Isus a anunţat o împărăţie în care cei umili şi simpli ocupă primul loc, pentru că se încred în Dumnezeu şi în promisiunile lui. Ei trăiesc căutând dreptatea, se poartă cu cinste. Sunt cei curaţi cu inima; cei care luptă şi suferă pentru adevăr; cei care nu se dau înapoi în a face binele. Împărăţia lui Dumnezeu este o altă lume, unde lacrimile sunt şterse, unde cel din urmă devine cel dintţi, unde adevărul învinge minciuna. O împărăţie unde cei săraci, suferinzi şi blânzi vor străluci în faţa lui Dumnezeu. Este Dumnezeu însuşi care ne-a ales pentru această împărăţie de fericire, nu prin meritele noastre, ci chiar pentru micimea noastră.

Este sărac în mod evanghelic cel care ştie că are nevoie de Dumnezeu, de aceea este umil, blând, încrezător. Este iubit de Dumnezeu cel care caută dreptatea precum apa pentru viaţă, cel care nu răspunde violenţei cu violenţă, cel care caută şi săvârşeşte voinţa Tatălui chiar şi în momentele grele. Fericirile sunt punctul culminant al mesajului creştin, şi fericirea pe care o proclamă este garantată de promisiunea pe care a făcut-o Isus, este garantată de învăţătura şi de mărturia vieţii sale. Fericirile ne vorbesc despre Dumnezeu: ne spun că Isus este Mesia aşteptat care a mântuit lumea. Să ne lăsăm astăzi pătrunşi de acest mesaj şi să-l trăim cu credinţă.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>