Desertul a fost locul de nastere al Poporului lui Dumnezeu al primului legamant. Poporul evreu care scapase din Egipt ca triburi separate a ajuns in Tara Promisa ca un singur popor, sub Dumnezeu. In desert au devenit Poporul lui Dumnezeu prin legamant. In decursul istoriei, cand iubirea si fidelitatea lor fata de Dumnezeu se racea, profetii ii invitau sa se intoarca in desert pentru a-si redescoperi identitatea, vocatia lor si misiunea lor, ca un fel de metoda de a-si retrezi credinta si de a-si intari legamantul cu Dumnezeu. Marii profeti Ilie si Ioan Botezatorul au fost oameni ai desertului: au trait in deşert, au mancat din hrana desertului si au adoptat un stil de viata de desert. Desertul este universitatea unde Dumnezeu isi educa Poporul.
In Evanghelia de astazi citim ca dupa ce Isus a fost botezat, indata Duhul l-a dus in pustiu. Iar in pustiu a stat timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo era impreuna cu fiarele, iar ingerii ii slujeau. (Matei 1,12-13). Unde altundeva decat in desert ar putea avea loc astfel de intalniri pline de inteles cu Duhul Sfant si cu Satana, cu fiarele precum si cu ingerii? Desertul a fost scoala unde Isus a mers pentru a distinge vocea lui Dumnezeu, pe care trebuia sa o urmeze, de vocea lui Satana, care il ispitea. Cate voci auzim din momentul in care ne trezim dimineata si pana cand ne culcam noaptea? Vocile nenumarate din ziare, de la radio si de la televiziune; vocile celor care traiesc si muncesc cu noi; si sa nu uitam vocile noastre interioare. In desert lasam in urma majoritatea acestor voci, pentru a ne concentra pe distingerea vocii lui Dumnezeu si a Satanei.
In desert ajungem sa ne cunoastem noi pe noi, punctele tari si punctele slabe, chemarea noastra divina. In desert Isus a intalnit fiare si ingeri. Exista fiare si ingeri in fiecare dintre noi. Uneori, din cunoasterea noastra superficiala, nu reusim sa recunoastem fiarele din noi si traim intr-o glorie goala, sau nu reusim sa recunoastem ingerii din noi si ne dedam urii de sine. Dar in linistea si reculegerea din desert ajungem sa ne impacam cu noi, acceptandu-ne asa cum suntem, reconciliindu-ne cu fiarele si cu ingerii din vietile noastre, incepand apoi sa traim din nou pacea, ca pentru prima oara. Postul este un timp al experiente in desert. Nu ne permitem toti sa cumparam o camila si sa mergem in desert. Dar cu totii putem crea un spatiu desertic in vietile noastre prea inghesuite si ocupate. Putem sa punem deoparte un loc si un timp in care sa fim singuri cu Dumnezeu, un timp in care sa ne distantam de numeroasele zgomote si voci ce ne bombardeaza vietile zi de zi, un timp pentru a asculta cuvantul lui Dumnezeu, un timp pentru a redescoperi cine suntem in fata lui Dumnezeu, un timp pentru a-i spune da lui Dumnezeu si nu Satanei, asemenea lui Isus. Bine ati venit in Post! Bine ati venit in desert!
In a doua lectura de astazi, Petru ii incurajeaza pe crestini sa indure suferintele nemeritate ale persecutiei. Suferinta nemeritata a fost de folos nu doar pentru mantuirea personala ci si pentru mantuirea altora, dupa cum putem vedea din viata si exemplul lui Cristos. Si Cristos a suferit o data pentru pacate, El, cel drept. Pentru cei nedrepti, ca sa va duca la Dumnezeu (1 Petru 3,18). Printre cei care au beneficiat de suferinta lui Cristos se afla nu doar pacatosii care sunt in viata ci si pacatosii care sunt morti, suflete sterse de pe fata pamantului pentru neascultarea lor pe vremea lui Noe si care sunt acum in inchisoare. Cu alte cuvinte, intreaga omenire a beneficiat de suferintele si moartea nemeritata a lui Cristos, atat pacatosii care l-au auzit pe Cristos si l-au respins, cat si pacatosii care au trait cu mult inainte de venirea lui Isus.
In baza exemplului lui Cristos, Petru incurajeaza pe crestinii persecutati din comunitatea sa sa i se alature lui Cristos, suferind suferinta nemeritata a persecutiei, din moment ce suferinta si moartea lor, asemenea suferintei si mortii lui Cristos, va fi foarte benefica nu doar lor personal ci si altor pacatosi, atat celor in viata astazi, cat si celor deja morti si detinuti in inchisoare. Catolicii ii spun purgatoriu acestei inchisori temporare unde cred ca pacatosii sunt tinuti dupa moarte pana la admiterea lor finala in cer.
La început de Post, Biserica isi invita toti fiii si fiicele sa se alature lui Cristos intr-un itinerar de patruzeci de zile de post, penitenta si pomana. Unii crestini pot gasi dificil de luat in seama aceasta chemare, gandindu-se ca nu au nevoie de acest tip de suferinta voluntara. Ajuta insa sa stim ca suferinta, chiar si cand nu platim prin ea propriile noastre greseli, are o valoare ispasitoare nu doar pentru pacatosii din lumea noastra, de astazi, ci si pentru cei care au parasit aceasta lume inaintea noastra, inca prinsi in inchisoare, inca incapabili sa vada fata lui Dumnezeu.
Indemnandu-i pe credinciosi sa imbratiseze suferinta fara sa fi facut nimic rau, Petru mentioneaza Botezul, comparandu-l cu arca lui Noe care i-a salvat pe cei care au apelat la ea. In decursul istoriei, crestinii au dezbatut unii cu altii despre cantitatea de apa ceruta pentru botez. Sa fie facut botezul prin stropire? Prin turnare? Sau prin scufundare totala in apa? Petru ne aminteste ca nu cantitatea de apa este relevanta, deoarece nu este o baie a trupului care sa indeparteze murdaria, ci o problema de constiinta: Aceasta este o imagine a botezului care va salveaza acum pe voi nu ca o stergere a necuratiei trupului, ci ca o invocare de la Dumnezeu a unei constiinte curate (1 Petru 3,21). Postul este un timp de retragere pentru intreaga Biserica, in vederea pregatirii pentru reinnoirea, la Pasti, a juramintelor de la botez. Sa ne rugam pentru harul de a tine acest Post astfel incat sa ne purificam constiintele si sa ne alaturam lui Cristos in suferinta ispasitoare pentru binele tuturor pacatosilor, vii si morti.
