Postat pe 14 septembrie 2003 în Predici

”Ne inchinam tie Cristoase si te binecuvantam, Caci prin sfanta ta Cruce ai rascumparat lumea”.

In calendarul romano catolic sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci ocupa un loc aparte. Prima sarbatoare solemna a Sfintei Cruci a avut loc in anul 335, cu prilejul consacrarii celor doua bazilici ridicate la propunerea mamei imparatului Constantin, sfanta Elena: bazilica „Ad crucem” si bazilica „Anastasis”, a invierii.

La vremea cand a murit Cristos crucea era semnul rusinii, lemnul infamiei, instrumentul de executie rezervat sclavilor si criminalilor condamnati la moarte, dupa cum astazi este rezervata executarea prin impuscare a criminalilor de razboi. Drept consecinta, timp de patru veacuri, atata timp cat a mai fost in vigoare pedeapsa cu moartea prin rastignire, crestinii au evitat sa faca din cruce simbolul crestinismului.

Acestia foloseau in schimb alte simboluri : ancora, catargul de corabie care semana cu crucea, pestele, cosul cu paine si altele.

Dar, iata ca in curand crucea, instrumentul infamiei, devine obiectul cel mai pretios din lume.

Cine nu ar da o tona de aur sau de pietre pretioase ca sa aiba un fragment cat de mic din crucea care a fost rastignit Cristos ? Nu exista un obiect inconjurat cu mai multa cinste decat crucea. ”Acest obiect dispretuit, dupa cum spune sfantul Augustin, de la locurile de executie ale talharilor a trecut pe capetele, pe coroanele imparatilor ”. O poarta imparatii pe coroanele lor, o gasim la rascruce de drumuri si pe campii, iar bunii crestini isi descopera capul cu respect in fata ei. De pe turnurile bisericilor crucea domina satele si orasele, ajutandu-i pe oameni sa-si inalte privirile spre cer, spre scopul lor ultim.

Crucea unde trebuie sa fie inaltata in primul rand, daca nu in inimile noastre ? Aici este locul unde inainte de toate trebuie sa domnesca. Crucea este asezata in insusi centrul vietii crestine. Inca de la nasterea sa si pana la moarte viata crestinului sta sub semnul crucii. Cu Sfanta Cruce este insemnat nou nascutul si tot cu semnul Sfintei Cruci muribundul in ultimile clipe ale vietii.

Odata, un preot povesti urmatoarea experienta emotionanta :

Intr-o zi pe cand ma plimbam prin curtea biserici si admiram florile imaculate ale copacilor am zarit o tanara care plangea. M-am apropiat de ea si am intrebat-o de ce plange, ce motiv are sa fie suparata cand toata natura se bucura de viata. Imi raspunse suspinand ca lumea devine din ce in ce mai rea de parca s-ar prabusi totul, parintii ei comunicasera ca se vor separa cat de curand. Unicul frate murise nu de mult intr-un accident. Spune ea mai departe : Ce sens mai are viata ? Ma apasa o cruce si parca cu fiecare zi care trece, ea devine din ce in ce mai grea.

Este crucea suferintei. Suferinta care zi de zi ne intampina la tot pasul. Insa suferinta nu este dorita, cautata, mai multa inca, nu are semnificatie in sine. Ea capata un sens atunci cand se alatura crucii lui Isus.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>