Dimensiunea stabila si fundamentala a credintei este convertirea. Ea este cea care face ca credinta noastra sa nu fie ceva static, un act unic, ci un proces constant de adancire, de schimbare a modului de gandire, o schimbare de atitudine care se manifesta in afara.
Credinta noastra trebuie sa se dezvolte intr-un proces continuu de convertire. Cristos a inviat si asta inseamna ca in viata noastra nu exista esec definitiv, ca nu exista o viata cu totul irosita, ca nu exista rau extrem. Dupa fiecare greseala, dupa fiecare esec si dupa fiecare pacat, Dumnezeu ne propune un plan de mantuire mai bun decat daca nu am fi pacatuit. Dumnezeu nu ar ingadui pacatul daca n-ar fi in stare sa scoata binele de aici. El ne propune in continuu o minunata reparatie a ceea ce pacatul a distrus. Dumnezeu poate face din fiecare dintre greselile noastre o felix culpa – o greseala fericita, o greseala care ne va aminti si ne va arata, la lumina credintei, rabdarea, tandretea si bucuria cu care Domnul ne iarta greselile. O greseala fericita este, intr-adevar, descoperirea in credinta a iubirii si bucuriei lui Isus care isi deschide bratele pentru a te primi, pentru a te ierta.
Daca vezi in jurul tau mai ales raul si pacatul, este pentru ca credinta ta este unilaterala. Nu iti dai seama ca aceste pacate sunt tot atatea ocazii pentru revarsarea indurarii divine, ori acesta este lucrul cel mai important. In loc de asta, te descurajezi si te inchizi, consideri ca Isus nu te mai poate iubi pentru ca nu esti bun. Este o deformare a chipului lui si a credintei tale, este o rana pe care o faci iubirii lui !
Daca te-ai indepartat de Dumnezeu, oricat de mult ai facut-o, te poti intoarce oricand. Dupa fiecare cadere, adu-ti aminte ca Isus te asteapta, ca ii aduci bucurie cand te intorci si ii ceri iertare, pentru ca ii ingadui sa te iubeasca iertandu-te. Cineva a spus ca a cadea inseamna a rupe legatura cu Dumnezeu, ca si cum ai taia coarda care simbolizeaza aceasta legatura. Cand totusi ii ceri iertare lui Isus si te intorci la el, aceasta coarda se reinnoada. Ramane, desigur, un nod, dar coarda devine mai scurta si tu esti mai aproape de Domnul. Greseala ta devine o greseala fericita.
Daca credinta ta devine calduta, fara expresie, Dumnezeu poate ingadui sa cazi. Dumnezeu nu vrea raul, dar poate sa pretuiasca urmarile acestuia, pentru ca urmarile raului aduc harul, aduc chemarea la convertire. Asta se vede foarte clar din parabola fiului risipitor.
In parabola lui Cristos exista tatal, care iubeste, si sunt cei doi fii, care nu iubesc. Se vede limpede ca fiul cel mare nu-si iubeste tatal: impertinenta fata de tata si gelozia lui apar catre sfarsitul parabolei. Nici fiul cel mic nu-si iubeste tatal, pentru ca il paraseste, nu pentru un timp, ci pentru totdeauna. Tatal nu s-a opus plecarii fiului, desi ar fi putut sa o faca. El i-a ingaduit sa-si ia partea si sa plece, pentru ca nu poti sili pe nimeni sa te iubeasca. Stim care au fost urmarile plecarii fiului, ca el a cazut din ce in ce mai jos, ca viata lui a devenit din ce in ce mai grea.
Tatal ar fi putut sa se informeze despre viata fiului, sa intervina, sa il ajute la greu, (chiar in secret), dar n-a facut-o. Ceea ce inseamna ca iubindu-si fiul, tatal nu trebuie sa-l fereasca de consecintele raului pe care acest fiu le-a provocat. Inima sa de tata trebuia, dimpotriva, sa-si asume suferinta provocata de acesta. Tatal, care isi iubeste fiul, trebuie sa astepte, chiar daca asta comporta un risc, sa astepte ca raul sa ajunga la maximum si ca urmarile raului sa inceapa sa se faca simtite. Tocmai ele sunt cele care, actionand asupra amorului propriu al fiului, il vor determina sa se intoarca. Atunci cand a ajuns sa-si doreasca sa manance roscovele cu care se hraneau porcii, simbolul decaderii ultime, fiului ii vine in minte o reflectie rece si calculata: merita sa se intoarca la tatal sau, pentru ca acesta era mai bun cu servitorii si lucratorii lui decat stapanul la care slujea el. Nu iubirea pentru tata a prevalat in hotararea fiului risipitor de a se intoarce, ci vulgarul amor propriu interesat, calculul rece ca asa ar fi mai bine – nu pentru tatal sau, ci pentru el.
Numai cand il va vedea pe tatal sau alergandu-i in intampinare, cand ii va vedea lacrimile de bucurie, cand se va gasi in bratele lui si cand, mai tarziu, va fi imbracat cu cel mai frumos vesmant, cand ii vor pune in deget inelul prin care isi recapata demnitatea de fiu si cand va vedea ca se pregateste o masa bogata pentru sarbatorirea intoarcerii lui, numai in acel moment i se ofera sansa de a descoperi iubirea tatalui sau.
Asadar, efectele raului vor putea fi asociate cu harul. Dumnezeu poate sa doreasca raul pentru ca urmarile raului sa ne duca la convertire. Uneori, numai caderea si suferinta pe care ea o implica sunt capabile sa provoace o comotie in om si sa-l incite la convertire. Prin efectele sale, raul devine atunci o greseala fericita.
Danuta Peculea (Miscarea Familiilor din Nazaret)
Prelucrare dupa Tadeusz Dajczer – Meditatii despre credinta.
