Postat pe 25 februarie 2009 în Predici

Poate ca de multe ori in timpul Postului ascultam predicile sau citim pasajele evanghelice si le aplicam cu usurinta mesajul la altii. Ne putem gandi la multe persoane care ar trebui sa se converteasca. Totusi, aceasta chemare la pocainta ni se aplica inainte de toate noua. Isus a predicat adesea in sinagogi si in Templu. El le predica celor care mergeau la biserica si celor care lucrau in biserica. Chemarea la pocainta nu a fost adresata doar pacatosilor de afara. Mesajul de pocainta este si pentru liderii si membrii Bisericii. Este pentru mine si pentru tine.
Va intrebati probabil, dar noi ce avem de facut? Sa venim in fiecare miercuri si vineri la calea crucii si apoi la Liturghie? Si aceasta, as raspunde. Dar nu-i suficient? Ei bine, nu. Asa cum insusi papa ne invita in mesajul din acest an, suntem invitati sa nu uitam cele trei mari dimensiuni ale convertiri: postul, pomana si rugaciunea, trecand de la forma lor goala si lipsita de continut la adevaratul post, la adevarata pomana, la adevarata rugaciune.
Postul nu inseamna doar a manca mai putin si cu aceasta gata, mi-am facut datoria; iar uneori postim din motive dietetice. Renunta la tot ceea ce te impiedica sa-i redai lui Dumnezeu primul loc in viata ta! Posteste de la televizor si Internet pentru a dedica mai mult timp in favoarea a ceea ce conteaza infinit mai mult. Posteste fata de orice alta realitate careia ii suntem sclavi, indiferent de numele pe care il poarta: fumat, alcool etc. Postul e semnul ca stim sa traim din cuvantul lui Dumnezeu, e semnul abstinentei noastre de la pacat, e semnul vointei noastre de ispasire. Nu doar cu paine traieste omul, dar cu tot cuvantul care vine din gura lui Dumnezeu. Ce frumos ar fi, cum spune papa, daca aceste renuntari ale noastre, s-ar transforma in pomana pentru altii.
Si astfel ajungem la a doua forma de penitenta, Caritatea, pomana ca si fruct al postului si al jertfelor. Ea inseamna de fapt a-i inapoia lui Dumnezeu ceea ce el ne-a dat gratis. E semnul ca nu banul face viata omului. Il puteti intreba pe un bolnav: la ce-i folosesc banii, daca-i lipseste sanatatea si veti vedea. Pomana este semnul increderii noastre in Domnul care are mereu grija de noi. A imparti timpul tau cu cel care e singur, a imparti ceea ce ai primit cu cei care au atat de putin, a imparti credinta ta in Dumnezeu cu cei care inca o mai cauta, aceasta e adevarata pomana. Important nu e cat dam, ci mai degraba iubirea pe care o punem in ceea ce oferim. Daca cineva se uita la cantitate se pierde. Si in timp ce vorbeste despre foame, cineva langa el moare. Foamea nu e numai dupa paine. Exista foame de iubire. De a fi iubiti. De a iubi. Teribila foame e foamea de iubire! Singuratatea: O alta foame teribila!
Iar cea de-a treia forma de penitenta e rugaciunea. Nu o simpla insiruire de cuvinte. Este in primul rand rodul ascultarii Cuvantului lui Dumnezeu. E intalnire personala cu Domnul care ne asculta. Este un impuls al inimii, o privire indreptata spre Dumnezeu. Inseamna a-l gasi pe prietenul tau Isus acolo unde se afla: la Liturghie si in Tabernacol, inseamna a regasi sacramentul Milostivirii.
In felul acesta, prin post, pomana si rugaciune ne reinnoim datoriile noastre de la Botez si vom putea face trecerea spre viata noua a lui Isus, Domnul inviat. La capatul acestui post nu se afla durerea necrutatoare a mortii, ci viata noua, o viata de oameni inviati, salvati si invingatori ai mortii. Ne asteapta o bucurie nesfarsita, acel strigat de bucurie pe care-l vom auzi in noaptea Pastelui.
Dar nu se poate ajunge la bucuria Invierii fara a parcurge drumul crucii. Nu exista inviere fara cruce, asa cum nu exista viata fara cruce. Crucea face parte din viata omului, iar fara cruce viata omului ar fi o caricatura. Ati observat, Cristos a mantuit lumea nu in momentul in care predica, nu in momentul in care facea minuni, ci in momentul in care atarna pe lemnul nemilos al crucii. De la Cristos incoace nu exista mantuire fara cruce. Iar ucenicul, crestinul nu poate merge pe alta cale, decat pe cea trasata de invatatorul sau, calea crucii.
De aceea va invit pe parcusul acestui post sa ne apropiem mai mult de crucea Mantuitorului. In fiecare miercuri si vineri vom incerca sa aprofundam diferite momente de pe drumul crucii. Inceputul acestei devotiuni il regasim in vremea sfantului Francisc de Assisi. La origini, calea crucii presupunea sa mergi in pelerinaj la locurile sfinte. Din moment ce un asemenea pelerinaj a devenit imposibil pentru multi, reprezentarea statiunilor caii crucii in biserici reprezinta modul ideal de a ne purta cu gandul si mintea la Ierusalim. Astazi, aproape toate bisericile dispun de o cale a crucii. Numarul si numele statiunilor se schimba radical in diverse ocazii in istoria devotiunii. Biserica a pastrat memoria vie a cuvintelor si evenimentelor ultimelor zile parcurse de Isus de la Muntele Maslinilor la Muntele Calvar. In fiecare episod de pe parcursul acestui drum se regaseste un mister de har si este cuprins un gest de iubire din partea lui Dumnezeu. Biserica e constienta ca in Euharistie Domnul ei ne-a lasat memoria sacramentala a trupului si sangelui varsat pe varful Golgotei. Participand la Calea crucii, fiecare ucenic al lui Isus trebuie sa reafirme propria adeziune la Maestru sau. Pentru fiecare dintre noi, rugaciunea Caii Crucii poate deveni momentul prin care putem confrunta viata noastra cu acest dificil si dureros parcurs spre Calvar, pentru ca suferintele, caderile, intalnirile si cuvintele acestui extraordinar drum sa aiba inca forta de a ne sprijini in drumul nostru, Cine nu ia crucea in fiecare zi si ma urmeaza nu este vrednic de mine.
Era in Rusia, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Un soldat neamt, ratacit, a ramas ascuns vreme indelungata pe unde a apucat. La un moment dat isi face curaj, iese in strada, ajunge intr-o intersectie si intalneste o batrana. Doamna, nu va suparati, care-i drumul spre Biserica? La care batrana raspunde: Domnul meu, la noi orice drum duce la biserica!. Iubiti frati, ce folos, un drum care nu duce la Biserica, la ce folos Postul Mare daca drumul nostru nu duce spre Biserica, spre Dumnezeu, ce folos o viata fara Dumnezeu. Viata fara Dumnezeu devine o viata fara sens. Va doresc tuturor, ca fiecare zi a Postului Mare sa fie un drum spre biserica, caci ce folos sa te zbati, sa alergi, sa ai de toate, daca nu il ai pe Dumnezeu!

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>