Timpul aşteptării este şi timpul rugăciunii: rugăciunea hrăneşte credinţa, o dezvoltă şi o duce la îndeplinire. Liturgia este locul privilegiat al rugăciunii, pentru că în ea celebrăm prezenţa lui Cristos ieri, astăzi şi pentru totdeauna.
Fragmentul primei lecturi descrie necesitatea unei perseverenţe serioase în rugăciune. Fără rugăciune omul este incapabil de a atinge scopul vieţii sale, precum afirmă evenimentul simbolic ce relatează că Israel este incapabil de a-l învinge pe duşman fără mâinile ridicate ale lui Moise.
Sfântul Paul, în a doua lectură, îi încurajează pe creştini să persevereze în credinţă care are ca izvor Sfânta Scriptură: Cuvântul lui Dumnezeu care oferă o temelie oricărui vieţi. Prin trăirea acestei credinţe, creştinul devine un vestitor al Cuvântului prin viaţa proprie.
Evanghelia evidenţiază legătura strânsă care uneşte credinţa cu rugăciunea. Dumnezeu îl ascultă pe cel care îl invocă cu profundă credinţă. Mesajul parabolei, proclamat de la început, constă într-un ândemn la rugăciunea perseverentă faţă de Tatăl milostiv.
