Postat pe 8 martie 2009 în Predici

Dupa o viata intreaga de slujire, ca si conducator al poporului lui Dumnezeu in lungul drum prin desert, Moise insusi a murit fara sa ajunga in Tara Fagaduintei. Pare imposibil de inteles cum un conducator ce s-a consumat pe sine pentru cauza eliberarii nu reuseste chiar el sa ajunga sa traiasca momentul visat – dar pentru Dumnezeu pare a fi un plan anume, repetat in cazul lui Moise si al altora. Pentru a-l ajuta pe Moise si pentru a ajuta poporul evreu sa poata trece peste socul si criza de credinta pe care moartea lui urma sa o produca, Dumnezeu l-a condus pe slujitorul sau pe Muntele Nebo, chiar pe varful muntelui: de acolo i-a dat ocazia sa vada Tara Fagaduintei. Astfel Moise a avut inca o data convingerea ca Dumnezeu este fidel promisiunii Sale, iar evreii s-au convins inca o data ca Moise era intr-adevar omul lui Dumnezeu, dupa cum pretindea.
Ceva similar s-a intamplat si pe Muntele Schimbarii la Fata din Evanghelia de astazi. Iacob si Ioan l-au urmat pe Isus deoarece doreau locuri speciale de-a stanga si de-a dreapta Sa (Marcu 10,37). Petru a dorit sa stie ce va obtine din moment ce a lasat totul pentru a-l urma pe Isus (Marcu 10,28). Oamenii acestia credeau ca faptul ca Isus este Mesia se va transforma intr-un profit vizibil, tangibil, in aceasta viata, atat pentru Isus cat si pentru ei, discipolii Lui. Daca Isus nu i-ar fi pregatit inainte dandu-le o idee despre gloria cereasca pe care urmau sa o primeasca la sfarsitul drumului lor de credinta, discipolii ar fi fost devastati de socul mortii rusinoase a lui Isus, ca un infractor public. Asa dupa cum experienta din varful muntelui i-a pregatit pe Martin Luther King si pe adeptii sai, asa dupa cum experienta de pe Muntele Nebo i-a pregatit pe Moise si pe evrei, la fel si Schimbarea la Fata i-a pregatit pe Isus si pe discipolii care urmau sa isi asume după El conducerea misiunii, pentru trauma ce avea in curand sa vina.
Multi dintre noi ne petrecem viata in valea durerilor si a incercarilor. Ne simtim abandonati de Dumnezeu si incepem sa ne indoim de credinta noastra, de promisiunile Lui. Daca ramanem aproape de Isus de-a lungul acestui drum pe care il reprezinta Postul Mare, avem nevoie doar de o experienta pe varful muntelui, si atunci toate indoielile si temerile noastre se vor transforma in binecuvantate convingeri. Doar pentru ca ochii nostri au vazut gloria Domnului, gloria care va fi a noastra in viitor.
Ca si crestini, suntem obisnuiti sa ne gandim la Cristos ca la judecatorul nostru. In a doua lectura, din Epistola catre Romani, Paul, pastrand imaginea de tribunal, ne invita sa il vedem pe Cristos nu doar ca judecatorul nostru, ci si ca avocatul apararii. Imaginati-vi-l pe Cristos stand in fata tronului de judecata al lui Dumnezeu, expunandu-si motivele, punct cu punct, in apararea Dvs! Ar putea sa ii spuna Dumnezeu nu lui Cristos? Cine oare, in cer sau pe pamant, ar putea sa i se opuna lui Cristos si sa aiba vreo sansa de reusita? Cu aceste puternice imagini, Paul ii asigura pe crestinii persecutati din Roma ca sunt in deplina siguranta si ca nu au nimic de ce sa se teama. Daca Dumnezeu este pentru noi, intreaba el, cine este impotriva noastra? (Romani 8,31). Raspunsul este clar: nimeni.
Paul doreste sa ii asigure pe crestinii zbuciumati din Roma de iubirea infinita a lui Dumnezeu pentru ei. Stim doar ca atunci cand suntem asaltati de incercari si necazuri din toate directiile, prea usor ne indoim de existenta lui Dumnezeu. Pentru a-i reasigura ca intr-adevar Dumnezeu este inca cu ei in suferintele lor, Paul face aluzie la povestea sacrificarii de catre Avraam a propriului sau fiu, Isaac. In primul rand poporul lui Dumnezeu nu trebuie sa fie surprins daca are parte de suferinte nemeritate, din moment ce insusi Fiul lui Dumnezeu a suferit si a murit fara sa fi meritat aceasta. In al doilea rand, iubirea lui Dumnezeu este infinita. El, care nu l-a crutat pe propriul Sau Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toti, cum nu ne va darui toate impreuna cu El? (versetul 32).
In timpul persecutiilor, crestinii erau arestati, dusi in tribunale, judecati, gasiti vinovati de tradare si condamnati la moarte. Paul le spune ca acuzatiile care li se aduc sunt false iar sentintele sunt nule, deoarece singura judecata ce are valoare este judecata lui Dumnezeu. Cine va aduce acuza impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifica! Cine îi va condamna? (versetele 33-34a). Apoi face afirmatia surprinzatoare, ca Cristos sta de-a dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi. Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a si inviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi (versetul 34b).
Aceasta afirmatie surprinde, deoarece conform stravechiului crez al crestinilor, Crezul Apostolic, Cristos (i) a murit, (ii) a inviat, (iii) s-a inaltat si sta de-a dreapta Tatalui, (iv) si va veni sa judece viii si mortii. Paul nu spune chiar asa. In loc de Cristos care ne judeca vorbeste despre Cristos care ne apara. Cristos nu este un observator neutru care vede faptele noastre si ne judeca gesturile si greselile. El este de partea noastra, sprijinindu-ne cu harul Sau, pentru a fi siguri ca nu vom cadea. Cu aceasta noua perspectiva asupra lui Cristos, care nu este un judecator nepasator ci un avocat dedicat cauzei noastre, Paul incheie cu o serie de intrebari, la care ar trebui sa raspundem si noi, astazi: Cine ne va desparti de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau stramtorarea, sau persecutia, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? […] In toate acestea noi suntem mai mult decat invingatori prin cel care ne-a iubit (versetele 35 si 37).

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>