Postat pe 25 septembrie 2005 în Predici

Dumnezeu ne invita sa participam la marele sau proiect de iubire pentru a fi pe deplin fericiti. Propunerea sa este o propunere radicala, puternica si dificila care cere un raspuns generos si autentic, dar mai ales ( in mod minunat si teribil!) liber. Paul aminteste ca Isus Cristos a realizat pana la capat vointa Tatalui: sa ne iubim unii pe altii pana acolo incat sa impartasim fara temeri tot ceea ce suntem si tot ceea ce avem. O iubire caracterizata de curajul de a ne pune in joc si de a schimba propriul mod de a trai si de a ne raporta cu ceilalti, fara teama de a ne despuia de toate lucrurile pentru a lasa spatiu lui Dumnezeu si fratilor. De fapt, Isus chiar atunci cand a „pierdut” regalitatea sa si di iubire a infruntat moartea si durerea, a gasit realizarea sa maxima!
Dumnezeu ne cere si noua umilinta si curajul de a lasa tot ceea ce ne indeparteaza de adevar; pentru a avea viata adevarata ne invita sa eliminam orice superficialitate si sa privim inauntrul si in jurul nostru cu ochi si inima atenta pentru a recunoaste semnele iubirii sale si astfel sa fim stimulati sa-i raspundem. Deci ne revine noua sa-l primim „practicand echitatea si dreptatea…retragandu-ne din actiunile rele” si astfel sa alegem sa traim! Dar este cu adevarat posibil acest lucru? In schimb, nu suntem zdrobiti de toata faradelegea care exista in lume? Lecturile ne invita sa nu ne temem si ne asigura ca, in pofida dificultatilor, raspunzand la iubirea lui Dumnezeu vom gasi viata adevarata.
Insa nu cu un raspuns de fatada sau comod, cum este cel al primului fiu, asemenea cu cele pe care uneori le dam si noi numai cu scopul de a ne simti in ordine cu constiinta, fara a fi dispusi sa-l luam in serios pe tatal. Mai degraba cu o adeziune atenta si generoasa, asemenea cu aceea a celui de-al doilea frate, care desi se simte departe de cererile tatalui nu le ignora si se lasa provocat pana acolo incat isi schimba proiectele. De fapt, el se gandeste din nou la ceea ce ii este propus incat isi schimba ideea. Tatal ne apare ca un parinte care propune, care le cere fiilor sai ceea ce considera important, chiar daca este obositor si eventual nepopular. Cere si asteapta un raspuns liber. Dumnezeu, asemenea tatalui din parabola, ne adreseaza noua, fiilor sai, cererea sa exigenta sperand intr-un raspuns pozitiv ” in fapte”: pentru ca libertatea noastra sa se incredibteze total iubirii sale.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>