Initierea in credinta este prezentata deseori in Biblie ca o vindecare din vointa lui Dumnezeu. Credinta adevarata il deschide pe om fata de dumnezeu si ii ofera capacitatea de a-l recunoaste si de a-l lauda. fara credinta, omul este in fata lui dumnezeu ca un surd si un mut.
In fragmentul lui Isaia ( prima lectura ) este propusa o imagine fericita care izvoraste din perceperea apropierii lui Dumnezeu. dumnezeu care vine sa ne salveze face ca ochii orbilor sa se deschida, urechile surzilor sa auda, schiopii sa umble, mutii sa strige de bucurie.
A doua lectura raspunde la aceasta intrebare: Dumnezeu nu i-a ales oare pe cei saraci ai lumii pentru a fi mostenitorii imparatiei sale? Dupa Biblie, cei saraci de fapt, sunt cei care sunt disponibili sa primeasca in credinta actiunea sa mantuitoare si sa raspunda cu iubire invitatiei sale. La acest adevar trebuie sa mediteze fiecare comunitate crestina.
Evanghelia reia tema transmisa in prima lectura. Prin Isus si prin actiunile sale de vindecare se realizeaza promisiunea facuta odinioara: surzii vor auzii, mutii vor vorbi. Relatarea minunilor infaptuite de Isus trebuie sa fie mereu in raport cu dimensiunea credintei. Multimea uimita proclama cu bucurie: ” Tot ce a f facut este minunat!”, si cu aceste cuvinte exprima credinta care a facut posibile semnele savarsite de Isus.
