Postat pe 23 noiembrie 2008 în Predici

Ca o doctorie pe care n-o luam decat in caz de boala grea si care atata vreme cat ducem o viata buna nu serveste la nimic, nu este Cristos doar regele Liturghiei de duminica, cel pe care il lasam acasa cand plecam la o petrecere, il alungam de langa noi cand ne intalnim cu grupul de amici, il ferim de aerul degajat al locului de munca, il uitam in camera cand plecam sa ne intalnim cu prietenul/prietena?
Regele, e cumva… intr-un fel care te stanjeneste, te face sa rosesti si sa actionezi cu
retinere. Nu-l poti lua cu tine in lume pentru ca lumea e prea orgolioasa pentru umilinta lui, prea violenta in stiinta ei pentru blandetea lui, prea murdara pentru curatia lui si prea superficiala pentru desavarsirea lui.
Odata, demult traia un rege care se decise sa testeze comportamentul si atasamentul oamenilor sai. Travestit in taran, el a calatorit prin tara sa si de cele mai multe ori a fost tratat cu dispret. Si-a dat seama ca onoarea cu care era tratat ca rege nu venea din respectul pe care il simteau pentru bunatatea sa, ci mai degraba era rezultatul fricii lor fata de functia si puterea sa. La un moment dat, unul dintre supusi l-a recunoscut. A protestat spunandu-i sa se intoarca pe tron, sa isi ia hainele imparatesti si sa conduca asa cum face un rege.
Fie ca domneste pe un tron indepartat, inaccesibil privirii noastre deocamdata, fie ca umbla deghizat printre noi, cert e ca nu-l vezi pe Dumnezeu, nu-l intalnesti pe strada, nu poti sa-l saluti ori sa-i strangi mana. Insa atunci cand cauti adevarul din toata inima, cand umbli insetat dupa sensul vietii, cand te straduiesti sa promovezi pacea, de fapt tu afirmi ca Dumnezeu exista. El rasare in tine ca si soarele dimineata, creste ca si samanta in pustiu, este langa tine ca o persoana care te iubeste. El este aproape chiar daca tu nu-l vezi, te asculta chiar daca tu nu-l auzi, se gandeste la tine chiar daca tu il uiti; pentru ca a trai inseamna sa-l respiri pe Dumnezeu.
In viata, intampinam anumite situatii, traim alaturi de oameni si ii vedem doar in aparenta. Pana intr-o zi cand, brusc, sesizam partea cea buna cat de valoros, cat de mult inseamna acel lucru. Atunci cand, privind cel mai banal lucru pe care l-am mai vazut de atatea ori, suntem coplesiti dintr-o data de frumusete, de sens, de substanta. Asemenea unei straluminari care ne dezvaluie intelesuri din ce in ce mai adanci.
La fel se intampla si cu oamenii. Traim printre ei si ii vedem mereu. Fetele lor se amesteca in multime, se schimba, dar deodata, in fata unui asemenea chip pe care l-am vazut de nenumarate ori ne oprim brusc. Acel chip ne apare cu totul nou, intr-un nou inteles, intr-o noua profunzime. Si cineva care pana atunci era un anonim, o parte oarecare a multimii, devine o entitate, o persoana cu totul unica, care nu poate fi inlocuita cu nici o alta, care nu se confunda cu nimeni, care e pur si simplu el sau ea insasi. Cu totii cunoastem astfel de momente in care, pe neasteptate, printre oamenii pe care ii cunosteam foarte bine am descoperit pe cineva, cu un entuziasm, cu o viziune si cu o emotie pe care nu le-am trait pana atunci.
Acest fel de experienta se invecineaza cu experienta pe care o avem atunci cand il descoperim pe Dumnezeu, pentru ca si el e Cineva pe care il putem descoperi in urma acestei dezvaluiri cosmice. Atata timp cat inca nu am descoperit lumea nevazuta si pe el, suntem orbi in fata multor realitati, suntem infirmi sufleteste, chiar daca nu recunoastem aceasta evidenta. Daca de mult nu am mai vorbit cu el, nu inseamna ca nu mai avem nevoie de el, daca de mult nu i-am mai cerut iertare, nu inseamna ca putem trai fara ea, daca saptamana aceasta nu am privit spre cer nu inseamna ca el nu mai e destinatia noastra finala. Daca neglijam aceste lucruri, ne neglijam de fapt pe noi insine, deoarece fara ele existenta noastra e nula.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>