerii lui Dumnezeu in ziua de apoi.
Da, Doamne, sa fim si noi ca ingerii tai, acum si-n vesnicie! Amin.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>