Postat pe 11 aprilie 2004 în Predici

(Omilia din ziua de Paste)

Iubiti credinciosi! Exista in viata noastra evenimente deosebite carora noi, oamenii, le acordam cea mai mare importanta. Astazi Biserica universala, dupa ce timp de patruzeci de zile s-a pregatit cu seriozitate pentru celebrarea celui mai mare mister al mantuirii noastre, dupa ce si-a purificat intreaga fiinta de tot ce era mizerie umana, sarbatoreste cel mai mare eveniment mantuitor din viata ei: evenimentul invierii Domnului nostru Isus Cristos.

Astazi, Pastele, credinta noastra ne elibereaza de tristete si ne predispune la sarbatoare. insesi cuvintele pe care la intalnim in Misal si in textele Bibliei, ne sugereaza motivele sarbatorii noastre. in aceasta noapte in biserica noastra, ca si in multe biserici, s-a celebrat Vigilia Pascala si multi crestini s-au prezentat punctuali la intalnirea cu Domnul inviat. in centru ceremoniei a fost proclamarea Anuntului Pascal, un text poetic solemn, numit in latineste cu primul sau cuvant cu care incepe, Exultet: „Sa tresalte de bucurie corul ingerilor…, un imn de slava sa salute triumful Domnului cel inviat!… Lumina Regelui vesnic a invins intunericul lumii… Sa se bucure sfanta maica Biserica, si acest templu sa rasune de aclamatiile poporului in sarbatoare!”

Dar si intreaga Litughie de astazi exprima bucuria pascala. La Psalmul responsorial, am repetat refrenul: „Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul. Sa ne bucuram si sa ne veselim intr-Insa. Aleluia!” Apoi, in secventa: „Moartea si viata s-au infruntat intr-un minunat duel. Domnul vietii era mort, dar acum este viu, si triumfa” Iar Maria Magdalena, martora la Mormant, exclama: „Cristos, speranta mea, a inviat!” in sfarsit, Prefata ne-o confirma: „Datorita acestui mister, in plinatatea bucuriei pascale, omenirea tresalta de bucurie pe intreg pamantul”

In felul acesta, evenimentul invierii ne este amintit in toata centralitatea sa. Sf. Paul discutase deja cu primii crestini ipoteza contrara: „Daca Cristos nu a inviat, atunci zadarnica este predica noastra, si zadarnica este si credinta voastra: Ba ne mai si aflam ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu… Suntem mai de plans decat toti oamenii…” (1Cor 15,14-15.19). insa Isus prevestise de mai multe ori invierea sa, si intr-un mod curios, chiar dupa alungarea vanzatorilor din templu din Ierusalim. I-au reprosat: „Ce semn ne arati ca ai dreptul sa faci acestea?”, iar el facand aluzie la trupul sau propriu a raspuns: „Daramati acest templu si in trei zile Il voi ridica!” Evanghelistul Ioan precizeaza ca „atunci cand a inviat din morti, discipolii lui si-au amintit ca a spus acestea si au crezut in Scriptura si in cuvantul pe care Il spusese Isus” (In 2,18-19.22).

In Evanghelia de astazi (In 20, 1-9), iat-o pe Magdalena in lacrimi si pe apostoli inspaimantati in fata mormantului gol. inspaimantati pentru ca -asa cum spusese despre sine unul care era acolo de fata, apostolul Ioan- „nu intelesesera inca Scriptura, ca El trebuia sa invie din morti”. Dar apoi, in fata mormantului gol, Ioan „a intrat…, a vazut si a crezut”.

Apoi vor urma intalnirile apostolilor cu Domnul inviat, usile fiind incuiate, sau pe lacul Tiberiada, si a celor doi discipoli in drumul spre Emaus. in felul acesta, Petru va putea da marturie (l-am auzit in prima lectura): „Noi suntem martorii tuturor acestor lucruri savarsite de El in toata Iudeea… Ei l-au ucis, dar Dumnezeu l-a inviat a treia zi… Noi am mancat si am baut cu el dupa invierea din morti”.

In felul acesta, acum, apare mai clara figura sa decat miile de nuantari imprevizibile. Isus al istoriei a trecut „facand bine si vindecand pe toti”, a incarnat in sine calitatile lui Mesia, intrevazute de profeti. Angajat in planul Bisericii, a devenit piatra unghiulara aruncata de zidarii lui Israel, dar aleasa de Tatal.

Iata-l asadar pe Cristos al credintei: „Sfantul lui Dumnezeu”, fiul unic nascut al Tatalui, „viu in veci”, cel care era „mai inainte de Avram”, si a promis: „Voi fi cu voi pana la sfarsitul lumii”. Autorul apocalipsei Ii va pune pe buze aceasta prezentare: „Eu sunt Alfa si Omega, inceputul si Sfarsitul, Primul si Ultimul” (Ap 22, 13). Asadar Cristos este „Domnul care vine”, invocat in veacurile viitoare: „Vino, Doamne Isuse!”

Astazi Biserica Il recunoaste in prefatele de la Litughie: „El este adevaratul Miel… care murind a distrus moartea, si inviind ne-a redat noua viata”; „Prin El renasc la viata cea noua fiii luminii, si se deschid credinciosilor portile Imparatiei cerurilor. Prin El, mort, este rascumparata moartea noastra, iar prin El inviat invie orice viata”.

