Postat pe 16 februarie 2003 în Predici

Isus, despre care ne vorbeste Sf. evanghelist Marcu astazi, este la inceputul vietii sale publice, cum o numim noi.Adica de putin timp a parasit casa lui din Nazaret si pe mama sa, Fecioara Maria, pentru a merge in lumea din jur sa anunte vestea cea buna a Imparatiei lui Dumnezeu.Iar Sf. Marcu, primul lucru pe care-l descrie este o zi a lui Isus la Cafarnaum. Este sambata. Impreuna cu Isus sunt primii lui apostoli:Petru, Andrei, Iacob si Ioan. El viziteaza sinagoga din Cafarnaum, apoi fratii Andrei si Petru il conduc la casa lor, sa manance ceva.

Dar iata, o veste proasta, soacra lui Petru, care de obicei rezolva toate problemele, este bolnava, este la pat si are febra.Daca Isus este acolo de ce sa te framanti si sa te agiti?Il avertizeaza si el merge sa o caute.Evanghelistul ne spune: „El s-a apropiat, si, prinzand-o de mana, a ridicat-o.”Pare numai un gest delicat, plin de afectiune, insa iata urmarea: „Atunci febra a lasat-o”. Isus a vindecat-o, iar ea foarte multumita „a inceput sa le slujeasca”.Ca o buna gospodina ,ca o stapana a casei preocupata sa-si indeplineasca indatoririle de gazda, de ospitalitate.

Apoi, seara, dupa apusul soarelui, locuitorii din Cafarnaum au dus la Isus pe toti bolnavii.Era zi de sambata, si atunci, ca si astazi, pentru evrei,repaosul se termina la apusul soarelui.Si Isus, atunci, seara „a vindecat pe multi care sufereau de diferite boli si a alungat multi diavoli” ne spune Sf. evanghelist Marcu.In felul acesta Isus pastra vechea lege mozaica, lege care interzicea, in zi de sambata, chiar sa faci binele.

Urmeaza surpriza, in timpul nortii, Isus pleaca in cautare de reculegere. „Inca pe intuneric, sculandu-se, a iesit si s-a dus intr-un loc retras si se ruga”.Dimineata apostolii si rudele se chinuie sa-l caute, si cand il gasesc vor sa-l readuca la Cafarnaum, dar Isus are alte proiecte: „Sa mergem in alta parte, prin cetatile invecinate, ca sa predic si acolo, caci pentru aceasta am venit”.Si pleaca.

Iata-l pe Isus cu misiunea sa: sa-i caute pe oameni, sa le duca un mesaj din partea Tatalui, mesajul Imparatiei cerurilor. Sf. evanghelist Marcu concluzioneaza: „Si a mers prin toata Galileea, predicand in sinagogile lor si alungand diavoli”.Desigur aceasta ultima expresie se referea la eliberarea posedatilor de diavoli, dar de multe ori la simpla eliberare de boli, dat fiind faptul ca pe atunci, toti considerau ca bolile „misterioase” in acel timp, s-ar datora spiritelor rele.

Iata-l asadar pe Isus aplecat asupra bolnavilor, pentru a-i ingriji si insanatosi. Desigur acele vindecari sunt minuni, care demonstreaza ca Isus este fiul lui Dumnezeu, dar ele sunt in primul rand gesturi de iubire.Asa cum bine spunea si trebuie sa-i dam dreptate Sf. Paul care exclama: „A aparut in mijlocul nostru bunatatea lui Dumnezeu, si iubirea sa fata de oameni”.

Comportamentul lui Isus ne misca, ne emotioneaza, dar este si foarte logic.Este suficient sa ne gandim la reala saracie a conditiei umane, la drama suferintei care oricat de mult ne-am stradui tot nu reusim s-o intelegem, la durerea care striga astazi din multe parti ale lumii, si care mai devreme sau mai tarziu ii atinge pe toti.Durerea, un mister incomprehensibil care bate la toate usile.

Uneori suntem chiar noi ce care cautam necazurile sanatatii noastre.Spunea cineva ca : „Omul, in prima parte a vietii, isi risipeste sanatatea pentru a procura bani, iar in cea de-a doua jumatate risipeste banii pentru a-si procura sanatatea”.

