Postat pe 6 aprilie 2003 în Predici

”Daca bobul de grau cazut in pamant nu moare, ramne singur” Stim foarte bine de la inaltime a cazut acel bob de grau, care este Isus. Si stim de asemenea ca pentru a aduce rod mult a acceptat sa moara.

Asadar avem in fata ochilor nostri nu un Isus care este in intregime tandrete si dulceata, asa cum ne place sa ni-l imaginam uneori, sau ne este pictat pe anumite imagini sau tablouri, dar un Isus auster, dur, care vorbeste fara jumatati de masura, despre lucruri neplacute, despre acea realitate despre care mai ales in societatea noastra consumista se prefera sa se treaca peste :moartea.

Intr-o zi, un intelectual francez, Guillaume Pouget se afla intr-un grup cu niste persoane de cultura, care discutau despre intoricitatea lui Isus. Unul dintre ei sustinea ipoteza ca Isus n-a existat niciodata, ca era numai o simpla inventie a oamenilor, a preotilor. Pouget, un adevarat credincios, a raspuns printr-o fraza care i-a uimit pe toti. El a spus: ”nimeni nu va inventa niciodata pe Cristos, pentru ca este prea incomod”. Si intr-adevar daca l-am fi inventat noi oamenii pe Cristos, cu siguaranta nu i-am fi unit imaginea sa cu crucea, cu moartea. Ni l-am fi imaginat un pic mai palcut si mai comod pentru noi, mai ingaduitor cu dorintele si slabiciunile noastre. In schimb acest Isus caruia i-am devenit discipoli prin botez este chiar asa : incomod, ne vorbeste despre cruce si moarte.

Evanghelistul Ioan ne spune ca in acea zi Isus era la Ierusalim, si ca i-au fost prezenati strainii, pelerinii. Erau curiosi ca toti turistii dn aceasta lume, vroiau sa vada starul despre care toti vorbeau :Isus. Evanghelistul Ioan ne spune ca erau greci. Ca sa intelegem : pe atunci romanii reprezentau puterea, derptul iar grecii : cultura , gandirea, arta ; evreii desi un popor mic, trezeau interesul pentru religiozitatea si sublimitatea religiei lor.

Multi dintre cei acre nu erau evreii simpatizau cu iudaismul, in care vedeau o religiozitate superioara fata de bizarele mitologii practicate atunci. Si iata-i pe acei pelerini straini, aflati in vizita la templul din Ierusalim, auzisera vorbindu-se despre Isus si doreau sa-l cunoasca. Iar Isus ii primiste cu un anumit entuziasm. Si cu acesata ocazie nu i se pare lipsit de importanta sa ofere apostolilor sai o prima invatatura : sa le aminteasca ca misiunea lui este universala, adica destinata tuturor popoarelor. Asadar si acestor oameni de origine greaca. Si referitor la sine insusi Isus exclama :“A sosit ceasul ca Fiul Omului sa fie preamarit !”.

Da, in curand Isus va fi preamarit de tot poporul : acest eveniment ni-l vom aminti in duminica Floriilor. Iisus va intra triumfator in Ireusalim, iar poporul va striga :“Osana Fiului lui David”. Dar in aceeasi zi Isus, luand-i pe neprevazute pe ucenicii sai le va vorbi despre o preamarire foarte greu de inteles : moartea sa pe cruce.

Atunci despre ce e vorba : triumf ori moarte ? In acele timpuri triumful pe starzile orasului era rezervat unor cazuri exceptionale : conducatorilor victoriosi, imparatilor. Si cunoastem ca cu acea ocazie avea loc si un obicei curios. Pe calul triumfal al generalilor romani, la spatele triumfatorului era un functionar insarcinat sa-i sopteasca la ureche doar doua cuvinte. Din cand in cand ii repeta: “Memento mori”.

Ei bine , in acele momente de triumf, Isus n-avea nevoie de cuvinte soptite la ureche. Era suficient de constient ca el era bobul de grau cazut pe pamant, care a acceptat in mod liber sa moara, ca sa aduca rod mult. Pentru Isus moartea pe cruce va fi supremul gest de iubire fata de oameni. Si un gest plin de eficaitate, bogat in consecinte. Am auzi aluzia lui la rastignire : “Cand voi fi inaltat de pe pamant ii voi atrage pe toti la mine”. Sia ceasta s-a intamplat pe Golgota, de atunci oamenii l-au crezut. Chiar si cei care l-au rastignit, au recunoscut in El pe Fiul lui Dumnezeu. Iar Tatal l-a preamarit prin Inviere. Si in jurul lui s-a format biserica, iar biserica continua sa se raspandeasca in lume.

Prin scurta parabola a bobului de grau, Isus ne invita si pe noi sa abordam cu aceeasi consecventa problematica mortii, a vietii si mortii noastre. Dupa exemplul lui Isus, crestinul priveste la ea cu seninatate. Ca si pentru Isus, si pentru crestinul iubit de Tatal exista plinatatea vietii. Sertillanges spunea : “In realitate nimeni nu moare, pentru ca nu iesim din Dumnezeu”. Iar Georges Bernanos : “Nu exista o imparatie a celor vii si o imparatie a celor morti : exista numai imparatia lui Dumnezeu, iar noi toti, vii sau morti suntem in ea”.

Sa revenim asadar la cuvintele lui Isus : “cine-si iubeste viata o va pierde. Cine-si uraste viata in aceasta lume, o pastreaza pentru viata vesnica”. In felul acesta El ne arata calea daruirii de sine, calea abnegatiei.

Daca refuzam sa murim in ogorul vietii, ramanem singuri, izolati, sufocati in egoism, arizi, inutili. Poate cunoastem multe persoane care chiar traiesc asa.

In schimb, daca dupa exemplul Domnului acceptam sa ne sacrificam pentru altii, sa privim la viata noastra ca la ocazie de dar, atunci aducem mult rod.

Daca viata este traita ca dar, atunci moartea nu ne mai insapaimanta.

Sfantul Francis de Assisi incheia Cantecul Creaturilor cu acea lauda surprinzatoare : “Te preamaresc pe tine Doamne, pentru sora noastra moarte trupeasca”. Daca ne gandim bine, viata daruita lui Isus, de saracutul din Assis, dar si vietile crestinesti si bine daruite de multi crestini, au fost si sunt vieti frumoase, entuziasmante pentru care se merita sa traiesti.

In acest timp al Postului Mare sa ne ajute Domnul sa intelegem parabola bobului de grau, si sa ne dea curajul de a o trai.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>