Acum, pentru toti cei care primesc in viata lor cu veneratie si afectiune pe Domnul, pentru noi crestinii, consecintele sunt revolutionare.

Paul a remarcat: „Dumnezeu care l-a inviat pe Domnul, ne va invia si pe noi prin puterea sa” (1Cor 6, 14). De aceea: „Fratilor, daca ati inviat Impreuna cu Cristos, cautati cele de sus unde se afla Cristos stand la dreapta lui Dumnezeu, ganditi la lucrurile de sus…”(Col 3, 1).

Iar noi, la inceputul Liturghiei ne-am rugat Tatalui, astfel: „Parinte, da-ne noua, care celebram Pastele invierii, sa fim reInnoiti in Duhul tau, pentru a renaste in lumina Domnului inviat”.

De doua mii de ani, noi crestinii meditam despre invierea lui Cristos, evenimentul central al istoriei. Mari ganditori, scriitori si mari sfinti, ne-au lasat reflectiile lor, iar noi nu vom inceta niciodata sa reflectam asupra lor, cautand sa ni le insusim.

– Sfantul Ieronim: „Mormantul gol a devenit leaganul crestinismului”.

– Miguel de Unamuno: „Isuse, fara de tine, ne nastem numai pentru a muri; cu tine, murim numai ca sa renastem”.

– Iar Pascal Il face pe Isus sa spuna: „Medicii nu te vor vindeca, pentru ca pana la urma vei muri. Eu sunt (Cristos) cel care te vindec, si voi face nemuritor trupul tau”.

Prin urmare, cine este Cristos pentru oameni? „Cristos este raspunsul total al lui Dumnezeu la intrebarea totala a omului”(Andr? Manaranche).

– „Faptul ca Cristos s-a inserat pentru moment pe pamant intr-o regiune pierduta si nesemnificativ din punct de vedere istoric, nu Impiedica sa fie axa si culmea unei maturizari universale”(Pierre Teilhard de Chardin).

– „Acea fiinta, cea mai curata printre cei puternici si cea mai puternica printre cei curati, cu mana sa strapunsa a zguduit din temeliile Impietrite si a schimbat cursul fluviului veacurilor” (Iohann Paul Richter).

Dar Cristos cine va fi pentru mine? Iata: un tovaras de calatorie, un prieten.

– Apostolul Paul: „Nimic nu ma va separa de dragostea lui Cristos: nici apasarea sau stramtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau goliciunea, sau primejdia sau sabia”(Rm 8, 35)

– Uluieste strigatul cvasi halucinant, pus frumos in versuri de fratele Jacopone da Todi: „Este frumos si politicos sa innebunesti pentru Cristos”.

– In ceea ce-l priveste pe Escriva de Balaguer (fondatorul Opus Dei), el a trasat acest program pentru ai sai si pentru toti: „In intentii, Isus sa fie scopul nostru; in afectiuni, iubirea noastra; in cuvinte, argumentarea noastra; in actiuni, modelul nostru”.

Dar, in realitate, noi crestinii, cum ne comportam? O prima constatare:

– „Biserica este fara de pacat dar nu fara pacatosi”(Charles Journet).

– De fapt, „cea mai mare obiectie Impotriva crestinismului sunt crestinii”(Nicolae Berdiajev)

– Este clar: „Nu ajunge sa fii nascut in tara crestina, pentru a te numi crestin. Fiecare trebuie sa-si recucereasca propria credinta”(Carlo Caretto)

– Sa ne amintim ca „Cristos nu vrea admiratori, dar discipoli. Nu stie ce sa faca cu cei care-l lauda, vrea din aceia care sa-l urmeze”(Soren Kirkegaard).

– O fina ironie facea un batran predicator: „Multi crestini sustin sus si tare ca sunt gata sa moara pentru credinta lor, dar eu as prefera sa se straduiasca sa traiasca pentru credinta lor”(Vincent McNabb).

In realitate mantuirea noastra este in Biserica lui Cristos.

Sfantul Augustin spunea: „Biserica este omenirea reconciliata cu Dumnezeu”.

– Chesterton a evidentiat in felul sau contradictiile Bisericii: „Meterezul extrem al Bisericii este betonat puternic, inflexibil prin invataturile morale; da r inauntru, aici viata umana danseaza asa cum fac copiii”.

– Paul Claudel aseamana printr-o imagine poetica Biserica cu o bunicuta si exclama plin de recunostinta: „Totdeauna fie laudata Bunicuta minunata, pe genunchii careia am invatat totul!”

– „Biserica -spunea filosoful Taine- este o mare pereche de aripi care inalta omenirea deasupra mizeriilor sale”.

– Si, in ea, fiecare are misiunea sa; ne-a explicat teologul Yves Congar, teologul Conciliului, astfel incat, „In barca Bisericii, toti facem parte din echipaj, si nimeni nu este simplu pasager.”

– Dar ce sa facem in Biserica? Ioan XXIII, spunea: „Vrem sa facem Biserica asa de frumoasa, incat toti sa se indragosteasca si sa doreasca sa intre in ea”.

Reflectia asupra acelui mormant gol, si asupra lui Cristos, ne poate duce -In viata de fiecare zi- foarte departe. Cat de departe? Depinde: atata cat suntem noi capabili sa mergem, prin credinta noastra.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>