Deşertul: patruzeci de zile ne sunt dăruite an de an pentru a privi înăuntru, pentru a hotărî ce trebuie să fim, la fel cum a ales Isus ce fel de Mesia trebuie să devină: renunţând la un mesianism doar pământesc.
Dumnezeu vrea să fie iubit, dar nu pentru ceea ce ne oferă. Postul Mare este timpul de esenţialitate şi de rugăciune, pentru a renunţa la stresul zilnic, pentru a ne regăsi pe noi înşine, istoria şi credinţa noastră.
Şi, ca în fiecare an, a doua duminică din Postul Mare este dedicată Schimbării la Faţă pe muntele Tabor, adică frumuseţii lui Dumnezeu. Dacă noi intrăm în deşert, nu o facem pentru a ne simţi mai buni, sau pentru a raăta că suntem capabili de a săvârşi o oarecare renunţare, intrăm în deşert pentru a urca pe muntele Tabor, pentru a-l contempla pe Dumnezeu şi frumuseţea Lui.
Cuvântul ne spune că fiecare om este capabil de a-l vedea pe Dumnezeu, fiecare om este chemat să vadă strălucirea lui Dumnezeu. Curaj: drumul Postului Mare să ne ajute în descoperirea frumuseţii credinţei noastre pentru a spune în lumina pascală: “Cred, pentru că nu am întâlnit nimic mai frumos în viaţa mea în afară de învăţătorul Isus.”
Această frumuseţe trebuie să transpară în mărturia noastră ca discipoli, în adunările noastre, pentru a anunţa fraţilor faţa minunată a lui Dumnezeu. Să oferim, deci, o privire senină, o mai mare speranţă, împreună cu cel care a urcat deja la tabor şi a manifestat frumuseţea planului lui Dumnezeu.