Dar bolile vin si chiar daca nu sunt cautate. Si-i ating pe toti, persoane bune, ca si persoane rele, deasemenea si nevinovati, copii.(Adriana Ionescu)

Este misterul suferintei incomprehensibil mai ales cand ne apare in fata ochilor nostri ca fiind nedreapta si nejustificata.Iov, omul drept care nu-i mai da nici o speranta, isi pleaca capul si-si spune cu amaraciune: „Viata mea este o suflare, ochii mei nu vor mai vedea binele”.

De aceea intelegem ca lupta impotriva durerii este profund umana. Ne gandim la medici, oameni de stiinta, cercetatori, care experimenteaza in laboratoarele lor noi si noi medicamente. Si suntem recunoscatori fata de ei. Ne gandim la cei care construiesc clinici si spitale, ne gandim la voluntarii care lucreaza in spitalele din tara noastra, ca si din lumea intreaga, cu riscul vietii lor.

Dar totdeauna boala apare ca un mister. In toate timpurile s-au spus despre ea cuvinte intelepte, tocmai in scopul cautarii unei consolari si intariri:”Aurul se incearca in foc, oamenii in durere”(Seneca).”Omul este un ucenic, durerea este invatatorul lui”(De Musset). „Durerea este marele aducator al oamenilor”.(Anatole France)”Omul neinstruit de durere, ramane mereu un copil”(Tommaso)”Numai cel ce sufera ,stie”(Eschil).”Fiecare lacrima ii invata pe muritori un adevar”(Fascolo).

Reflexii care poarta semnatura unor oameni mari. Dar aceste adevaruri sunt un raspuns incomplet, nu ne conving intru totul, nu ne insenineaza.

Cu totul diferite apar invatatura si comportamentul lui Isus. In aceasta privinta Paul Claudel a remarcat: „Dumnezeu nu a venit sa suprime suferinta, nu a venit nici macar sa o explice.El a venit pentru a o implini prin prezenta sa”.

In fata durerii Isus nu s-a limitat sa faca discursuri fulminante asupra ei, ca prietenii lui Iov sau alti filosofi.El a luat asupra sa durerea lumii si a rastignit-o cu el pe cruce. Practic si efectiv, Isus ne-a invatat, asa cum a remarcat un teolog modern (Bonhoffer), sa deosebim in viata lucrurile si realitatile penultime de cele ultime.Iar durerea face parte din penultimele lucruri. Isus ne-a promis: „Merg sa va pregatesc un loc”. Or, „Durerea”, cum scria Leon Bloy „ne conduce de mana pana in pragul vietii vesnice. Ajunsi acolo ne lasa, pentru ca acel prag ii interzice sa mearga mai departe”.

Cu siguranta ca acesta este supremul adevar al lui Dumnezeu despre durere, ea este una dintre penultimele lucruri, realitati.

Ce vom face?Daca Isus este modelul, El prin exemplul sau ne spuneca trebuie sa ne aducem si noi contributia noastra, sa ne daruim pentru cei bolnavi ai nostri, sa cautam sa-i vindecam daca merg pe aceasta cale.Sa ne gandim la Raoul Follereau, apostolul leprosilor, la Maica Tereza.Sa ne gandim la medici, infeirmiere, la personalul din spitale, chiar daca multi lucreaza numai pentru bani, asteptand vacantele, totusi trebuie sa recunoastem ca nu putini sunt adevarati imitatori ai lui Cristos, indeplinindu-si foarte bine indatoririle lor.

Apoi noi trebuie sa privim la familiile noastre, parinti, prieteni apropiati.Spune un proverb: Fiecare inima are durerea sa.Poate ca la putini metri de casa noastra este cineva care sufera si are nevoie de noi. Putem proceda ca prietenii lui Iov, tinand inalte discursuri filosofice, sau sa ne suflecam manecele ca Isus, dand o mana de ajutor.

Iata o propunere, pentru cei care vor s-o primeasca. In aceasta zi, mai inainte de a iesi din Biserica, ar fi foarte folositor sa ne oprim un moment si sa trecem in revista persoanele pe care la vizitam cel mai mult: parinti, rude, prieteni, vecini de casa sau de lucru. Si sa ne intrebam :este cineva dintre ei care are nevoie de ajutorul meu?

Stiind ca fiecare inima are durerea ei, ne vom stradui sa o descoperim. Si vom putea incheia examinarea, cercetarea noastra hotarandu-ne concret ce trebuie sa facem pentru o persoana sau alta.

Adaugă un comentariu

Poţi folosi aceste tag-uri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>