Postat pe 28 septembrie 2004 în Predici

Creştinismul va fi mereu o credinţă care se traduce prin fapte. Viaţa creştină este puternică dacă se hrăneşte din izvorul ei, adică din credinţa ei. Dacă ne lipseşte credinţa trăim în moarte. Profetul Habacuc ( prima lectură ) priveşte cu neputinţă necazurile pe care le întâmpină poporul ales. În această situaţie îl întreabă pe Domnul: „Oare l-ai abandonat pe poporul tău? Te-ai săturat de noi?” Dumnezeu îi răspunde: „Fii liniştit, ai încredere! În încercările vieţii va pieri numai cel care nu are inima dreaptă, în schimb se va mântui cel care l-a ales pe Domnul!”.

Sfântul Paul, ( a doua lectură ) îl îndemnă pe discipolul Timotei să nu se descurajeze în faţa împotrivirilor pe care le întâmpină în dlujirea sa, să rămână fidel faţă de Evanghelia pe care trebuie să o vestească în totalitatea ei, fără ruşine şi fără teamă. În faţa lumii de azi, unde valorile tradiţionale sunt puse la încercare, suntem îndemnaţi să rămânem fermi în adevărul revelat care ne este transmis de Biserică.

Cererea unei credinţe mai puternice propusă de apostoli ( Evanghelia ) este primită de Isus, care ne învaţă să ne angajăm în slujirea Fiului lui Dumnezeu din profundă iubire.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>