Tema celor două căi este la fel de veche ca şi Scriptura. Israel este mereu chemat să aleagă între calea care conduce la comunicarea cu Iahve şi calea care conduce la împrăştiere şi idolatrie. Experienţa poporului ales este mereu exprimată printr-o îndepărtare sau o reîntoarcere la calea cea dreaptă.

Tema celor două căi se regăseşte şi în Noul Testament. Creştinul trebuie să aleagă între „calea cea strâmtă” care coincide cu planul lui Dumnezeu, şi „calea largă” care nu se preocupă de Dumnezeu, nu alege între Dumnezeu şi bani, între Duh şi trup, între viaţă şi moarte, între lumină şi întuneric…

Primii creştini, numindu-l pe Cristos şi Biserica cu termenul de „Cale”, au manifestat voinţa lor de a lăsa calea indiferenţei şi a păcatului, pentru a se încredinţa Cuvântului lui Cristos, îndemnurilor învăţăturii Bisericii.

Evanghelia, în încheierea discursului de pe munte, găseşte unitate în cuvântul „a face”, „a pune în practică”. Trebuie să „facem” voinţa Tatălui care este în ceruri, trebuie „să punem în practică” cuvintele ascultate. Nu există religie creştină fără o alegere concretă şi fără o angajare activă.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>