Postat pe 27 februarie 2005 în Predici

Isus este acea apă care potoleşte inima omului; Isus este singurul care umple inima, care satisface dorinţa infinită de bine ce locuieşte în inimile noastre fragile. Să renunţăm a căuta apa în vase vechi. În drumul deşertului este viaţa noastră, Dumnezeu face să iasă apa Cuvântului din piatră. Setea absolutului pe care fiecare o are în inimă, ne îndeamnă să-l căutăm pe Dumnezeu. Setea lui Isus, obosit la fântână, este setea credinţei samaritencei, o femeie încercată şi dezamăgită de viaţă.

Dialogul extraordinar şi plin de respect între Isus şi samariteancă, îi dă femeii curajul de a se pune la discuţie fără a se simţi judecată, de a recunoaşte în acel om necunoscut pe Mesia aşteptat. Ruşinea este depăşită, după dialog îi înfruntă cu mult curaj pe consătenii ei; chiar experienţa ei devine o ocazie pentru a anunţa o întâlnire extraordinară, devenind chiar misionara adevărului.

Isus mă aşteaptă şi pe mine, la fântână, nu pentru a vorbi despre „religie”, ci pentru a-mi dărui apa care potoleşte setea. Credinţa nu înseamnă a şti ceva, ci a întâlni pe Cineva. Anunţul credinţei nu este o repetare obositoare a ideilor teologice, ci mărturia acelei întâlniri.

Drumul deşertului pe care îl parcurgem în acest timp al Postului Mare, să ne ajute să descoperim faţa învăţătorului divin!

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>