Postat pe 30 martie 2008 în Predici

Firul de aur, care strabate fiecare pagina a Sfintelor Scripturi, este iubirea divina fata de om. Acest fie de aur tese si cele trei lecturi ale Liturgiei cuvantului de azi.
Isus, intors din viata de dupa moarte, aduce cu sine, pentru oameni, cele mai alese daruri: pacea, misiunea de evanghelizare care face din ucenici fratii sai, Duhul Sfant, iertarea pacatelor, Botezul si fericirea celor care cred fara sa vada minuni.
Tot cel cuplesit de aceste daruri simte bucuria de a le impartasi si altora, deoarece experimenteaza cum, cu cat da mai mult, cu atat se simte mai fericit. Apostolii vor sa-l fericeasca pe Toma cu fericirea lor, deoarece el nu era de fata cand l-au vazut pe Cel Inviat, dar el ii respinge:”De nu voi vedea in mainile lui semnele cuielor si nu voi pune degetul meu in locul cuielor si nu voi pune mana in coasta lui, nu voi crede.” Cat de nepriceput este omul! Oare ratiunea, mintea nu-i superioara sinturilor trupesti? Sunt mai pretioase ochiul, degetul sau palma decat mintea? Este mult mai demn pentru om sa creada cu mintea decat sa vada sau sa priceapa cu alte simturi trupesti. Pentru acest motiv, un invalid de razboi lipsit de ochi si de picioare, se ruga astfel: ” Doamne, mi-ai dat si mi-ai luat ochii si picioarele trupului, lasa-mi mintea intreaga, sa te cunosc si sa te pot lauda in veci!” Toma este icoana sufletului nostru. Fiecare pacat este un refuz al credintei. Avem destule ! Altadata, cand Isus a spus ucenicilor ca trebuie sa mearga la Ierusalim si acolo sa patimeasca fara moarte,
Toma a fost acela care s-a adresat confratilor sai si i-a indemnat cu duiosie:”Sa mergem si sa murim si noi cu el.” Cand, unde si cum s-au pierdut aceste sentimente sufletesti atat de nobile fata de Invatatoru?

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>